Ce-și propune una dintre cele mai bune facultăți de educație din lume, Institute of Education de la Londra, în noua strategie de cercetare: focus pe etică de la începutul formării, mai multe discipline, interes major pentru noile tehnologii și inteligența artificială – Studiu de caz

742 de vizualizări
Institute of Education – University College London / Sursa: Ucl.ac.uk/ioe/
Cel mai recent ranking QS al universităților după domenii de studiu plasează pe primul loc, la domeniul Educație și Formare, University College London (UCL) din Marea Britanie. UCL este reprezentată, la acest capitol, de unul dintre institutele sale, Institute of Education (IOE). IOE ocupă, astfel, pentru al nouălea an consecutiv acest prim loc în clasamentul QS dedicat școlilor de Educație, în care nu figurează nicio universitate românească. Cu puțin timp înainte să fie lansat rankingul menționat, IOE a publicat pe site-ul său strategia sa de cercetare pentru următorii cinci ani, prin care organizația creionează modul cum dorește să se mențină printre cele mai bune școli de educație din lume.
  • De notat că IOE/UCL nu ocupă primul loc, dar se află “în top” la capitolul Educație în celelalte două rankinguri internaționale după domenii de studiu, Times Higher Education și Shanghai Rankings, ale căror ultime ediții diferă la rândul lor mult între ele și sunt conduse de Stanford University, respectiv Harvard University.

Institute of Education de la Londra are peste 1.000 de cadre didactice și de cercetare angajate în șase departamente, în cadrul cărora sunt grupate 38 de centre de cercetare. La sfârșitul lunii martie a.c., organizația și-a publicat Planul Strategic de Cercetare pentru perioada 2022-2027, prin care detaliază acțiunile și politicile pe care dorește să le promoveze în fiecare zonă de activitate.

Puncte-cheie în strategia IOE:

1. Printre primele priorități enunțate în strategie se numără cele referitoare la sprijinul pentru etică și integritate în cercetare. La acest capitol, instituția anunță măsuri precum:

  • Creșterea portofoliului de formare în domeniul eticii academice, inclusiv prin acces online la studii de bună practică.
  • Etica devine parte obligatorie a formării de la bun început pentru studenții IOE, atât la studii de licență, cât și la master și programe de cercetare.
  • Instituția urmează să pună accent și mai puternic pe etica lucrului cu elevii/copiii în cadrul studiilor sale de cercetare

2. Extinderea portofoliului de cercetare. IOE declară că “educația în sala de clasă”, scopul pentru care a fost înființat acum 120 de ani, nu poate evolua fără studii interdisciplinare care să vizeze educația, științele sociale și domeniile umaniste, studiul copilului și familiei, sănătatea, munca, piața muncii, cultura, media și dezvoltarea internațională

  • Organizația invocă drept exemplu pentru ceea ce poate face pe viitor studiile longitudinale desfășurate în contextul pandemiei Covid-19, ce au inclus, pe lângă elementele de pedagogie, aspecte economice, de sănătate, psihologie și sociologie.
  • Tot la acest capitol, IOE anunță o colaborare extinsă cu facultățile UCL dedicate Artelor și Științelor Sociale, pentru o “nouă școală de creativitate și cultură în era digitală”, ce include colaborări cu numeroase instituții media.

3. Interes major pentru noile tehnologii și pe “provocările contemporane”. Tot la capitolul domeniilor de cercetare, IOE anunță programe dedicate “provocărilor” produse de dezvoltările tehnologice din ultimii ani. Mai precis:

  • Educația și formarea pentru un viitor digital
  • Impactul inteligenței artificiale
  • Răspunsuri pentru provocările aduse de schimbările climatice și de nevoia dezvoltării durabile în educație.

4. Inovații metodologice. IOE își promune să exploreze metodologii de studiu și cercetare care exploatează noile tehnologii, de la tehnologiile ce stimulează simțurile la cele de evaluare a “citizen science”, care să ajute la diminuarea barierelor în calea participării unui număr cât mai mare de oameni în activitățile de cercetare.

5. Întărirea accesibilității și responsabilității în cercetare prin apelul la Open Science și măsuri suplimentare de transparență.

  • La acest capitol, IOE spune că-și va încuraja cercetătorii să își încarce datele de cercetare vechi și noi, pe o platformă cu acces deschis, pentru a încuraja colaborarea și verificarea suplimentară.
  • Institutul va oferi, totodată, formare în folosirea noilor tehnologii pentru folosirea accesului deschis, datelor deschise și resurselor educaționale deschise ca parte a activităților de cercetare.

6. Investiții în infrastructură. Planul cadru al IOE include o investiție de 55 milioane de lire sterline pentru a îmbunătăți dotările actuale.

  • În plus, va fi dezvoltat un studio dedicat viitoarelor media, în colaborare cu Școala pentru Industrii Creative și Culturale a UCL, unde personalul academic și studenții vor putea derula cercetări în domenii precum jocurile digitale, producția digitală de film și animații etc..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Acuzații încrucișate între sindicate și Andronescu. FSE Spiru Haret: Greu de crezut că Ministerul poate face legile educației într-o lună sau documentele sunt gata fără să știm autorii

Ping-pong cu revendicări, replici și acuzații între sindicatele din educație membre ale federației “Spiru Haret” și ministerul condus de Ecaterina Andronescu. Ministerul Educației fie nu respectă acordul cu sindicatele de…
Vezi articolul

Universitatea Babeș Bolyai începe luni semestrul al II-lea. Facultățile vocaționale se deschid în format clasic. David: Putem decide de la o săptămână la alta modificarea oricărui scenariu în funcție de cum evoluează condițiile epidemiologice

Universitatea Babeș Bolyai din Cluj va continua predarea în format online la majoritatea facultăților, la fel ca în semestrul I, și clasic la cele vocaționale sau hibrid la cele care…
Vezi articolul

Concurs metodiști 2023-2024. Înscrierile pentru profesorii care pot face inspecții, deschise de mai multe inspectorate școlare – documente / Rezultatele finale se publică până pe 6 octombrie, transmite Ministerul Educației

Înscrierile pentru profesorii care vor să devină metodiști, să îndrume profesori debutanți sau activități de mentorat și să poată lua parte la inspecțiile de specialitate, au fost deschise de către…
Vezi articolul