„Sunt 2.468 de unități de învățământ care vor beneficia de vaccinare cu sprijinul echipelor mobile”, după cum a declarat Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea…
O nouă aplicație Erasmus+ a fost lansată, marți, de Comisia Europeană. Ea oferă studenților o legitimație europeană de student, în format digital, valabilă în întreaga Uniune Europeană, potrivit unui comunicat…
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat de trei ori în patru fraze că sunt în curs de elaborare formulare pentru „intenția de vot” pe care părinții le vor primi în…
Zeci de activități pentru copii și adulți vor fi organizate, în București și alte orașe ale țării, pe 24 septembrie, când este organizată “Noaptea cercetătorilor”. La eveniment participă cele mai…
“Școlile nu trebuie închise, pentru că peste această nenorocire care aduce decese și ne aduce îmbolnăviri nu trebuie să suprapunem și nenorocirea care poate fi reprezentată de o generație care…
Mihaela Moroșan, cadru didactic la o școală din Italia, a spus la Digi24 că „99% din cadrele didactice sunt vaccinate în momentul de față” și că profesorii au preferat să…
Dacă se închid școli sau clase, iar elevii trebuie să stea acasă, Guvernul va repune în aplicare măsura folosită anul trecut, prin care părinții care erau nevoiți să stea acasă…
Evaluarea PISA din 2025 va include, în premieră, un test de limbă străină, a anunțat Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare în Europa (OECD), care desfășoară aceste studii. Potrivit acesteia, elevii…
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că „Marea parte a copiilor se infectau și înainte, dar cu forme foarte ușoare”. Acesta a subliniat importanța vaccinării în…
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, “are cale deschisă” să candideze pentru un nou mandat de președinte al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), rețea internațională de universități și institute de cercetare, scrie,…
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a reluat luni seară, într-o intervenție la B1 TV, estimările că în București pragul epidemiologic de 6/1000 va atins în a doua jumătate a lunii octombrie,…
Niciun consiliu județean din România nu poate deconta și nici nu decontează, în acest moment, transportul elevilor, potrivit unui comunicat transmis de Consiliul Județean Constanța. Cursurile au început pe 13…
Copiii cu vârsta mai mică de 12 ani ar trebui să fie scutiţi de prezentarea certificatului verde electronic în condiţiile în care nu există asemenea recomandări ale Comisiei Europene pentru…
O nouă specie de insectă, descoperită în județul Constanța, a fost denumită Phlebotomus simonahalepae, în onoarea jucătoarei de tenis Simona Halep, născută în acest județ, potrivit unui comunicat al Universității…
Școlile nu au solicitat echipe mobile de vaccinare după prima săptămână de școală, potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, care a denunțat într-o declarație la AlephTV existența unui blocaj legat de…
Cele două companii au administrat câte două doze de zece micrograme, la trei săptămâni distanță, unui număr de 2.268 de copii. Nivelul anticorpilor generați a fost asemănător cu cel dezvoltat…
3.300 de cazuri noi de Covid (din doar 21.000 de teste) și 78 de decese au fost raportate în ultimele 24 de ore, potrivit GCS. Numărul total de persoane internate…
Pasionații de ştiinţă pot participa la Noaptea Cercetătorilor ReCoN-nect 2021, unde Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îşi deschide şi în acest an porţile laboratoarelor de cercetare, vineri, între…
„Este greșeala tuturor”, a spus prefectul de Ilfov, Daniel-Tudorel Zamfir, la Digi 24, după ce a anunțat că toate școlile și grădinițele închise duminică printr-o hotărâre a Comitetului Județean pentru…
Studenții de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) vor începe anul universitar 2021-2022 în sistem hibrid: toate cursurile se vor desfășura online, iar laboratoarele, seminariile și ore de…
Decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov este o încălcare flagrantă a ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătății, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru Edupedu.ro. Acesta a…
Medicul și cercetătorul Octavian Jurma avertizează că, dacă tendința actuală din pandemie se menține, până la finalul acestei luni vom avea între 400 și 500 de copii internați cu Covid…
Liceenii din România se pot înscrie pentru bursa Future Leaders Exchange Program (FLEX) 2022-2023, până pe 15 octombrie, potrivit unui comunicat al Ambasadei Statelor Unite în România și American Councils…
Trei școli și două grădinițe din comuna Afumați se închid pentru prezența fizică a elevilor, potrivit unei decizii luate duminică de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov. Este vorba…
Dacă se menține trendul ascendent al ratei de infectare, elevii din București ar putea face școală online de la jumătatea lunii octombrie, a declarat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, duminică seară,…
Ca să ne protejăm copiii trebuie ca noi, părinții, să avem grijă vaccinându-ne noi pe noi, spune Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din…
Copiii din Franța născuți în anul 2010 (cei de 10-11 ani) sunt, zilele acestea, victimele unui fenomen de cyberbullying: haștagul „#anti2010” de pe rețeaua de socializare și videoclipuri scurte TikTok…
Ședințele consiliilor de administrație ale școlilor pot fi convocate prin SMS sau WhatsApp și pot avea loc și online, potrivit noii Metodologii-cadru de organizare și funcționare a consiliilor de administrație…
