Potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene, nu mai puţin de 2.343 de români se vor număra printre cei 60.950 de tineri europeni care vor primi câte un permis…
Întrebat de jurnaliști cum va proceda dacă vor rămâne bani de burse după ce va fi calculat numărul total de elevi beneficiari ai burselor, ministrul Educației a declarat că „vom…
Guvernul României nu a reușit să cumpere la timp testele de salivă necesare testării elevilor în pragul valului 5 al pandemiei. Raed Arafat a dat vina pe blocarea achiziției printr-o…
Noul președinte al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Gheorghe Cârciu (PSD) a absolvit în 2021 Facultatea de Științe Economice la Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj, la exact 30 de ani…
Mai multe invenţii ale lui Leonardo da Vinci vor fi prezentate într-o expoziţie internaţională care va fi deschisă vineri, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, potrivit Agerpres. „Expoziţia,…
Mai mulţi elevi protestează joi în faţa Ministerului Educaţiei, fiind nemulţumiţi de modificarea criteriilor de acordare a burselor, scrie Agerpres. Elevii scandează: „Vrem bursele înapoi!”, „Ministerul să ne vadă, facem…
Profesorii de gimnaziu și liceu pot beneficia de un set de instrumente puse la dispoziție de Comisia Europeană pentru a-i ajuta pe elevi să facă diferența dintre informațiile false și…
Ministrul Educației reacționează la o zi după ce a publicat în Monitorul Oficial ordinul prin care a decis ca bursele de merit să se acorde din semestrul II al acestui…
Potrivit G4Media, este criză de spații la unul dintre liceele de prestigiu ale Timișoarei. Este un număr mare de elevi care studiază în instituția de învățământ. Conducerea școlii a amenajat…
Centrele de învăţământ daneze vor pune la dispoziţie instalaţii pentru ca elevii să poată realiza teste antigen şi vor distribui gratuit kituri de autotestare, potrivit Agerpres. În Danemarca au fost…
„53 la sută dintre elevii României au luat într-un an atipic, cu un sistem de evaluare irelevant, note peste 8.50„, a explicat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la Antena 3. Sorin…
Medicul coordonator al campanie de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, subliniază, într-o conferință de presă, că doza booster deja se poate administra în România și copiilor de peste 12 ani, chiar dacă…
Școlile rămân fără teste de salivă pentru elevi și săptămâna viitoare, a anunțat secretarul de stat Raed Arafat în briefing de presă în derulare la Guvern. „Din păcate, am fost…
„La numărul de telefon unic 119 poate suna de astăzi, 5 ianuarie, orice copil care este abuzat, traumatizat, neglijat, victimă a violenței fizice sau emoționale, sau orice persoană care are…
În cadrul conferinței de presă ce a avut loc după ședința de Guvern de astăzi, 5 ianuarie 2022, coordonatorul campaniei de vaccinare în România, Valeriu Gheorghiță, a clarificat procedura prin…
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Timiş, Marin Popescu, a declarat miercuri că, în contextul anului pandemic, în care tezele nu au mai fost date, iar exigenţa nu a mai fost…
Iniţierea licitaţiei deschise pentru furnizare de echipamente IT – tablete, laptop-uri, camere web, routere wireless şi table interactive, pentru toate şcolile din Oradea, a fost anunțată de către Primăria Oradea,…
Doi învățători din Bacău îi solicită ministrului Educației, printr-o scrisoare deschisă, inițierea unui program guvernamental de promovare și susținere a lecturii în școli. „Puteți schimba istoria educației și destinul elevilor, făcându-le…
Secretarul de stat Raed Arafat a vorbit astăzi despre o posibilă modificare a procedurii de testare a elevilor, pentru depistarea cazurilor de Covid și prevenirea răspândirii virusului. „E posibil ca…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat după ședința de Guvern în care executivul a discutat hotărârea CNSU că „accesul copiilor la procesul de învățământ este esențial” și că susține „menținerea…
Premierul Nicolae Ciucă a numit-o marți pe Cristina Mirela Nedelcu (PSD Vrancea) în funcția de subsecretar de stat în Ministerul Culturii, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial, scrie G4Media.ro. Cristina…
Elevii și profesorii vor putea purta la școală doar măști medicale de unică folosință, nu și măști textile, potrivit ultimei Hotărâri CNSU, care urmează să fie aprobată în ședința de…
Mai multe asociaţii ale elevilor au anunţat, miercuri, că vor ataca în instanţă ordinul prin care se modifică pragul mediei pentru acordarea burselor de merit, de la 8.50 la 9.50,…
„Ministerul Educației tocmai ce a decis să priveze zeci de mii de elevi de dreptul la educație, printr-un masacru al burselor școlare, care se vor acorda pentru un număr mult…
Președintele Asociației Medicilor de Familie din București a atras atenția, într-un scurt interviu pentru Edupedu.ro, că medicii de familie nu sunt deocamdată luați în calcul pentru a-i putea vaccina pe…
Elevii din Marea Britanie vor continua să poarte măști la școală atât timp cât este necesar, fiindcă societatea nu-și mai permite să închidă fizic școlile, deja s-au adunat prea multe…
Graficul de livrare pentru noile teste de salivă destinate elevilor nu a fost încă transmis de la Departamentul pentru Situații de Urgență la Ministerul Educației, drept pentru care nu se…
Ministerul Sportului, condus de Eduard Novak, a decis să investească în oină printr-un program național finanțat din bani publici, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial, scrie G4Media.ro. Programul național „Redescoperă…
