Ce poate să facă IA în locul omului? OCDE va măsura capacitățile inteligenței artificiale pe baza a 9 indicatori, inclusiv gândirea critică, soluționarea problemelor, manipularea / IA va fi urmărită în dezvoltarea ei „spre echivalența umană deplină” și „pentru a înțelege mai bine implicațiile IA în educație”

[jp_post_view]
Foto: © Suriya Phosri | Dreamstime.com
O serie de capacități ale inteligenței artificiale, raportate la abilitățile oamenilor, vor fi evaluate pe baza unor indicatori de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), potrivit unui raport preliminar publicat marți de aceasta. Aceasta a elaborat, în „variantă beta”, 9 indicatori pe care urmează să-i finiseze în urma unor consultări cu experți, iar printre aceștia se numără capacități precum limbajul și învățarea, dar și interacțiunea socială sau manipularea. 
  • Unul dintre obiectivele este o mai bună înțelegere a rolului pe care inteligența artificială îl poate avea în educație – detalii mai jos

Cei 9 indicatori, care „descriu dezvoltarea IA spre echivalență umană deplină”, sunt, conform documentului citat:

  • Limbajul
  • Interacțiunea socială
  • Capacitatea de soluționare a problemelor
  • Creativitatea
  • Metacogniția și gândirea critică
  • Cunoașterea, învățarea și memoria
  • Viziunea
  • Manipularea
  • Inteligența robotică

Potrivit OCDE, indicatorii sunt concepuți pe 5 niveluri, fiecare incluzând o scurtă descriere a tipurilor de capacități pe care sistemele IA le au în mod consistent, în funcție de un set de referințe.

Organizația precizează că aceștia au fost elaborați pe parcursul a 5 ani, cu ajutorul unei rețele extinse de cercetători în domeniul IA, psihologi și alți experți, documentul de prezentare fiind întocmit de 32 de astfel de experți și revizuit de alți 25. OCDE precizează că așteaptă feedback din partea părților interesate și va publica o versiune finală a listei de indicatori după aceste consultări.

Potrivit raportului, „indicatorii pot fi folosiți pentru a trasa progresul IA către abilitățile umane necesare în domeniul muncii”, lucru ce va permite „analiza modului cum vor evolua anumite ocupații pe măsură ce IA devine capabil să înlocuiască oamenii în anumite sarcini”, fiind vizate ocupații din întreaga economie.

Indicatori relevanți pentru IA în educație

„Indicatorii pot fi folosiți și pentru a înțelege mai bine implicațiile IA pentru educație. Ei pot oferi cadrul pentru a identifica unde pot sistemele IA să faciliteze schimbări transformatoare în educație, ceea ce ajută pentru a lămuri care sarcini de predare pot fi refăcute și care obiective de învățare ar trebui să evolueze”, arată documentul citat. 

Potrivit prezentării preliminare OCDE, indicatorii pot urmări două tipuri-cheie de transformare potențială în educație:

  • Dacă IA poate realiza o parte substanțială a sarcinilor profesorilor, ceea ce ar putea influența modul cum este livrată educația (de ex.: un rol mai mare în activități de feedback și predare, care să permită profesorilor o implicare mai mare în mentorat și dinamici interpersonale)
  • Dacă IA va influența obiectivele de învățare ale elevilor, ceea ce presupune schimbări în așteptările pe care societatea le are de la aceștia în ceea ce privește munca și viața în comunitate.

„Bineînțeles, aceste schimbări nu sunt doar tehnice. Valorile societății vor determina dacă și cum rolul profesorilor în anumite sarcini este redus sau dacă apar schimbări în ceea ce elevii sunt așteptați să învețe. Indicatorii de Capacitate a IA și analiza ocupațională nu oferă răspunsuri cu privire la aceste întrebări referitoare la valoare, dar pot semnala zonele unde schimbări majore sunt fezabile din punct de vedere tehnic și ar putea avea loc”, arată documentul citat.

Foto: © Suriya Phosri | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Instrucțiune a Ministerului Sănătății: Aerisirea periodică a sălilor de clasă și recomandarea utilizării măștii de protecție de către profesori și, eventual, de către elevi și studenți, printre măsuri. Joi a fost instituită starea de alertă epidemiologică determinată de gripă

Aerisirea periodică a sălilor de clasă, precum și recomandarea de a utiliza masca de protecție de către profesori și, eventual, de către elevi și studenți sunt măsuri ce se regăsesc…
Vezi articolul

Salvați Copiii România: Patru din cinci sesizări privind infracțiuni împotriva libertății și integrității sexuale comise asupra minorilor s-au soluționat cu clasarea faptelor sau cu renunțarea la urmărirea penală / În anchetă, copilul-victimă trebuie să treacă prin minimum 6 mărturisiri ale abuzului

Patru din cinci sesizări având ca obiect infracțiuni împotriva libertății și integrității sexuale comise asupra minorilor s-au soluționat cu clasarea faptelor sau cu renunțarea la urmărirea penală. Ponderea cea mai…
Vezi articolul