Studenții Universității din București vor fi cazați separat, pe camere și etaje, în funcție de situația vaccinării împotriva Covid-19, potrivit unui comunicat. Această măsură a fost adoptată de Senatul Universității…
Aproape 25.000 de persoane au participat la o petrecere în aer liber pentru a marca redeschiderea unei universităţi la Madrid, fără a respecta restricţiile anti-Covid, iar poliţia spaniolă a recunoscut…
Dacă opresc educația complet pentru al doilea an, s-ar putea nici anul viitor să nu avem școală, pentru că nimeni nu are garanția că pandemia se termină anul viitor, a…
„Părinții, care aveau cel mult patru clase, mă întrebau la ce le trebuie copiilor atâta școală. Nu au de unde să știe că școala îi ajută, trăiesc cu sentimentul că…
Numai băieţii au primit permisiunea să se întoarcă sâmbătă la şcoală în colegiile şi liceele din Afganistan, o măsură deplânsă de UNICEF, care a îndemnat noul regim taliban „să nu…
G4Media organizează a treia serie a cursului de jurnalism online și radio pe anul acesta. Cursul își propune să familiarizeze participanții cu elemente de bază ale jurnalismului: știrea, interviul, reportajul,…
Bazat pe un scenariu al fiului dirijorului, Serge Ioan Celibidache, filmul va înfățișa viața lui Celibidache ca unul dintre cei mai controversați dirijori ai lumii, considerat fie un geniu, fie…
Elevii din 13 localități vor face școală online de săptămâna viitoare, deoarece incidența a depășit rata de 6 la mia de locuitori, potrivit datelor Ministerului Educației. Localitatea cu cea mai…
„Cazurile de infectare raportate acum nu sunt generate de școală”, a declarat astăzi ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, întrebat de jurnaliști despre numărul elevilor înregistrați pozitiv cu Covid-19. Acesta a mai…
Peste 1.000 de elevi și 600 de profesori și alți angajați au fost confirmați cu COVID-19 în prima săptămână de școală la nivel național, anunță Ministerul Educației într-un comunicat. „Astăzi,…
Centrul de excelenţă pentru studii avansate pentru sistemele fluviu-mare Danubius RI va deveni funcţional în actualul exerciţiu financiar european şi va concentra expertiza cercetătorilor din cel puţin 11 state europene,…
„Vaccinarea obligatorie nu a fost niciodată susținută de mine, în calitate de ministru al Educației, și nu e susținută nici acum. Îndemnul la vaccinare este altceva”, a anunțat în această…
„Vom avea generații puternic afectate din perspectiva calității educației”, după cum a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la DCNews. Acesta a mai spus că „am ajuns la un punct de…
Premierul Florin Cîțu a declarat joi seară, într-un interviu acordat TVR, că informaţiile conform cărora ar fi luat nota 4 la treapta a doua la liceu sau că ar fi…
Notele din învățământul online sunt „peste jumătate între 8.50 și 10”, potrivit declarațiilor ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, făcute astăzi pentru DCNews. Acesta a spus că s-a uitat pe statistica de…
Premierul Florin Cîțu a participat, joi seara, în emisiune la TVR1, unde a oferit câteva explicații despre propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) care prevede obligativitatea prezentării Certificatului…
Certificatul verde va fi obligatoriu în Italia, începând de vineri, 15 octombrie 2021, pentru toți angajații publici și privați, după decizia luată astăzi de către Guvernul de la Roma, transmite…
Senatul Universității București a decis ca, în anul universitar 2021-2022, facultățile să desfășoare activități în sistem mixt/hibrid, anunță instituția într-un comunicat de presă. Acesta precizează că modalitatea de începere și…
Premierul Florin Cîțu l-a numit miercuri secretar de stat pentru cercetare pe Iulian-Vasile Popescu, fostul său consilier, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. Popescu îl înlocuiește pe Dragoș Ciuparu,…
Concursul “Coperta Anului 2021 în România” este destinat ilustrațiilor de copertă de carte și este lansat de Dreamstime, cea mai mare comunitate de imagini stock din lume, alături de partenerii…
Au fost „delegate atribuțiile a două îngrijitoare” așa că elevii de la Școala Gimnazială Nr. 75 din Capitală vor reveni la cursuri în format fizic de vineri, 17 septembrie, după…
27 de elevi din județele Bistrița-Năsăud, Alba, Timiș și Maramureș au fost depistați cu Covid-19 de la începutul anului școlar 2021-2022 și până astăzi, potrivit Agerpres. De asemenea, 3 cadre…
Elevii din învăţământul primar vor putea beneficia de transport specializat de la și până la școală, cheltuielile fiind asigurate din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale, dacă proiectul…
65% dintre copiii cu vârsta de până la 14 ani consumă dulciuri zilnic, potrivit unui sondaj privind comportamentul alimentar al copiilor și părinților, realizat de Reveal Marketing Research, la inițiativa…
Un minor spaniol a devenit primul caz cunoscut în lume de spitalizare timp de două luni pentru dependenţă gravă de jocul video Fortnite, după ce adolescentul a început să manifeste…
Întrebat dacă era informat că la ceremonia de deschidere de an școlar la care a participat se va afla și primarul sectorul 5, Cristian Popescu Piedone, premierul Florin Cîțu a răspuns…
Consiliul de Administrație al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a decis, miercuri, în unanimitate, ca activitățile didactice și de cercetare din primul semestru al anului universitar 2021-2022…
Toți elevii din clasele aflate într-un corp de clădire al Școlii Gimnaziale nr. 75 din Sectorul 3 al Capitalei au trecut de miercuri, 15 septembrie, la școala online, potrivit Ministerului…