Nevoia ca alocările financiare publice în educație să nu mai fie cuantificate ca deficit bugetar, ci ca investiții, „subliniată” de Ligia Deca la o întâlnire OCDE, în aceeași zi în care a declarat „acoperitor” bugetul de 2,1% din PIB alocat pentru Ministerul Educației în 2023 – cel mai mic procent din istoria recentă

396 de vizualizări
Foto: gov.ro
Am subliniat nevoia ca alocările financiare publice în educație să nu mai fie cuantificate ca deficit bugetar, ci ca investiții, scrie într-o relatare de la Paris Ministrul Educației, Ligia Deca, pe contul său de Facebook. Aceasta anunță că ieri „a fost o zi plină” și că a participat la Forumul ministerial privind politicile educaționale, organizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Ministrul nu face nicio referire la bugetul alocat Educației din România, despre care a spus miercuri că este „acoperitor, pentru funcționarea normală a sistemului de învățământ în anul următor, pe actuala lege”.

„În intervenția mea, am subliniat nevoia ca alocările financiare publice în educație să nu mai fie cuantificate ca deficit bugetar, ci ca investiții, având în vedere randamentul economic și social al fiecărei sume investite în educație, de la cele mai fragede vârste. De asemenea, am avut ocazia de a discuta bilateral cu delegațiile Braziliei și Coreei de Sud, punând, astfel, bazele unor acorduri educaționale pe teme de interes comun, precum utilizarea inteligenței artificiale în educație sau educația pentru dezvoltare durabilă”, a scris Deca pe Facebook.

Ministrul Educației din România a mai scris că „discuțiile ministeriale au fost deschise de keynote speech-ul lui Thomas Friedman (n. red. autor și editorialist New York Times, deținătorul a trei premii Pulitzer), care a vorbit despre nevoia formării coaliţiilor complexe adaptive ca o condiție sine qua non pentru a putea asigura sprijinul cetățenilor pentru reforme și investiții în educație”.

Deca a mai precizat că „am primit felicitări pentru modul în care România s-a mobilizat în procesul de aderare la OCDE, în general, şi în domeniul educației, în mod particular”.

Relatarea ministrului Educației, de la Paris:

„Ieri a fost o zi plină la Forumul ministerial privind politicile educaţionale, găzduit la sediul OCDE. Subiectele abordate de miniștrii educaţiei din statele membre sau cu statut de candidat la OCDE pot fi încadrate în două sfere tematice esențiale pentru viitorul unei societăți: consolidarea societăților democratice prin educație și investiția în educație, ca investiție în viitor.

Discuțiile ministeriale au fost deschise de keynote speech-ul lui Thomas Friedman, care a vorbit despre nevoia formării coaliţiilor complexe adaptive ca o condiție sine qua non pentru a putea asigura sprijinul cetățenilor pentru reforme și investiții în educație.

În intervenția mea, am subliniat nevoia ca alocările financiare publice în educație să nu mai fie cuantificate ca deficit bugetar, ci ca investiții, având în vedere randamentul economic și social al fiecărei sume investite în educație, de la cele mai fragede vârste. De asemenea, am avut ocazia de a discuta bilateral cu delegațiile Braziliei și Coreei de Sud, punând, astfel, bazele unor acorduri educaţionale pe teme de interes comun, precum utilizarea inteligenței artificiale în educație sau educația pentru dezvoltare durabilă.

Întâlnirea bilaterală cu secretariatul OCDE a fost extrem de aplicată, detaliind proiectele comune care vizează reforma guvernanței educaționale, creșterea echității şi reducerea segregării şcolare.

De asemenea, am primit felicitări pentru modul în care România s-a mobilizat în procesul de aderare la OCDE, în general, şi în domeniul educației, în mod particular”.


1 comment
  1. Asta in loc sa nu doarma noaptea de grija bugetului si a proiectului Romania Educata pleaca la Paris sa bea un suc si sa manance un croissant cu Thomas Friedman, mare vizionar in educatie ce sa zic …

    Este de o indolenta incredibila. Il depaseste pe Campeanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Măriuca Talpeș, fondatoarea Merito: Cam toți profesorii pregătiți înainte de ’89 ies la pensie în următorii 2-3 ani / Dacă nu ridicăm salariul profesorului debutant de la 2.600 de lei, la media pe economie, 3.900 de lei, imediat, nu o să atragem să fie profesori tinerii valoroși din facultăți

Peste 2-3 ani toți profesorii pregătiți înainte de Revoluție se vor pensiona, spune fondatoarea proiectului Merito Măriuca Talpeș, într-o emisiune la TVR. Aceasta a precizat că în 10 ani 60.000…
Vezi articolul

Clădirea nouă a liceului Tonitza, nefuncțională la 5 ani după finalizare. Părinții elevilor vor protesta joi în fața Primăriei Sectorului 1. Primăria: Vom întreprinde toate demersurile cu respectarea normelor ISU în cel mai scurt timp

Părinții elevilor de la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București au anunțat că vor protesta joi, de la ora 10:00, în fața primăriei Sectorului 1, față de situația…
Vezi articolul
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ

Noile salarii ale profesorilor, pe baza majorărilor din OUG 57/2023, nu pot fi calculate cu aplicația de salarizare, pentru că aceasta nu a fost încă actualizată, transmit inspectoratele școlare

Aplicația de salarizare din Învățământ nu a fost actualizată, potrivit unui anunț al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. „Statele de personal și plată pentru luna iunie 2023 nu se lucrează în versiunea…
Vezi articolul

O primărie din județul Arad construieşte o școală și o grădiniță noi, pentru că este mai ieftin decât întreţinerea celor vechi. Primarul Mihai Mag: Vor fi probabil cele mai moderne din vestul ţării şi vor fi independente energetic, dotate cu pompe de căldură şi panouri fotovoltaice

Primăria Vladimirescu investeşte peste 13 milioane de lei în construirea a două clădiri pentru o şcoală primară şi o grădiniţă cu program prelungit, după ce s-a constatat că este mai…
Vezi articolul