Examenele de licență și disertație 2022 se pot desfășura și online, pe perioada instituirii stării de alertă, necesitate sau de urgenţă, în baza unei proceduri aprobate de către senatul universitar,…
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că, anterior, s-a gândit să adopte un copil, dar acum nu poate face acest lucru deoarece este ocupată, transmite agenția TASS, citată de…
„Afterschool”, „breaking news” și „all-inclusive” sunt printre noile cuvinte incluse în ediția a III-a a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM), lansat astăzi de Institutul de Lingvistică…
Ambasadorul Israelului în România, David Saranga, a reacționat, marți, în urma declarațiilor scandaloase ale Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) care a transmis printr-un comunicat faptul că Holocaustul este ”o temă…
Deteriorarea procesului de învăţământ afectează economia / societatea atât ca flux de creare de capital uman şi ca stoc de capital uman, a precizat Daniel Dăianu, presedintele Consiliului Fiscal, în…
Șase din zece (60%) români din generațiile Millennials și Z vor un program de lucru flexibil și să lucreze din diferite locuri, inclusiv de acasă, potrivit celei mai recente ediții…
Deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara, a solicitat public ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, să se exprime categoric în favoarea depolitizării complete a subiectului Certificatului StopCovid,…
Introducerea obligativităţii testării pe bază de salivă pentru toţi elevii şi pentru întregul personal din învăţământ, de două ori pe săptămână, printr-o procedură clară care să se poată efectua în…
Zeci de elevi de la şcoala din satul arădean Gurba fac ore doar online, deoarece în clase este frig, centrala termică fiind situată în altă clădire, iar astfel apa ajunge…
Mii de şcoli din Statele Unite au amânat revenirea programată săptămâna aceasta în sălile de clasă după vacanţa de sărbători sau au trecut la cursuri online, în condiţiile în care…
Țările de Jos sunt în lockdown strict în ultimele 2 săptămâni, din cauza numărului mare de infectări cu SARS-CoV-2. Pe 10 ianuarie se vor redeschide şcolile şi liceele, chiar dacă…
Biblioteca Școlară Virtuală este un proiect de 40 de milioane de euro. Licitația a fost câștigată la începutul lunii decembrie de Asocierea dintre S & T România, Trencadis Corp SRL…
Modele sunt în continuă schimbare, iar cele mai recente, publicate în noiembrie 2021 nu sunt clare, acuză mama care a trimis scrisoarea către ministerul Educației. Elena Ungureanu, mama unui elev…
„Referitor la școala online, Ministerul a promis că, în contextul valului 5, nu va mai fi luată o vacanță forțată, fără a preciza însă alte măsuri adiționale pentru stabilizarea și…
Lotul 1 din a doua licitație pentru testele de salivă destinate elevilor a fost câștigat de patru firme, dintre care cele mai multe teste, 10 milioane de bucăți, vor fi…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a subliniat într-o conferință de presă pe care a avut-o săptămâna trecută în pregătirea pentru valul 5, că fiecare român trebuie să aibă în casă un…
Premierul Nicolae Ciucă a convocat, luni, o ședință de lucru cu responsabilii în gestionarea pandemiei COVID-19, iar între măsurile discutate se regăsesc asigurarea resurselor pentru șomaj tehnic, obligativitatea măștilor FFP2…
Număr mare de cazuri Covid-19 va fi în februarie, martie şi aprilie, în țara noastră. Este foarte greu de spus când va fi exact vârful. Nu vor fi multe cazuri…
Listele cu olimpiadele vor fi actualizate și cu alte competiții precum olimpiadele de istorie sau de limba și literatura română, anunță ministrul Cîmpeanu într-o precizare făcută jurnaliștilor acreditați la Ministerul…
Testele de salivă care ar trebui să ajungă la elevi la finalul acestei săptămâni nu există, până în acest moment, în depozitele școlilor sau ale inspectoratelor școlare. Există teste doar…
AUR susține, într-un comunicat de presă, că istoria Holocaustului și educația sexuală reprezintă ”teme minore” care au fost ridicate la rangul de materii, în ceea ce califică a fi drept…
Mulți copii care folosesc rețelele de socializare sunt la curent cu unele pericole: știu să ignore necunoscuții, să nu dea click pe link-urile care pot ascunde un virus și să…
Facturile de la gaze au închis fizic școlile din Giurgiu, după ce Primăria nu a primit banii necesari de la Guvern, acuză primarul Adrian Anghelescu. Între timp, cei 6.063 de…
Întrebat cum va fi anul acesta din perspectiva educației, în comparație cu 2021, Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai a declarat la Digi24 că ar fi trebuit „să pregătim schimbarea de…
Includerea Limbii Române, a Istoriei şi a Limbii Engleze în lista disciplinelor pentru care se vor organiza concursuri naţionale (Olimpiade) în anul şcolar 2021 – 2022, este solicitată ministrului Educației…
13 milioane de teste de salivă au fost distribuite în școli până a început vacanța de iarnă, informează SpotMedia.ro, potrivit unor date de la Ministerul Educației. 398 de teste au…
Alte 10 noi construcţii de creşe au primit aprobare prin Programul naţional de construcţie de creşe, derulat din 2021 de Ministerul Dezvoltării, anunţă ministrul Cseke Attila. Numărul total al creşelor…
Dublarea numărului de locuri în școlile de Poliție, Jandarmerie și Pompieri, din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, asta prevede un proiect de hotărâre de guvern publicat de Ministerul Educației la finalul…