Ce înseamnă dezbaterea în procedură de urgență, prin care legile Educației vor fi discutate în Parlament

762 de vizualizări
Foto: gov.ro
Procedura de urgență prevăzută de regulamentul Parlamentului, prin care vor fi dezbătute legile Educației înseamnă că vor trece cu prioritate în comisiile de specialitate ale celor două Camere, adică nu vor parcurge traseul legislativ obișnuit. Nu va fi însă o comisie comună, așa cum anunțase ministra Ligia Deca, în 29 martie, când Guvernul a aprobat legile educației. Potrivit surselor Edupedu.ro, procedura de urgență înseamnă că dacă în termen de 30 de zile de la înregistrarea legilor în Camera Deputaților, nu se primește raportul comisiei de specialitate, proiectele se adoptă tacit. De precizat, cele două proiecte ale legilor educației au fost înregistrate miercuri, 5 aprilie, în Biroul Permanent al Camerei Deputaților.

Legea Învățământului Preuniversitar și Legea Învățământului Superior vor fi dezbătute prin procedură de urgență prevăzută de regulamentul Parlamentului, dar nu într-o comisie comună formată special pentru legile Educației, așa cum anunțase ministra Ligia Deca, după aprobarea legilor în Guvern, pe 29 martie.

Guvernul a făcut două adrese prin care a cerut ca proiectul legii Învățământului Preuniversitar și cel al Învățământului Superior să fie adoptate prin procedură de urgență prevăzută la art. 76, alin. 3 din Constituția României. Potrivit articolului, „La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere”.

Proiectele au fost trimise pentru raport la Comisia de Învățământ care are termen să depună amendamente până în 18 aprilie 2023, iar raportul trebuie depus până în 26 aprilie 2023, scrie pe site-ul Camerei Deputaților.

Alte 9 comisii trebuie să trimită avize pe legi.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci
Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului
Comisia pentru muncă şi protecţie socială
Comisia pentru sănătate şi familie
Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
Comisia pentru știință și tehnologie
Comisia pentru tineret și sport

Sursă: Captură Camera Deputaților

Potrivit surselor Edupedu.ro, procedura de urgență înseamnă că dacă nu se primește raportul comisiei de specialitate în termen de 30 de zile de la înregistrarea legilor în prima Cameră (n. red, în acest caz 5 aprilie, în Camera Deputaților), proiectele se adoptă tacit.

În cazul în care comisia de învățământ din Camera Deputaților va trimite la timp raportul, până în data de 26 aprilie 2023, acesta va fi trimis către Senat unde va fi stabilit mai departe calendarul procesului legislativ. Din acest punct nu mai există nici un termen limită până la care legile pot fi adoptate. De precizat, sesiunea parlamentară se încheie pe 1 iulie 2023.

Ce prevede regulamentul Camerei Deputaților privind procedura de urgență

Art. 117, alin (1) La cererea iniţiatorului, la propunerea Biroului permanent sau a unui grup parlamentar, Camera Deputaţilor poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative în procedură de urgenţă.

Art. 52

(2) Ordinea de zi include cu prioritate iniţiativele legislative aflate în procedură de urgenţă, proiectele de lege şi propunerile legislative pentru care Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, proiectele de lege, propunerile legislative sau proiectele de hotărâre transmise spre reexaminare în baza prevederilor art. 104 alin. (3) teza finală, proiectele de lege sau propunerile legislative aflate în reexaminare în baza prevederilor art. 137 alin. (1), precum şi cererile de reexaminare a legii formulate de Preşedintele României.

Art. 87

(4) La întocmirea şi adoptarea ordinii de zi în domeniul legislativ se asigură includerea cu prioritate a cererilor adresate de comisiile permanente, a dezbaterii iniţiativelor aflate în procedură de urgenţă, a proiectelor de legi şi propunerilor legislative pentru care Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată.

Art. 122
(1) Dezbaterea unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative în procedură de urgenţă nu poate depăşi durata de timp aprobată de Cameră, la propunerea raportorului sau a preşedintelui comisiei, după consultarea biroului comisiei sesizate în fond.

