Câteva state au decis să nu închidă școlile în fața pandemiei. Care sunt explicațiile și ce se întâmplă acolo – analiza Bloomberg

3.405 vizualizări
FOTO: Facebook.com/moesingapore
Peste 160 de țări au decis să închidă școlile, afectând aproape 90% din populația de elevi a lumii. Dar în unele locuri, precum Singapore, Australia sau Taiwan, dar și unele state din SUA, școlile funcționau încă, într-un fel sau altul, vineri, prin decizii ce devin tot mai greu de justificat, după cum noteaza Bloomberg, publicație care încearcă să explice raționamentul autorităților din aceste state, în plină criză cauzată de pandemia de Covid-19.

Potrivit sursei citate, Singapore a anunțat, recent, două serii de cazuri de infecții cu noul coronavirus, asociate unor instituții de învățământ preșcolar de stat. În Australia, profesorii au în vedere declanșarea unei greve, iar regulile stricte de prezență la ore au fost relaxate, în unele locuri părinții fiind încurajați să-și țină copiii acasă, chiar dacă școlile rămăseseră deschise.

În apărarea deciziei de a nu închide școlile, oficialii din aceste țări susțin că pot să controleze epidemia fără a lua măsuri radicale, despre care afirmă că ar face mai mult rău decât bine. Ei fac trimitere la primele cercetări în domeniu, cum că virusul nu i-ar afecta pe copii în aceeași măsură ca pe adulți, dar și la nivelul ridicat de stres la care ar fi supuși părinții care trebuie să lucreze de acasă și se confruntă cu nesiguranță economică.

O povară în plus pentru sistemul de sănătate?

Unele măsuri au fost luate, totuși. În Singapore, după apariția unor focare în școli, autoritățile au decis să reducă săptămâna de școală la patru zile, premierul părând, însă, să refuze închiderea completă a școlilor.

În Australia, săptămâna aceasta au fost interzise adunările publice, au fost închise barurile, cinematografele, mallurile și sălile de sport, s-au luat măsuri și în cazul nunților și a ceremoniilor funerare. Dar adjunctul principalei autorități medicale a țării, în situații de criză, a spus că închiderea instituțiilor de învățământ nu ar avea același efect de prevenire a răspândirii virusului și chiar ar îngreuna povara de pe umerii sistemului de sănătate, deoarece guvernul estimează că 30% dintre angajații din acest sector ar trebui să stea acasă, alături de copii.

Este citată, în această privință, o specialistă din Sydney potrivit căreia „știm că povara suportată de angajații din sănătate există chiar și fără închiderea școlilor (…) Va fi o lipsă masivă de personal – e nevoie ca peste 10.000 de asistente să fie aduse din alte zone, pentru a face față cererii. Iar aici vorbim doar despre urgențe.”

Unele școli australiene se tem de problemele în aprovizionarea cu materiale sanitare și hârtie igienică, iar profesorii se tem la rândul lor că elevii, părinții și colegii pot fi purtători ai virusului sau că ei înșiși l-ar putea transmite altora, fără să știe.

Părinții sunt încurajați, dacă au posibilitatea, să-i țină acasă pe copii, dar sindicatul profesorilor îl presează în continuare pe premierul Scott Morrison să închidă școlile mai repede.

Cercetări neconcludente

În Singapore, ministrul educației citează, în sprijinul deciziei de a nu închide total școlile, cercetări ale unor experți străini, dar și analize pe cazurile locale, potrivit cărora copiii ar fi mai puțin afectați. Aceasta vine în contradicție cu alte cercetări, care arată că cei mici nu sunt imuni la complicații severe. Bloomberg menționează, în acest sens, un studiu aflat în stadiu de pre-publicare, realizat pe mai mult de 2000 de pacienți-copii, infectați cu noul coronavirus în China. Studiul arată că, deși boala cauzată de virus este mai puțin gravă în cazul tinerilor, „copiii mici, în special cei foarte mici, sunt vulnerabili”.

Și, chiar dacă în cazul multora boala nu prezintă simptome, copiii infectați pot să fie contagioși, răspândind virusul fără să știe. Un studiu realizat în China pe 36 de cazuri arată că jumătate dintre copiii infectați nu manifestau simptome. Pe de altă parte, cercetările de până acum nu lămuresc în mod concludent măsura în care copiii infectați sunt contagioși, potrivit sursei citate.

Alte probleme: echitatea, impactul asupra mediilor dezavantajate

Pe de altă parte, arată Bloomberg, în unele locuri decizia de a închide școlile este la fel de controversată cu decizia altora de a le ține deschise. Este dat drept exemplu, în acest caz, statul american Washington, primul unde a fost semnalat noul coronavirus în SUA. Acolo, autoritățile au extins perioada inițială de două săptămâni la șase săptămâni de închidere a școlilor, ceea ce a împărțit părinții în două tabere – cei de acord și cei împotriva acestei măsuri.

