Ce conține programa pentru religie de la examenul de Titularizare 2022

3.555 de vizualizări
Foto: Pixabay.com – Klimkin
Programa de Religie ortodoxă pentru examenul de titularizare a fost publicată joi în Monitorul Oficial nr. 935. Aceasta conține bibliografia pentru concurs și competențele specifice pe care trebuie să le aibă profesorul de religie.

Mai jos, programa pentru examenul de titularizare de la religie ortodoxă:

A. Nota de prezentare

Prezenta programă se adresează cadrelor didactice care se prezintă la concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, disciplina Religie ortodoxă.

Absolvenții facultăților de profil și profesorii care susțin examenul la disciplina Religie ortodoxă pot preda în învățământul preuniversitar disciplina Religie ortodoxă și discipline teologice de specialitate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Programa de concurs este elaborată în acord cu programele școlare în vigoare din învățământul preuniversitar pentru disciplina Religie. Competențele și conținuturile din programă sunt proiectate în conformitate cu abordarea curriculară sistemică în realizarea activităților didactice, specifice disciplinei.

În realizarea Programei pentru susținerea concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar s-a avut în vedere necesitatea ca profesorii de Religie să aibă cunoștințe temeinice despre conținuturile tematice ale programei școlare în vigoare, folosite în procesul de predare-învățare a disciplinei Religie.

Programa pentru concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar a fost structurată astfel încât să abordeze conținuturi din următoarele domenii teologice: Dogmatică, Teologie biblică, Morală și spiritualitate creștină, Istoria bisericească universală, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Liturgică, Misiune creștină, catehetică și apologetică ortodoxă, precum și din domeniul Didacticii disciplinei și al metodicii predării Religiei.

Aspectele fundamentale vizate prin prezenta programă operaționalizează profilul absolventului de învățământ secundar superior, filiera teologică, urmărind:

– cunoașterea conținuturilor fundamentale și a principalelor tendințe în evoluția predării disciplinei Religie ortodoxă, precum și a Didacticii disciplinei și a metodicii predării Religiei;

– probarea capacităților necesare pentru proiectarea, realizarea și evaluarea activităților didactice;

– demonstrarea abilităților de comunicare, empatice și de cooperare necesare realizării actului educațional.

B. Competențe specifice profesorului de Religie

Programa vizează, pe lângă conținuturile științifice și cele de didactică a disciplinei și metodică a predării Religiei, anumite competențe specifice profesorului de Religie ortodoxă, competențe pe care acesta trebuie să le dezvolte și să le probeze pe parcursul desfășurării activității didactice. Într-o formulare sintetică aceste competențe sunt:

– cunoașterea de către profesor a adevărurilor fundamentale de credință și a elementelor de didactică și de metodică a predării Religiei, într-o varietate de contexte educaționale;

– capacitatea de a înțelege, practica și transmite valorile morale și spirituale specifice acestei discipline;

– cunoașterea și utilizarea competentă a principalelor documente școlare reglatoare: planuri-cadru, programe școlare, programe pentru examene naționale;

– capacitatea de a construi demersuri didactice interactive prin adecvarea strategiilor didactice la activitățile de învățare și conținuturi, precum și capacitatea de a construi și menține un climat educativ stimulativ și eficient;

– capacitatea de a adecva conținuturile și demersurile didactice la particularitățile de vârstă și la specificul dezvoltării cognitiv-afective/intelectuale a elevilor;

– probarea capacităților necesare pentru proiectarea, realizarea, evaluarea activităților didactice și a competențelor dobândite de elevi; elaborarea de teste inițiale, formative și sumative, în funcție de obiectivele sau competențele vizate;– valorificarea în demersul didactic a relațiilor inter-, intra- și multidisciplinare;

– folosirea și contextualizarea tehnicilor comunicării eficiente cu grupul de elevi, conform principiilor și metodelor interacțiunii educaționale și ale unor elemente de retorică didactică;

– evaluarea capacităților cognitive, comprehensive și de aplicare a achizițiilor, în scopul reglării competențelor, a stilului didactic, precum și a abordării strategiilor didactice moderne;

– comunicarea didactică empatică și eficientă, în contextul activităților specifice disciplinei Religie.

Anexa cu programa integrală pentru concurs o puteți accesa aici.


3 comments
  1. La școală lăsați toți elevii sa vina, indiferent de infectare, la CONGRESE lăsați 5000 oameni ÎN SPAȚIU INCHIS! La MOASTE permiteți doar 1000 ÎN SPAȚIU DESCHIS ??? LĂSAȚI SA VINA TOATĂ LUMEA CARE ÎȘI DORESTE!!!

      1. Are treaba. Pentru ca numai o credință trăită poate fi adânc sădit in suflet. Și se pot face excursii tematice cu elevii doritori la Sfintele Biserici și Sfintele Mănăstiri, unde se găsesc și Sfinte Moaște. Iar, acolo, profesorul de religie sa le explice elevilor ca acestea sunt cu adevărat făcătoare minuni, in funcție de credința fiecăruia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Titularizarea în învățământ fără susținerea concursului la nesfârșit, cerută de peste 1.200 de profesori care deja au luat peste 7 la examenul de intrare în profesie și cu toate acestea sunt obligați să-l susțină iar și iar, ca să prindă post, conform sistemului actual / Titularizarea „pe viabilitatea postului” nu este temeinic reglementată, susțin aceștia

Peste 1.200 de profesori calificați solicită titularizarea în Învățământ fără a susține din nou concursul național, după ce s-au angajat pe perioadă determinată în școli, se arată într-un memoriu primit…
Vezi articolul

OFICIAL Primăriile împreună cu inspectorate școlare, ONG-uri, părinți și operatori economici pot înființa ludoteci și grădinițe comunitare în localitățile unde nu sunt creșe / În aceste centre sunt incluse și servicii de informare și consiliere a părinților

Hotărârea de Guvern privind Metodologia de organizare și funcționare a serviciilor de educație timpurie a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 30 decembrie 2022. Potrivit documentului, centrele pot…
Vezi articolul

Proiectul de lege care reintroduce bursele de excelență olimpică și revenirea la plata cu ora pentru profesori în cuantumul stabilit înainte de Legea Bolojan, amânat pentru a cincea oară în Camera Deputaților

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr. 57/2023, care a fost amendat în Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților și acum prevede reintroducerea burselor de excelență olimpică și…
Vezi articolul

Avertisment pentru părinții cu copii la grădinițe private, din partea Agenției care le acreditează: Se înregistrează continuu sesizări privind legalitatea. Informațiile pe care trebuie să le solicitați pentru siguranța și sănătatea copilului

Agenția din subordinea Ministerului Educației care evaluează grădinițele pentru acreditarea acestora a emis o atenționare pentru părinții care își duc copiii la grădinițe private. „Întrucât la ARACIP se înregistrează continuu…
Vezi articolul

Comportamentul elevilor, absenteismul și nevoile educaționale speciale – priorități în reforma inspecțiilor Ofsted, forul englez responsabil cu asigurarea calității în învățământul din Anglia

Inspecțiile în școlile din Anglia, organizate de Ofsted, echivalentul englez al Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), vor trece printr-o reformă accelerată în perioada următoare, conform unui…
Vezi articolul