Ce fac țările Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare în Europa, la care încearcă să adere și România, pentru a măsura și contracara în continuare efectele negative pe care le-a avut pandemia asupra educației și stării de bine a copiilor și profesorilor

651 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Cele mai multe dintre țările membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), la care încearcă să adere și România, desfășoară studii prin care încearcă să evalueze impactul real al pandemiei Covid-19 asupra educației, sănătății și stării de bine în rândul elevilor și profesorilor. Studiile urmăresc preponderent teme precum impactul la nivelul sănătății mintale sau eficiența strategiilor de învățare la distanță, iar o parte mai mică merg și mai mult în profunzime, studiind inclusiv teme precum relațiile dintre părinți și copii sau impactul asupra abilităților noncognitive, potrivit unei estimări realizate de OCDE și alte organizații internaționale.
  • Este vorba despre un studiu comun realizat de OCDE, UNESCO, UNICEF și Banca Mondială în rândul unui număr de 32 de țări membre sau partenere ale OCDE, studiu prezentat recent pe platforma online pentru educație a acestei organizații. Potrivit prezentării, semnate de responsabilii pentru educație ai fiecăreia dintre cele patru instituții, deși s-au acumulat foarte multe date pe parcursul pandemiei, este uimitor cât de puține lucruri se știu, în continuare, cu privire la efectele pandemiei asupra educației, sănătății și stării de bine a copiilor.

De aceea, analiza a urmărit să vadă ce fel de studii se desfășoară în grupul de 32 de țări. Temele abordate sunt numeroase, dar puține sunt abordate, în cercetări dedicate, la nivel național, în mai mult de jumătate dintre țările respective.

Astfel, în rândul celor 32 de țări vizate, din grupul la care urmărește să adere și România, mai mult de jumătate fac eforturi să afle, la nivelul învățământului primar:

  • Impactul pandemiei Covid-19 asupra sănătății mintale și stării de bine a elevilor (stres, anxietate, depresie) – 21 de țări
  • Impactul pandemiei Covid-19 asupra sănătății mintale și stării de bine a profesorilor (stres, anxietate, depresie) – 17 țări
  • Eficiența strategiilor de învățare la distanță în timpul când au fost închise școlile – 16 țări
Sursa: OECDedutoday.com

Alte teme cercetate în mai multe țări, dar în mai puțin de jumătate din grupul selectat, la nivelul școlii primare:

  • Impactul închiderii școlilor asupra rezultatelor de învățare (evaluări naționale standardizate) – 14 țări
  • Impactul pandemiei asupra relațiilor dintre părinți și elevi în perioadele de carantină – 12 țări
  • Impactul pandemiei asupra abilităților noncognitive – 9 țări 
Ce politici au adoptat țările analizate pentru sprijinirea elevilor în context pandemic, în anul școlar 2021-2022 sau cel puțin în 2022 (școală primară, gimnaziu și liceu):
  • Servicii de consiliere psihologică – 20 de țări
  • Servicii suplimentare de igienă – 16 țări
  • Timp sporit dedicat educației (prin școli de vară, zile de școală extinse etc.) – 13 țări
  • Sisteme de sprijin pentru elevii care au nevoie de servicii specializate – 10 țări
  • Programe de educație accelerată sau remediale pentru elevii care au renunțat la școală – 10 țări
  • Programe de tutorat și sprijin financiar pentru tutorat – 9 țări
  • Sisteme de avertizare timpurie în privința elevilor cu risc de abandon școlar – 9 țări
  • Modificări la nivel de curriculum (orice disciplină/clasă) – 8 țări
  • Campanii de mobilizare pentru a readuce elevii la școală – 7 țări
  • Reînscriere automată a elevilor la școală – 7 țări
Sursa. OECDedutoday.com
Ce politici au adoptat țările analizate pentru sprijinirea profesorilor în contextul pandemiei, în 2021-2022 sau cel puțin în 2022 (școală primară, gimnaziu și liceu):
  • Instruirea profesorilor în privința sprijinului pe care să-l ofere elevilor (sănătate mintală și stare de bine) – 17 țări
  • Pedagogie structurată (programe pentru îmbunătățirea predării) – 16 țări
  • Sprijin psihosocial pentru profesori – 12 țări
  • Recrutarea de personal dedicat pentru sprijinirea elevilor (psihologi, consilieri).- 12 țări 
Sursa: OECDedutoday.com
Constatări-cheie ale analizei realizate în cele 32 de țări

Nu se știe clar măsura în care copiii care au renunțat la școală în timpul carantinei au reluat ulterior învățarea – doar 11 țări au raportat evaluări privind absențele elevilor din școala primară, iar dintre acestea 8 au constatat o creștere a absenteismului.

Trei țări – Brazilia, Costa Rica și Mexic – au avut școlile primare închise mai bine de un an. Potrivit estimărilor, Brazilia se poate aștepta să piardă peste 8 mii de miliarde de dolari, la nivel național, la nivelul veniturilor pe care acei elevi le vor obține pe parcursul vieții, Mexic – peste 5,2 mii de miliarde, iar Costa Rica – aproape 200 de miliarde.

Nu în ultimul rând, “practic toate țările care au participat la studiu vor continua să ofere platforme online, fie ca sprijin complementar, fie ca formă alternativă de furnizare a educației. Multe țări mențin sau dezvoltă în continuare instrumente digitale, învățarea hibridă și la distanță”, oferă instruire profesorilor și apelează mai mult la examinări digitale.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UTIL pentru profesori: cursuri de prevenire a consumului de droguri cu modalități de comunicare eficientă cu tinerii și de recunoaștere a semnelor de avertizare, puse la dispoziție gratuit de SuperȘcoala / Peste 1.000 de cadre didactice s-au înscris în platformă, părinții și elevii pot accesa direct materialele (P)

Platforma educațională SuperȘcoala, în colaborare cu asociația Teen Challenge Smart, anunță publicarea a două cursuri antidrog, primul dedicat profesorilor și părinților, cel de-al doilea adresat direct adolescenților și preadolescenților. Cursurile…
Vezi articolul

Admitere 2023: două programe noi de studii de licență, un nou colegiu pentru asistenți medicali generaliști la Târnăveni, acreditarea studiilor de pregătire medicală de la filiala de la Hamburg, programe de studiu în română, maghiară și engleză, totul la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureș (P)

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureș a cunoscut în ultimii ani cea mai dinamică dezvoltare în rândul instituțiilor de învățământ superior medical din România…
Vezi articolul