Președinta comisiei de învățământ din Camera Deputaților este Natalia Intotero (PSD), iar la Senat, Monica Anisie (PNL) este președinta comisiei.

Informații de context

Ministra Educației, Ligia Deca, anunța pe 29 martie, când s-au aprobat în Guvern legile Educației, că “există aprobată o solicitare de procedură de urgență, odată cu adoptarea legilor în Guvern și s-a discutat despre abordarea discuției legilor într-o comisie reunită a celor două comisii de educație din cele două camere ale Parlamentului”.

Președinta comisiei de învățământ din Camera Deputaților, Natalia Intotero a spus marți, 4 aprilie, pentru Edupedu.ro, că „va fi un proces legislativ normal. Nu se mai face comisie comună pentru proiectele de legi ale Educației”.

La rândul său, fostul ministru al Educației, a confirmat faptul că legile educației vor fi discutate în Parlament în comisii separate, nu în comisie reunită, miercuri, la ora Guvernului din Senat, unde a fost prezentă ministra Educației.

De precizat, Sorin Cîmpeanu este cel care a scris prima variantă a acestor legi ale Educației în vara anului trecut (n. red 2022).

Adresa Guvernului privind adoptarea proiectului legii Învățământului Preuniversitar în procedură de urgență
Adresa Guvernului privind adoptarea proiectului legii Învățământului Superior în procedură de urgență


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul Doru Căstăian: După primul tur am fost asaltat de elevi cu ȋntrebări privind alegerile. Atrag atenţia că modul schizoid ȋn care cei mai buni şi mai principiali dintre profesori evită orice subiect politic, ȋn vreme ce dascălii mai puţin democratici şi principiali nu au asemenea scrupule, nu prevesteşte nimic bun / Curiozitatea tinerilor față de alegeri e preluată de TikTok și de spații vicioase

Profesorul de filosofie Doru Căstăian a atras atenția asupra contrastului între curiozitatea elevilor și tăcerea „celor mai buni și mai principiali profesori” în fața evenimentelor politice actuale, ca răspuns la…
Vezi articolul

La Muzică și Desen nu se acordă importanța cuvenită, potrivit unui raport al ISJ Buzău / Interesul pentru aprofundarea şi dezvoltarea unor discipline la care se dă examen influenţează substanţial şi ofertele care vizează domenii noi de studiu din zona artistică

La disciplinele din domeniul artelor nu se acordă importanța cuvenită, se arată într-un document publicat de Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Este vorba despre raportul privind Starea învățământului buzoian în anul școlar…
Vezi articolul
Foto: Facebook.com/Liceul Tehnologic Felix Sanmartin

Sute de copii din Oradea merg la școală într-o comună vecină: „Şcoala este mai nouă, mai renovată şi mai distractivă” / Primarul Cristian Laza, vara trecută: Pentru a evita funcționarea în două schimburi, am construit o nouă școală. Sunt recunoscător conducerii școlii și profesorilor din comuna noastră

O comună din Bihor demonstrează că poate readuce oamenii din oraşe, înapoi la sat. Mulţi părinţi din Oradea îşi înscriu copiii la şcoala din Sânmartin, deşi aceştia locuiesc şi muncesc…
Vezi articolul

BREAKING Curtea Constituțională a respins cu unanimitate, ca neîntemeiată, sesizarea preşedintelui pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei / Nicușor Dan a invocat lipsa de claritate a noţiunii de legionar şi de fascist (surse)

UPDATE: Curtea Constituţională a respins sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului şi xenofobiei, potrivit surselor G4Media. Sesizarea a fost respinsă „ca neîntemeiată”,…
Vezi articolul

Ultima zi de școală pentru elevi, de sâmbătă începe vacanța mare care are 86 de zile / Tot vineri este ultima zi de înscrieri pentru examene și pentru încheierea mediilor

Vineri, 16 iunie, este ultima zi de școală pentru copiii de grădiniță și pentru elevi claselor primare, gimnaziale și liceale, cu excepția învățământului tehnologic și profesional. Durata vacanței de vară…
Vezi articolul