Ce a însemnat școala în pandemie pentru Suedia, țară care a refuzat măsuri dure de izolare: 15 elevi și aproape 30 de profesori internați în total la ATI, în primul val Covid-19 – raport

2.564 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Prima parte a pandemiei Covid-19, din primăvara anului trecut, a avut un efect limitat asupra școlilor din Suedia, țară care, spre deosebire de majoritatea covârșitoare a statelor lumii, a evitat restricțiile și izolarea și a preferat, mult timp, doar să “recomande” distanțarea fizică în spațiile publice. Câteva date despre impactul epidemiei au fost publicate într-o raportare transmisă de mai mulți specialiști publicației New England Journal of Medicine și publicată la începutul acestui an.

Raportarea face trimitere la cazurile grave de Covid-19 înregistrate și notează că:

  • În rândul celor 1.950.000 de copii din această țară, în perioada martie-iunie 2020 s-au înregistrat 15 internări la ATI, dintre care 4 – copii cu vârste de până în 6 ani și 11 – copii cu vârste între 7 și 16 ani. Din totalul celor 15, 4 aveau comorbidități.
  • Niciun copil înregistrat cu Covid-19 nu a murit. La nivel general, în martie-iunie s-au înregistrat 69 de decese în rândul minorilor, comparativ cu 65 în cele patru luni dinaintea apariției epidemiei.
  • Mai puțin de 10 profesori din învățământul preșcolar și 20 de profesori de școală (din totalul de circa 103.500 de profesori de școală) au fost internați la ATI pentru Covid-19, în perioada martie-iunie. 

Semnatarii raportării notează că este vorba despre o rată de incidență scăzută pentru forme grave de. Covid-19 în rândul elevilor preșcolari și școlari, fiind nevoie de internare la terapie intensivă pentru circa 1 din 130.000 de copii.

Detalii – pe New England Journal of Medicine

Suedia a avut parte de o agravare treptată a crizei Covid-19, evoluție ce a continuat în a doua parte a anului, dar și în aceste condiții a continuat școala față în față, doar cu recomandări de igienă sporită, pentru toate clasele cu excepția ultimilor ani de liceu, care au trecut la predare online – detalii pe TheLocal.se.


1 comment
  1. Și care este morala?
    Sa riscam și noi, tara în care organismul profesorilor, bunicilor și părinților elevilor nu este robust ca al suedezilor, din cauza nivelul inferior de trai? (salarii mici=bani puțini ramasi pentru hrana de calitate, după ce se plătesc facturile și taxele).
    Astfel atât profesorii, cât și membri famiilor elevilor, risca sa se contamineze de la elevii asimptomatici. Iar adulții din România, au multe comorbiditati, în comparație cu cei din Suedia.
    Sa riscam și noi, tara în care nu exista ca în Suedia, autobuze școlare, astfel incat elevii și profesorii fără mașina la scara, sa ajungă la scoala și apoi acasă, fără sa se contamineze din mijloace de transport aglomerate?
    In plus, numai în prima luna de școală din anul școlar în curs (luna în care s-a făcut învățământ face to face, chiar și hibrid unde s-a putut), numărul cadrelor didactice infectate si a elevilor contaminați, a depășit cât a avut Suedia în toată pandemia. Au fost multi profesori internați, unii la ATI, au fost și decese.
    E nevoie probabil și de desene, ca să se înțeleagă odată pentru totdeauna ca nu se compara rezultatul, fără a se compara condițiile, situația, conjunctura, în fiecare caz în parte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mesaj ferm al liderilor sindicali: Greva va fi reluată în septembrie, la începutul noului an școlar, dacă prevederile din ordonanța de luni nu se vor regăsi până atunci în proiectul legii salarizării / Ei spun că nu există termen limită pentru negocierile pe contractul colectiv de muncă

Dacă proiectul de lege a salarizării nu va conține, până la începutul viitorului an școlar, prevederile din ordonanța de urgență adoptată luni de guvern, greva “se reia la începutul anului…
Vezi articolul

Performanța elevilor în școală este prezisă de inteligența cognitivă, de disciplina personală și de competențele emoționale. Ghid pentru profesori despre nevoile emoționale ale copiilor și despre cum pot fi ajutați să își facă prieteni, coordonat de psihoterapeutul Domnica Petrovai

Performanța academică a copiilor este prezisă, în următoarea ordine, de inteligența cognitivă, de conștiinciozitatea sau disciplina personală și de competențele emoționale, se arată în Ghidul despre nevoile de dezvoltare ale…
Vezi articolul

Dan Caşcaval, senator PSD şi rector al Universităţii ”Gheorghe Asachi” din Iaşi: Nu înţeleg de ce printre primele măsuri anunţate sunt tocmai bursele studenţilor, care au avut un rol semnificativ în obţinerea unui vot esenţial pentru parcursul nostru european / Încă se poate purta un dialog, dar nu în stradă

Senatorul PSD Dan Caşcaval, rector al Universităţii Tehnice ”Gheorghe Asachi” din Iaşi, (TUIASI) susţine că nu înţelege de ce printre primele măsuri anunţate de noul guvern se numără reducerea burselor…
Vezi articolul