Ce faci când ai COVID? Oana Dimofte povestește experiența familiei sale, după ce soțul ei și-a făcut un test la cerere și a fost confirmat pozitiv

[jp_post_view]
Oana Dimofte, fondatorul site-ului Educație Privată, a povestit pentru G4Media.ro ce a făcut familia sa după ce soțul ei a făcut la cerere un test pentru COVID-19 și a fost confirmat pozitiv.
Experiența Oanei Dimofte:

„Soțul meu a avut o tuse ușoară pe 23 septembrie. A mers să își facă testul la o clinică privată. În 24 de ore i-a venit rezultatul pozitiv. Imediat cum a primit el rezultatul, am sunat la DSP, mai întâi la numărul scurt. Am constatat că sunt liniile foarte aglomerate, așa că am căutat pe internet un alt număr. Am găsit varianta 021 795 0054. A funcționat. În București, erau în jur de 300 de cazuri în ziua respectivă, adică pe 24 septembrie.

După ce am anunțat DSP, m-au sunat de la Ambulanță și m-au anunțat că vor veni să ne testeze pe mine și pe Erica. Am întrebat dacă putem merge noi la camera de gardă. Mi-au spus că este o încălcare a legii și că nu avem voie să părăsim locuința. M-au atenționat că vor ajunge în cursul serii sau chiar al nopții, pentru că sunt puține ambulanțe echipate pentru testare. Au ajuns în jur de ora 23:00 și ne-au prelevat probe.

Pe Dan l-au sunat alți oameni de la Ambulanță, tot pe 24 septembrie, și l-au anunțat că vor veni să îl ia să meargă la evaluare. Au spus că sunt suprasolicitați și că nu știu când vor ajunge, mai ales că simptomele lui nu erau acute. Au venit a doua zi, la prânz, pe 25 septembrie. În București erau în jur de 280 de cazuri.”

Citește articolul integral pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Directoarea Raluca Răducanu: Într-o clasă, de exemplu, acum am avut la premiere 15 elevi cu media 10 / Nu este corectă propunerea ministrului Daniel David în privința burselor de merit, spune directoarea: Cum fac departajarea dacă toți au media 10?

Raluca Răducanu, directoarea adjunctă a Liceului Teoretic Jean Monnet din Capitală, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că într-o clasă a avut 15 elevi cu media 10 la festivitatea de…
Vezi articolul

Majoritatea profesorilor lucrează mult mai mult de 8 ore pe zi, spune profesorul de limba germană Sorin Giurumescu: Să încerci să-i obligi să stea efectiv în școală ar însemna să-i demotivezi tocmai pe aceia care își fac treaba bine, ar fi o nouă birocratizare

Majoritatea profesorilor lucrează mult mai mult de 8 ore pe zi, atrage atenția profesorul de limba germană Sorin Giurumescu. El avertizează că o eventuală obligativitate a prezenței fizice continue în…
Vezi articolul

Lista celor 6 programe anti-plagiat aprobate de Ministerul Educației cu care vor fi verificate toate lucrările de licență și doctorat în anul universitar 2023-2024, publicată în Monitorul Oficial

Lista programelor anti-plagiat cu care vor fi verificate lucrările de licență și doctorat în anul universitar 2023-2024, publicată în Monitorul Oficial. Lista poate fi completată, la solicitarea instituțiilor de învățământ…
Vezi articolul