“Cea mai mare lecție” de comunicare: Program pentru profesori și elevi pentru a-i ajuta să facă diferența între fapte și opinii, în media, cu materiale practice pentru școala primară, gimnaziu și liceu

1.020 de vizualizări
Foto: captură – Qie.ro
Un set de materiale destinate profesorilor, dar și elevilor de școală primară, gimnaziu și liceu, care să îi ajute să discearnă între fapte și opinii în media, pot fi descărcate de pe site-ul unui program dedicat acestei tematici, lansat de Centrul pentru Jurnalism Independent și UNICEF. Cele două organizații desfășoară programul în perioada 14-27 noiembrie, ca parte a unei inițiative globale, “World’s Largest Lesson”.

În cadrul proiectului „Cea mai mare lecție din România: Cum deosebim faptele de opinii în mass-media”, profesorii interesați se pot înscrie, până pe 25 noiembrie, pe platforma evenimentului, de unde pot descărca materialele menționate, împărțite pe cicluri de învățământ, și pentru a participa, astfel, împreună cu elevii la inițiativa internațională, potrivit unui comunicat de presă.

Acțiunea pleacă de la premisa că “ultimul an, profund impactat de războiul din Ucraina și de pandemia de COVID-19, a fost caracterizat de instabilitatea informațiilor, iar teoriile conspirației și mesajele de propagandă au împânzit internetul. Pe rețelele sociale, informațiile – false sau nu, dar cu un impact emoțional puternic, au circulat cu viteză de pe o platformă pe alta, ajungând fără context sau filtru la tineri și copii, iar opiniile prezentate ca fapte, falșii experți sau dovezile manipulate au făcut și mai dificilă identificarea informațiilor de încredere”.

Ce spun organizatorii despre scopul proiectului:

  • “Lecția își propune să contribuie la dezvoltarea capacității elevilor de a distinge între fapte și opinii și să îi ajute să-și dezvolte abilitățile critice. Faptele și opiniile sunt adesea întrețesute în mesajele media. Prin urmare, este esențial ca tinerii să poată desluși ceea ce este bazat pe fapt, demonstrabil și verificabil, de ceea ce este o interpretare subiectivă a realității, pentru a deveni persoane cu autonomie critică ce pot naviga cu succes mesajele tulburi ce ajung la ei.” 

De pe site-ul programului pot fi descărcate  sau accesate scenarii de activități cu elevii, prezentări teoretice, activități interactive online, iar pentru clasele primare – fișe de colorat.


1 comment
  1. Sunt interesată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Președintele Senatului Universității Politehnica, după condamnarea cu suspendare, în primă instanță, a rectorului Mihnea Costoiu: În momentul în care există o decizie definitivă, atunci se pot lua măsuri, până atunci sunt numai prezumții

În momentul în care există o decizie definitivă atunci se pot lua măsuri, până atunci sunt numai prezumții, spune, pentru Edupedu.ro, Tudor Prisecaru, președintele Senatului Universității Politehnica București. Declarația a…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Programa de limba germană modernă pentru liceu nu este recunoscută de 18 din cei 21 de profesori din grupul de lucru de la minister, care cer ministrului Daniel David, într-un memoriu, să fie retrași de pe lista autorilor

Asociația Profesorilor de Limba Germană din România (APLGR) reclamă, într-un document trimis ministrului Educației și Cercetării și obținut de Edupedu.ro, modul în care a fost constituit și a funcționat grupul…
Vezi articolul

Vom solicita Ministerului Mediului introducerea obligativității măsurării radonului în școli, în ghidul de finanțare pus în dezbatere, anunță Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare. Radonul este cancerigen, fiind a doua cauză de cancer pulmonar după fumat

„Vom transmite Ministerului Mediului observații privind introducerea obligativității măsurării radonului” în școli, în ghidul de finanțare pus în dezbatere, susține Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, CNCAN, într-un răspuns la…
Vezi articolul