La începutul anului școlar, mai mulți părinți ne-au cerut informații suplimentare legate de bursele sociale medicale, dacă se acordă la grădiniță și dacă părinții trebuie să aleagă între bursa medicală…
Pe parcursul unui proces privind abuzuri sexuale, interacțiunea copiilor, victime ale abuzurilor sexuale, cu instituțiile publice, presupune cel puțin șase audieri, în care copiii își reamintesc abuzul, potrivit Organizației Salvați…
Admiterea separată la liceu ar putea duce la crearea de „cluburi exclusiviste”, spune Adrian Țiripa, elev olimpic internațional la Astronomie, care merge să le vorbească copiilor din mediul rural despre…
Unele evenimente culturale timișorene încearcă să atragă și elevii de liceu în programele lor. Nimic mai îmbucurător. Asupra culturii trebuie să stăruim de câte ori ni se ivește ocazia (nu…
Aplicația de mesagerie WhatsApp înregistrează probleme de funcționare, marți dimineața, în mai multe părți ale lumii, inclusiv în România, scrie G4Media.ro. Problemele au început în jurul orei 10:10. Potrivit site-ului specializat downdetector.com,…
Potrivit unui proiect de hotărâre aprobat vineri de către consilierii locali ai Sectorului 1, în acest an școlar se vor acorda burse mai mari, chiar și de 2 ori mai…
Mai mulți cititori au semnalat Edupedu.ro faptul că elevii nu au primit banii pentru bursele de merit, de performanță, de studiu și de ajutor social, deși termenul limită, prevăzut de…
În urmă cu 2 săptămâni, imediat după învestirea în funcția de ministru al Educației a Ligiei Deca, senatorul USR Ștefan Pălărie a chemat-o pe aceasta în comisiile din Parlament pentru…
De la începutul anului școlar 2023-2024, învățământul profesional din Franța va suferi modificări în cadrul unei reforme-obiectiv a președinției și Ministerului Educației din Republică. După reforma liceelor teoretice (sau „generale”,…
În 2022, salariul brut al unui șofer din cadrul Ministerului Educației este mai mare decât cel pe care ar fi trebuit să-l aibă un profesor cu gradul didactic II și…
Adolescenții și tinerii care au fost afectați de războiul din Ucraina vor putea fi sprijiniți în cadrul unui proiect al UNICEF, în parteneriat cu organizația Junior Achievement Europe, potrivit unui…
Eclipsa parţială de Soare din ziua de 25 octombrie va putea fi urmărită pe tot teritoriul țării, cel mai bine se va vedea în nord – estul țării, potrivit Observatorului…
„Suntem în anul 2022, vorbim de AI (Artificial intelligence – n. red.), dar nu suntem capabili să găsim o soluție corectă? Nu cred că nu putem, cred că doar se…
Noul președinte al Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar este Marius-Sorin Göndör, inspectorul școlar general din Arad, potrivit noii componențe a acestui for, stabilită printr-un ordin publicat vineri în Monitorul…
Agenții responsabile cu standardele de calitate în învățământul superior din mai multe țări ale lumii au întemeiat o rețea internațională de combatere a serviciilor comerciale de fraudă academică, ce includ…
Modul cum acționează Roxadustat, produs dopant identificat în corpul Simonei Halep, este explicat în mai puțin de două minute, într-un material video publicat pe YouTube, de Daniel Funeriu, fost ministru…
Imagini cu studenți purtând așa-numitele „pălării anti-copiat” în timpul examenelor de la facultate au devenit virale pe rețelele de socializare din Filipine, stârnind amuzamentul, conform BBC, citat de G4Media.ro. Studenților…
Fost ministru al Educației, Daniel Funeriu indică un articol din „Nature” care a fost publicat exact în ziua în care Simona Halep a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a…
Vremea în vacanța de toamnă va fi caldă și plăcută în toată țara până joi-vineri, urmând ca la finalul săptămânii temperaturile să scadă, potrivit informațiilor meteo furnizate de echipa de…
Elevele românce au obținut trei medalii de argint la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete (EGOI 2022), desfășurată în Turcia, scrie pe Facebook profesoara de informatică Emanuela Cerchez, de la…
DNA a anunțat, vineri, începerea urmăririi penale față de 56 de suspecți, persoane fizice și juridice, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni legate de achiziții nelegale, supraevaluate, făcute de instituții publice…
Programul Kennedy Academy for Students al Consiliilor Americane pentru Educație Internațională va avea loc între 14-18 decembrie 2022 în București, iar înscrierile se pot face până în 6 noiembrie inclusiv.…
Poliţiştii din Gorj au deschis un dosar penal după ce o elevă de 16 ani din Târgu Jiu a fost agresată sexual de un profesor, chiar în timpul orelor de…
Elevii care urmează cursuri la Clubul copiilor din orașul vrâncean Odobești au parte de condiții insalubre. Micuții sunt nevoiți să se spele pe mâini într-o improvizație dintr-un bidon pentru murături,…
Cererile-tip de înscriere pentru școlile postliceale de agenți și subofițeri ale Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea octombrie-decembrie 2022, pot fi depuse până la data de 4 noiembrie, după cum informează Academia…
World Vision România solicită Guvernului și Parlamentului respingerea inițiativei legislative care ar permite redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit și către școli. Potrivit unui comunicat primit la redacție, ”propunerea…
Analiza datelor de la inspectoratele școlare județene de la începutul lunii septembrie nu previzionează probleme pentru plata utilităților, după cum a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, la videoconferința cu prefecții.…
„Sincer, nu văd și nu accept ca să întrerupem procesul de învățământ, pentru că nu există termie în vreuna din unitățile de învățământ”, a declarat premierul României, Nicolae Ciucă, în…