În Singapore, cea mai mare obiecție, când vine vorba despre închiderea școlilor, este legată de problema echității – nu toți copiii au acces la laptop sau tabletă pentru a învăța online, iar pentru copiii mici învățarea la distanță este o problemă, după cum este citat un expert de la Institutul Național de Educație al Universității Tehnologice Nanyang.

La nivel global, experții avertizează că ar putea crește numărul de cazuri în care copiii sunt supuși unor abuzuri, în afara mediului supravegheat oferit de școli. Iar în multe locuri, arată Bloomberg, problema mâncării furnizate de școli este una reală pentru tinerii din medii defavorizate.

Este dat drept exemplu, în acest sens, New York City, unde 75% dintre elevii înscriși la școlile publice provind din medii cu venituri mici, iar 1 din 10 nu are domiciliu. Acolo, Departamentul local de Educație oferă în continuare trei mese pe zi, gratuit, tuturor copiilor.

Modelul taiwanez

Taiwan nu a închis școlile și, cu toate acestea, nu a existat o explozie de cazuri. Care sunt explicațiile?

Pe insula cu o populație de 24 de milioane de locuitori, primul caz de infecție cu noul coronavirus a fost raportat în ianuarie. Guvernul de acolo a fost printre primele care au decis întreruperea zborurilor dinspre Wuhan, măsură urmată rapid de interzicerea călătoriilor spre și dinspre China continentală, Hong Kong și Macao. Taiwanul a extins, inițial, vacanța până la sfârșitul lunii februarie. Au fost raționalizate măștile sanitare, s-au făcut testări stricte și s-au dat amenzi pentru încălcarea măsurilor de carantină. Așa se face că, până vineri, numărul cazurilor de infecție înregistrate în Taiwan era de doar 267.

Iar școlile au rămas deschise, după ce copiii s-au întors din vacanță pe 25 februarie, pentru a reduce la minim impactul asupra vieții oamenilor. Au fost luate, totuși, măsuri speciale – școlile mari trebuie să aibă cel puțin 10 căi de acces, pentru verificarea temperaturii, iar în clase au fost instalate separatoare între colegii de bancă.

FOTO: Facebook.com/moesingapore

Citește și:

 

Foto: Pixabay.com


1 comment
  1. Oameni liberi nu sclavi ca noi condusi de papusati „democratici” care ne vor „binele” prin infometare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David, despre absenteismul elevilor la examenele naționale, cercetat pentru prima dată de Institutul pentru Științele Educației: Știm care sunt cauzele, știm ce ar trebui făcut, așteptăm resursele. Teama mea este că și dacă am avea resurse, de multe ori am observat că autoritățile din zona educației nu înțeleg nevoia specialistului

Daniel David, profesor de psihologie clinică și științe cognitive clinice, rector UBB, spune că ne aflăm „într-un moment de decizie, dacă vrem să facem ceva”, după ce au fost publicate…
Vezi articolul

“Atacul fără precedent la reglementările privind etica în cercetare realizat de CCR este perfect și circular” – critici dure ale președintelui Consiliului Național de Etică, Dacian Dragoș, după motivarea deciziei Curții Constituționale privind retragerea titlurilor de doctor / „Etica în cercetare rămâne fără acces efectiv la justiție!”

“Este evident ca CCR modifică efectiv Constituția” prin afirmații pe care le face în motivația deciziei sale din iunie, potrivit căreia titlul de doctor poate fi retras doar dacă “nu…
Vezi articolul
Daniel David

EXCLUSIV Noul ministru al Educației și Cercetării anunță că va propune indicatori de performanță „pentru a crește veniturile cadrelor didactice performante”. Daniel David vorbește despre „o sinergie între salarizarea din mediul educațional cu cea din sănătate”: Anul viitor se va lucra la legea salarizării unitare

Noul ministru al Educației și Cercetării anunță într-un interviu acordat Edupedu.ro că „până imediat după alegerile prezidențiale” va veni în zona preuniversitară cu „propunerea de indicatori de performanță pentru a…
Vezi articolul

INTERVIU Florin Dumitrescu, antropologul piețelor: Asistăm la un val de distrugeri ale piețelor sub pretextul „modernizării” / Piața e o sursă de energie vitală, un fel de club social care aduce oameni împreună și anulează diferențele de status

Antropologul Florin Dumitrescu analizează piețele românești continuând moștenirea testamentară a regretatului profesor Vintilă Mihăilescu. Am stat de vorbă cu, probabil, cel mai cunoscut cercetător al piețelor, într-un interviu și cu…
Vezi articolul

VIDEO Andrei Pleșu și „perplexitățile” sale despre ce se mai finanțează în cercetarea internațională și ce întrebări își pun cercetătorii. De la „de ce au zebrele dungi?” și dacă „zebrele sunt negre cu dungi albe sau albe cu dungi negre?”, până la „problemele de gender din mânăstirile grecești de secol IV”

Tendința ca cercetarea să fie finanțată doar pentru proiecte „de actualitate” sau care sunt „în trend” a fost abordată de scriitorul Andrei Pleșu în cadrul conferinței „Abisuri tematice – ce…
Vezi articolul