Ce a ajuns fostul președinte al Consiliului Național al Elevilor, Robert Avram – fotograful de ocazie al Ligiei Deca

2.025 de vizualizări
Robert Avram și Ligia Deca / Foto: captură – Youtube
Fostul președinte al Consiliului Național al Elevilor (CNE), Robert Avram, în prezent consilier la cabinetul ministrei Educației, Ligia Deca, este fotograful de ocazie al demnitarei. Șef până în ianuarie 2023 al celei mai mari structuri reprezentative a elevilor, cu rol consultativ în deciziile pe care le ia conducerea Ministerului Educației, Avram se ocupă în prezent și de imaginea ministrei Deca, după cum se arată la evenimentele la care o însoțește.

În videoclipul transmis în direct de la evenimentul „Romania at the Smithsonian Folklife Festival”, organizat de Academia Română pe 2 iulie, se observă cum consilierul din cabinetul Ligiei Deca îi face fotografii demnitarei, atunci când își începe discursul – video, mai jos în articol.

Deca este fotografiată și la finalul panelului în care au vorbit aceasta, ministrul Energiei, Sebastian Burduja și ministrul Cercetării, Bogdan Gruia Ivan.

Potrivit imaginilor video, Robert Avram o fotografiază pe ministra Deca din mai multe unghiuri și strânge mapele de la Minister și lucrurile de pe locurile pe care au stat atunci când panelul se încheie și pleacă de la eveniment. Avram o urmează apoi pe Deca îndeaproape, se mai arată în video.

Consilierul o fotografiază pe ministră dintr-o bancă din spate și când aceasta își începe un al doilea discurs:

Robert Avram și Ligia Deca / Foto: captură – Youtube
  • Edupedu.ro a scris în octombrie 2023 despre cum fostul președinte al Consiliului Național al Elevilor (CNE), Robert Avram, a fost angajat în cabinetul ministrei Educației, Ligia Deca, potrivit informațiilor Edupedu.ro, confirmate de acesta. Angajarea în instituție a venit la scurt timp după încheierea un stagiu de practică de tip internship la Ministerul Educației, în perioada iulie-august, la Direcția Generală Învățământ Preuniversitar (DGIP), teoretic.
  • Practic, însă, conform surselor Edupedu.ro, fostul șef al elevilor a fost nedespărțit de Ligia Deca, aceasta implicându-l inclusiv în chestiuni de concepere a actelor normative, lucru negat de Avram. Acesta a fost președintele CNE, structură de reprezentare a elevilor, independentă de Ministerul Educației, timp de un an, din ianuarie 2022 până în ianuarie 2023.

„Nu cred că este un mesaj adresat cuiva anume. Este pur și simplu o evoluție pe plan profesional”, răspundea Avram în octombrie anul trecut, întrebat de ce s-ar angaja un fost președinte CNE la Ministerul Educației și ce mesaj este acesta pentru elevii din țară pe care până la acel moment, în urmă cu 9 luni, i-a reprezentat în Consiliul Elevilor.

VIDEO De la minutul 07:12:
VIDEO De la minutul 51:44:

Robert Avram apare alături de ministra Ligia Deca și în fotografia postată de aceasta pe contul de Instagram, marți, 2 iulie, în ziua meciului România – Olanda EURO 2024.

În fotografie mai sunt purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Larisa Gojnete, și alți membri ai cabinetului de ministru: consilierul Andrei Crăciun – fost vicepreședinte al Consiliului Tineretului din România și membru în conducerea ANOSR; consilierul Roland Olah, fost membru ANOSR; consiliera Ioana Dunca – fostă vicepreședintă a ANOSR; Ana Croitoru – fostă membră ANOSR și Petrișor Țucă, expert ARACIS, expert UEFISCDI (sursa) și fost președinte al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești (ANOSR), for condus și de Ligia Deca în perioada studenției.

Foto: Instagram.com/ Ligia Deca

De menționat că pe pagina Ministerului Educației, secțiunea „Cabinet ministru” este goală de la începutul mandatelor Ligiei Deca până acum:

Citește și:
Fostul președinte al Consiliului Național al Elevilor, angajat la cabinetul ministrei Educației, Ligia Deca, după un internship în care a fost aproape nedespărțit de demnitar. Robert Avram: Este pur și simplu o evoluție pe plan profesional


2 comments
  1. I N C R E D I B I L – neam de sclavi de la primul pina la ultimul!!! SCLAVI

  2. Are viitor!

    Dacă îi cară bine geanta poate ajunge un subsecretar de stat.

    Deca dă un adevărat ,,model” de educație și parcurs profesional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Subiecte și bareme la Matematică, de la testarea inițială pentru Evaluarea Națională 2025 a elevilor de clasa a VIII-a din Călărași / La subiectul III, elevii primesc puncte pentru orice soluție corectă, chiar dacă este diferită de cea din barem, spune inspectorul general adjunct Călin Nicușor

Elevii din județul Călărași au susținut astăzi, 19 septembrie, proba la matematică din cadrul  testării inițiale pentru Evaluarea Națională 2025. Pe 18 septembrie, elevii au avut proba la Limba și…
Vezi articolul

Peste 80% dintre profesorii şi 70% dintre elevii participanți la un sondaj World Vision cred că şcolile trebuie redeschise și menținute închise doar în zonele cu risc crescut de infectare. Fundaţia solicită reluarea de urgenţă a şcolii fizice, mai ales pentru copiii vulnerabili

Peste 70% dintre copii, respectiv peste 80% dintre profesori consideră că şcolile ar trebui redeschise ori pot rămâne închise doar în zonele cu risc crescut de infectare. Asta arată datele…
Vezi articolul

Cadrele didactice să poată rezerva catedra sau postul pe cel mult 5 ani consecutivi, pe perioada în care ocupă o funcție publică – proiect adoptat tacit ce urmează să ajungă la Senat, for decizional / Klaus Iohannis și-a ținut postul blocat 27 de ani la Sibiu, Crin Antonescu – 24 de ani în Tulcea

Camera Deputaților a adoptat tacit, luni, 12 mai, o propunere legislativă a USR care prevede limitarea la cel mult cinci ani consecutivi a dreptului cadrelor didactice de rezervare a postului…
Vezi articolul