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat miercuri seară că a aprobat utilizarea încă de la vârsta de şase luni a vaccinurilor Pfizer şi Moderna, care au devenit astfel primele…
„Analiza tezei de doctorat a lui dr. Lucian Bode de către Universitatea „Babeș-Bolyai” va fi testul de integritate și transparență al UBB, așa cum analiza tezei de doctorat a lui…
Trei rectori ai unor universități din România, Leonard Azamfirei, Marilen Pirtea și Ioan Abrudan, l-au însoțit săptămâna aceasta pe ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în Cuba, la un eveniment unde participă…
Cadrele didactice şi elevii de la o şcoală din judeţul Arad sunt nemulţumiţi după ce administraţia locală a zidit toate ferestrele de la grupurile sanitare şi nu se mai poate…
Deputatul PNL Florin Roman a precizat că, după 10 luni de la acuzaţiile de plagiat care i-au fost aduse şi care l-au făcut să demisioneze din funcţia de ministru al…
Academicianul Eugen Simion a murit în ziua de 18 octombrie 2022, la vârsta de 89 de ani, a declarat președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, pentru Agerpres. A fost critic, istoric…
Consiliul Judeţean Harghita a anunţat că îşi va adapta, săptămâna viitoare, programul la vacanţa de toamnă a elevilor, astfel încât angajaţii care au copii să poate petrece timp alături de…
Războiul din Ucraina și creșterea inflației au împins în sărăcie peste 4 milioane de copii din Europa de Est și Asia Centrală, inclusiv din România, potrivit unei informări transmise luni…
O echipă internaţională de cercetători de la Universitatea din Göttingen, Germania, analizează trecutul colonial a peste 1.000 de rămăşiţe umane din colecţia sa, relatează marţi agenţia DPA. Scopul este returnarea…
Studenții din Campusul „Tudor Vladimirescu” care îşi pregătesc cea mai interesantă cameră, nu vor plăti taxa pentru cămin întregul an universitar, anunță Ziarul de Iași, notează G4Media.ro. Direcţia Servicii Studenţeşti organizează…
Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că, în zonele defavorizate, „oferta curriculară opțională din școli nu este pe atât de amplă pe cât ne-am dori”. Aceasta consideră „esențială pregătirea continuă…
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca împreună cu European Institute of Innovation and Technology Digital Budapesta, organizează vineri, în premieră în ţară, un eveniment dedicat cercetătorilor şi profesorilor din universităţi –…
Directoarea liceului din Sinaia și consilier local din partea PNL, Aurora Arieșan, a fost exclusă din partid în urma unei ședințe care a avut loc marți, relatează ziarulincomod.ro, notează G4Media.ro. UPDATE…
Universitatea Politehnica din Bucureşti le oferă începând din acest an universitar studenţilor, precum şi angajaţilor o gamă amplă de beneficii şi oferte speciale, la care vor avea acces printr-o platformă…
Liga Studenților (LS IAȘI) a sesizat Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) cu privire la cursul universitar plagiat de Sorin Cîmpeanu în 2006, când…
Verificările privind teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, care au început săptămâna trecută la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, se prelungesc, deoarece s-au înregistrat, mai nou, plângeri și…
Peste 22 de mii de liceeni ar putea să primească bursa „Bani de liceu” în anul școlar 2022-2023, potrivit listei inițiale a Ministerului Educației. Ministerul a publicat lista după ce…
Deputatul Cristian Ghinea a precizat azi că depune sesizarea la Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, instituție abilitată să verifice tezele de doctorat. Amintim că, ieri,…
Cele mai multe inspectorate școlare nu organizează cursuri de limba română pentru refugiații din Ucraina, potrivit răspunsului acestora. Edupedu.ro a trimis solicitări către toate inspectoratele școlare pentru a afla unde…
Ministerul Educației nu a publicat încă lista cu beneficiarii programului național „Bani de liceu”, deși afișarea listei ar fi trebuie să aibă loc ieri, 17 octombrie, potrivit calendarului oficial. Astfel,…
Programul pilot este lansat prin programul de educaţie cinematografică EducaTIFF, din cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania. „Ora de Cinema” va fi implementat la orele de dirigenţie de la 4…
„Școala transmite mesajul că suntem toleranți la încălcarea legii, că se pot frauda examenele. (…) Orice profesor care a fost condamnat de către justiția română pentru o infracțiune săvârșită cu…
Profesoara orădeană de limba şi literatura română Mirela Tanc, nominalizată în 2021 în Top 50 Global Teacher Prize, s-a aflat printre participanții la primul summit european dedicat excelenţei în educaţie…
„Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) verifică tezele de doctorat cu suspiciuni de plagiat doar dacă cineva face o sesizare, oamenii ar trebui să sesizeze…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca declară, printr-un comunicat de presă emis luni, că verificările pe care le face în cazul tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode, despre care Edupedu.ro a…
Lucian Bode, ministrul de Interne, a respins luni în Parlament acuzațiile USR că și-a plagiat teza de doctorat de pe Wikipedia și a spus că ”teza mea nu e contestată…
“Mă aștept ca săptămâna aceasta să fie încheiată” o procedură prin care experții din cadrul Universității Babeș-Bolyai se vor pronunța dacă ministrul de Interne, Lucian Bode, a plagiat sau nu…
USR a depus o solicitare la Universitatea Babeș-Bolyai prin care cere informații legate de întregul dosar privind teza de doctorat a lui Lucian Bode: „Teza de doctorat este doar un…