Cristian Ghinea: USR depune azi sesizare la CNATDCU și la comisia de etică a Universității Babeș Bolyai pentru a verifica teza de doctorat a lui Lucian Bode / „Regulamentul UBB cere ca teza de doctorat să aibă minimum 200 de pagini. Teza domnului Bode are 198 de pagini care includ și legislația de pe site-ul ANRE”, spune Cristian Ghinea

262 de vizualizări
Foto: captură – video
Deputatul Cristian Ghinea a precizat azi că depune sesizarea la Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, instituție abilitată să verifice tezele de doctorat. Amintim că, ieri, președintele interimar al CNATDCU, Mircea Dumitru, a spus pentru Edupedu.ro că „nu am aflat ca cineva să fi făcut o sesizare până acum în cazul tezei ministrului Lucian Bode”. „CNATDCU nu se poate autosesiza”, a spus el.
  • Cristian Ghinea, USR, după o primă analiză a tezei de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode spunea că “este o rușine pe obrazul Guvernului dar și al mediului academic, vorbim despre Universitatea Babeș-Bolyai care a acordat un doctorat pe această bază” – detalii aici
  • Lucian Bode, despre acuzația USR că doctoratul său e plagiat din Wikipedia: Raportul UBB și CNADTCU din 2018 a recomandat publicarea tezei – detalii aici
  • Experții Universității Babeș-Bolyai sunt așteptați să se pronunțe săptămâna aceasta dacă demnitarul a plagiat sau nu, în urma unor verificări lansate deja, spune pentru Edupedu.ro, rectorul UBB Daniel David – detalii aici

Deputatul USR Cristian Ghinea a spus azi că va trimite sesizarea pe care deja a scris-o către CNATDCU pentru a verifica teza de doctorat a lui Lucian Bode.

„Facem astăzi sesizarea oficială către CNATDCU, organul care se poate sesiza asupra plagiatului lui Lucian Bode. Și nu numai asupra plagiatului, ci și a calității științifice și academice acestei lucrări. Pe lângă CNATDCU vom sesiza și Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai care ar trebui să aplice propriile criterii legate de plagiat și de calitate academică. Cu ocazia asta mai spun ceva interesant, Universitatea din Cluj are un regulament intern prin care teza de doctorat trebuie să aibă minim 200 de pagini lungime. Teza domnului Bode are 198 de pagini care includ și legislația de pe site-ul ANRE, la asta a adăugat 20 de poze de grafice luate de pe internet. Vorbim de calitatea academică de nivel școlar în care efectiv că simți când omul scrie ceva doar ca să umple niște pagini, ca să ajungă la minim 200 de pagini pe care regulamentul Universității prevede”, spune Cristian Ghinea.

Ieri, președintele interimar al CNATDCU, Mircea Dumitru, a precizat pentru Edupedu.ro că până la momentul publicării interviului instituția nu a primit vreo sesizare de verificare a tezei de doctorat: „CNATDCU verifică doar dacă cineva face o sesizare, oamenii ar trebui să sesizeze. CNATDCU nu se poate autosesiza. Deocamdată nu am aflat ca cineva să fi făcut vreo sesizare”, spunea Mircea Dumitru.

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a precizat printr-un comunicat de presă că verificările pe care le face în cazul tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode, despre care Edupedu.ro a scris aici, sunt un demers intern. Experții Universității Babeș-Bolyai au anunțat că urmează să se pronunțe săptămâna aceasta dacă demnitarul a plagiat sau nu, în urma unor verificări lansate deja, afirmă, pentru Edupedu.ro, rectorul UBB Daniel David.

În paralel, luni, USR a depus o solicitare la Universitatea Babeș-Bolyai prin care cere informații legate de întregul dosar privind teza de doctorat a lui Lucian Bode: “Teza de doctorat este doar un punct final al procesului academic“, a spus deputatul Cristian Ghinea.

Ministrul de Interne a respins luni în Parlament acuzațiile USR că și-a plagiat teza de doctorat de pe Wikipedia și a spus că ”teza mea nu e contestată de nicio voce academică”, scrie G4Media.ro.


2 comments
  1. Oricum, fără să fac referire la doctorul boude, au cam fost confirmate majoritatea furturilor politrucilor nesătui. Bine, în cazul dat, inteligența emană violent dinspre acest ins limitat. Părerea mea

  2. Săracu Einstein … cu teza lui de doctorat de 21 pagini n-ar fi avut nicio șansă să îndeplinească criteriul de 200 de pagini de la UBB! :))))))
    Pun și ăștia niște criterii numa să fie puse!
    La o teză de doctorat ar trebui cerut un singur lucru: un articol în zona roșie a revistelor de pe UEFISCDI ca unic sau prim autor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Două medalii de argint și două de bronz obținute de elevele românce la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete 2024. Societatea pentru Excelență în Informatică: Elevele sunt la prima participare la o competiție internațională, ca reprezentante ale echipei naționale / Avem și cea mai tânără medaliată din istoria competiției

Elevele românce au obținut două medalii de argint și două de bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete (EGOI) 2024, organizată în Olanda. Elevele sunt la prima lor participare…
Vezi articolul

Titularizare 2024. Peste 6.800 de candidați la examenul de angajare în școli sunt din promoția curentă, cei mai mulți din ultimii 16 ani / Lucrările vor fi corectate digitalizat

Anul acesta s-au înscris peste 37.500 candidați la Titularizare 2024, dintre care peste 6.800 din promoția curentă, anunță Ministerul Educației. Este cel mai mare număr de candidați din promoția curentă din ultimii…
Vezi articolul

Rectificare. Venitul pe membru de familie pentru acordarea tichetelor educaționale pentru preșcolari este de 556,50 de lei / Informarea transmisă de Federația Părinților „Edupart” preciza un prag greșit / Model de cerere

Eroarea legată de valoarea venitului luată în considerare pentru a primi tichete educaționale pentru copiii preșcolari a fost semnalată de cititorii Edupedu.ro. Informația fusese preluată în mai multe articole pe…
Vezi articolul

Consiliul Atlantic anunță un grup operativ axat pe securitatea Mării Negre, în colaborare cu SNSPA. Rectorul Remus Pricopie: România și partenerii săi sunt pregătiți să contracareze atacurile hibride și convenționale care ar destabiliza regiunea

Inițiativa de Securitate Transatlantică a Consiliului Atlantic din Centrul Scowcroft pentru Strategie și Securitate anunță formarea unui grup operativ axat pe securitatea Mării Negre, în parteneriat cu Universitatea Națională de…
Vezi articolul