Ce fac britanicii pentru a lua decizii informate privind dezvoltarea și bunăstarea copiilor: studiază amănunțit evoluția preșcolarilor, de la vârste fragede până la intrarea în școală / Cel mai nou studiu, la care participă experți Oxford, Cambridge și UCL, începe acum

[jp_post_view]
Foto © Oksun70 | Dreamstime.com
Autoritățile, instituțiile din învățământ sau din sănătate și alți decidenți au nevoie de argumente pentru deciziile pe care le iau în privința copiilor, în condițiile în care nevoile acestora și ale familiilor lor se schimbă pe măsură ce societatea avansează. Pentru a împrospăta aceste informații, în țări precum Marea Britanie se fac, o dată la 10-20 de ani, ample studii cu privire la starea de bine a copiilor mici, studii la care participă experți de la mari instituții educaționale și care oferă fundament pentru politici viitoare. Un astfel de studiu începe acum în Anglia – ce presupune el?
  • University College London a anunțat că începe să invite familii din Anglia să participe la primul astfel de studiu din ultimii 20 de ani. Studiul intitulat “Copiii anilor 2020” este finanțat de guvern și derulat de cercetători ai instituției de învățământ superior menționate, împreună cu centrul de sondare Ipsos și cu universitățile din Cambridge, Oxford și Birkbeck University of London. Organizatorii trimit zeci de mii de scrisori, ținta fiind aceea de a selecta un eșantion format din aproximativ 8.000 de părinți cu copiii lor, copii care acum trebuie să fie la vârsta de nouă lun.

Această documentare urmărește evoluția copiilor timp de cinci ani – de la vârsta de nouă luni până când aceștia încep școala (în Anglia, școala începe la vârsta de 4-5 ani).

Cum se desfășoară un astfel de studiu

Studiul are drept scop să stabilească factorii ce influențează dezvoltarea copiilor în primii lor ani de viață, iar pe baza datelor culese să fie oferite răspunsuri pentru întrebările ce preced stabilirea unor politici sau măsuri științifice, “pentru îmbunătățirea vieții familiilor și copiilor mici”, potrivit unei descrieri oferite de Institutul pentru Educație al University College London.

Familiile participante sunt selectate aleator, iar părinții trebuie să răspundă, periodic, unor seturi de întrebări privind dezvoltarea copilului, a circumstanțelor familiale și propria viață personală, inclusiv structura familiei, starea de sănătate, venituri, activități de îngrijire și educația preșcolară.

  • Între rundele de sondare pe bază de formular, părinții sunt îndemnați să folosească o aplicație pe telefonul mobil, prin care să țină un “jurnal” al dezvoltării copilului și să primească sfaturi și informații de la echipa de experți care se ocupă de studiu.
Al șaselea astfel de studiu longitudinal din ultimii 75 de ani

Astfel de studii sunt deja obișnuite în Marea Britanie: primul a avut loc în urmă cu 75 de ani (1946), urmărind evoluția copiilor mici imediat după cel de-al doilea război mondial. Ulterior, studiile s-au desfășurat la interval de 10-20 de ani: 1958, 1970, 1989-1990, 2000-2002. Ediția care începe acum va urmări evoluția copiilor mici în contextul-cheie al ieșirii din pandemia Covid-19. 

  • În prezentarea acestui studiu, profesorul Pasco Fearon (UCL și Universitatea din Cambridge), directorul cercetării, explică faptul că prin acest studiu “putem învăța cum să îi sprijinim pe copii, așa încât să aibă parte de cele mai bune condiții de începere a școlii și să prospere pe măsură ce cresc”.

Foto © Oksun70 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Pai si la noi se fac studii din astea tovarasi! Baietii dastepti din minister tocmai au facut cadou date de la mii de elevi unei firme private. Ia sa vezi ce studiu face somitatea internationala. Cambridge, Oxford, Ipsos sunt niste mici copii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea din București ia măsuri în cazul profesorilor de tip „vă pic pe toți” sau „10 pe linie”: evaluările în care sunt prea mulți studenți care nu promovează sau sunt extrem de multe note de 9 și 10 vor fi verificate – regulament nou

În facultățile Universității din București se vor face verificări în momentul în care ponderea studenților care nu au promovat o disciplină, în urma unei evaluări finale, este mai mare de…
Vezi articolul

CNCAN, despre Cernobîl: Măsurătorile efectuate la nivel național confirmă valori normale ale nivelului de radiații și nu sunt semnalate depășiri la nivelul teritoriului ucrainean / Toate sistemele de securitate sunt funcționale

Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) a transmis miercuri că nu sunt semnalate depășiri ale radiației la nivelul teritoriului Ucrainei, iar în prezent toate sistemele de securitate ale centralei…
Vezi articolul

Reacția Ligiei Deca despre cazul grădiniței din Târgu Jiu, unde părinții au fost obligați să semneze o declarație pe propria răspundere dacă lasă copiii în clădire: „Nu cred că este normal ca părinții să-și asume pe propria răspundere să ducă copii într-o clădire cu risc seismic”

Ministrul Educației crede că „nu este normal ca părinții să-și asume pe propria răspundere să ducă copii într-o clădire cu risc seismic”. Ligia Deca a răspuns unei întrebări privind situația…
Vezi articolul

Institutele de cercetare vor fi evaluate, în vederea fuziunii sau desființării celor neperformante, de experți independenți cu experiență managerială / Regulile evaluărilor – stabilite printr-o metodologie aflată pe agenda ședinței de vineri a Guvernului

Institutele de cercetare vor fi evaluate, în vederea unor eventuale fuziuni prevăzute în Legea de acum un an referitoare la integrarea voluntară a acestor organizații, de către trei experți evaluatori…
Vezi articolul