Ce să faci dacă te prinde cutremurul la grădiniță sau la școală

5.670 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Cutremurul de duminică a avut loc în toiul nopții, dar ce s-ar întâmpla dacă un seism s-ar produce în timpul zilei și mai ales cum ar trebui să reacționeze un copil dacă e la școală sau la grădiniță, ori în drum spre/dinspre ele? Câteva explicații găsim în Ghidul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Dacă un cutremur se întâmplă în timpul orelor, toţi copiii se vor adăposti sub bănci și se vor ţine cu putere de picioarele băncilor. Copiii aflaţi pe rândul de lângă fereastră vor sta cu spatele la fereastră. La grădiniță mesele sunt mult mai mici, iar copiii pot fi mai greu de convins să intre sub ele. Dar educatorul/educatoarea poate să le propună acest joc din timp, iar la un seism adevărat, doar începe jocul.

Profesorul le va spune când se pot ridica de acolo, după ce se termină mișcarea. După ce ies de sub bănci, profesorul verifică dacă evacuarea lor se poate face în siguranță, dacă holul este liber, scările sunt întregi. Profesorul îi anunță pe copii că pot să iasă afară din cădire, în liniște, fără să alerge pe hol/scări și fără să se îmbrâncească.

Afară profesorul face prezența și după ce se asigură că toată lumea este bine, sta cu copiii până la anunțul că activitatea poate reveni la normal – făcut de diriginte sau director. Apoi părinții vor veni să ia copiii. Dacă seismul este unul puternic, cu pagube/victime, atunci încep procedurile speciale de intervenție ale salvatorilor.

Vezi cum poți explica ce este cutremurul pe înțelesul copiilor, folosind două experimente simple.

Dacă un cutremur se întâmplă când copilul este pe drum, trebuie să se adăpostească într-un loc sigur, departe de ferestre, clădiri, poduri, cabluri electrice sau stâlpi. Stai la cel puțin 10 m de cablurile electrice rupte sau căzute, scrie ghidul ”Cutremurul pe înțelesul tuturor”.

Dacă ești într-o mașină, rămâi în autoturism. După încetarea cutremurului, nu ieși din vehicul dacă au căzut în jur cabluri electrice. În acest caz, așteaptă forțele de intervenție.

Ce să fac pe timpul unui cutremur?

Nu are importanță unde te afli în momentul producerii cutremurului. Adăpostește-te imediat într-un loc sigur și rămâi calm până la încetarea cutremurului.

Dacă esti în interiorul unei clădiri: 

  • rămâi acolo
  • nu încerca să ieși afară și nu te duce pe balcon
  • adăpoștește-te sub o masă, un birou sau o mobilă solidă și ține-te bine de aceasta
  • dacă ești pe un hol, așează-te în poziție ghemuit lângă un perete interior
  • protejează-ți capul și fața
  • îndepărtează-te de ferestre, geamuri, oglinzi, biblioteci, mobile înalte, aparate de iluminat

Dacă ești într-un loc public (de exemplu: un magazin), adăpostește-te în locuri cât mai departe de ferestre ori de raioane cu obiecte grele. Nu ieși afară unde ai putea fi rănit. După cutremur nu folosi liftul.

Citește și:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Concurs organizat de Tetra Pak și Edupedu

VIDEO Povestea premiului de 2.000 de euro care i-a ajutat pe toți elevii clasei a IV-a B, de la Liceul Tehnologic Topolog, să plece în excursie la munte / Concursul Elevii schimbă jocul: CartON! a ajuns la 80 de comunități

Liceul Tehnologic Topolog, județul Tulcea, a fost marele câștigător al concursului „Elevii schimbă jocul: CartON!”. Propunerea lor de campanie a fost „Cartonul – prietenul tuturor” – iar participanții au fost…
Vezi articolul

Material susținut de Joblandia

Profesoară: Elevii pot fi captați ușor, de profesori implicați este nevoie. Încerc să le ofer o plajă cât mai largă și mai diversificată de activități, atât în cadrul orei de dirigenție, cât și în cadrul săptămânii „Școala altfel” / Interviu cu un elev, un părinte și un cadru didactic despre orientarea în carieră a tinerilor

Făcută în mod profesionist, orientarea în carieră devine cheia pentru un viitor profesional stabil și o viață cu satisfacții. Odată ce se apropie momentul pentru o decizie, fie că este…
Vezi articolul

Profesorii și părinții sunt cei care contribuie la dezvoltarea abilităților de lider la copii / Campania „Boss” vine în sprijinul acestora cu situații inspirate de viața reală, prezentate cu umor (P)

În mod conștient sau nu, presiunea succesului își face simțită prezența de la cele mai fragede vârste. Întrebarea „Ce vrei să devii când vei crește?” o alimentează constant, subliniind nevoia…
Vezi articolul