Cea mai strălucitoare planetă din afara sistemului solar, detectată de astronomi

651 de vizualizări
O lume arzătoare în care din nori metalici plouă cu titan şi care acţionează „ca o oglindă”: cea mai strălucitoare planetă detectată vreodată în afara sistemului nostru solar şi-a dezvăluit chipul în faţa astronomilor, conform unui studiu publicat recent, transmite AFP, conform Agerpres.

Exoplaneta neobişnuită, situată la o distanţă de peste 260 de ani lumină de Pământ, reflectă 80% din lumina stelei gazdă, potrivit noilor observaţii realizate cu ajutorul telescopului spaţial european Cheops (CHacterising ExOPlanet Satellite).

Aceasta este prima exoplanetă a cărei strălucire este comparabilă cu cea a lui Venus, cel mai strălucitor obiect de pe cerul nostru nocturn, cu excepţia Lunii.

Descoperită în 2020, această planetă numită LTT9779b, de mărimea lui Neptun, orbitează în jurul stelei sale în doar 19 ore, potrivit sursei citate.

Din cauza acestei proximităţi, faţa sa luminată ajunge la 2.000 de grade Celsius, o temperatură considerată prea ridicată pentru formarea norilor. Cu toate acestea, strălucirea LTT9779b indică prezenţa norilor.

„A fost într-adevăr o enigmă”, a declarat Vivien Parmentier, cercetător la Observatorul de pe Coasta de Azur şi coautor al unui studiu publicat în jurnalul ştiinţific Astronomy and Astrophysics.

Ulterior, cercetătorii „au luat în considerare formarea acestor nori într-un mod similar în care se produce condensul într-o baie după un duş fierbinte”, a explicat cercetătorul, citat într-un comunicat.

La fel ca efectul apei foarte fierbinţi într-o baie, un curent arzător de metal şi silicat – folosit la fabricarea sticlei – a suprasaturat atmosfera LTT9779b până s-au format nori metalici, mai transmite Agerpres.

Planeta rezervă, însă, şi alte surprize. Până în prezent, singurele exoplanete cunoscute care îşi înconjoară steaua atât de rapid (în mai puţin de 24 de ore) sunt fie planete gigante gazoase de zece ori mai mari decât Pământul, fie planete stâncoase de două ori mai mici decât Pământul.

Însă LTT9779b este de aproximativ cinci ori mai mare decât Pământul şi este situată într-o regiune pe care astronomii o numesc „deşertul fierbinte al lui Neptun”, unde planetele de această dimensiune „nu ar trebui să existe”, după cum a subliniat Parmentier.

În plus, astronomii se aşteptau ca o planetă de acest tip „să îşi vadă atmosfera distrusă de steaua sa”, situată la o distanţă atât de mică, „lăsând în urma sa rocă goală”.

Potrivit astronomilor, „norii metalici ai LTT9779b acţionează ca o oglindă”, reflectând lumina şi împiedicând distrugerea atmosferei sale, a declarat Maximilian Guenther, responsabil ştiinţific în cadrul proiectului Cheops al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). Ei se comportă „un pic ca un scut”, precum cel care protejează „navele spaţiale din episoadele vechi din serialul ‘Star Trek’ „, a spus el pentru AFP.

Ilustrând modul în care o planetă de dimensiunea lui Neptun poate să supravieţuiască într-un astfel de mediu, această cercetare marchează „un pas important”, a adăugat omul de ştiinţă, potrivit sursei citate.

Telescopul spaţial Cheops al ESA a fost lansat în 2019 cu scopul de a analiza planetele descoperite în afara sistemului nostru solar.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Persoanele cu atribuții de salarizare din inspectoratele școlare vor fi obligatoriu în subordinea contabilului șef, potrivit unei adrese a Ministerului Educației. Până pe 20 august, toate inspectoratele școlare vor transmite instituției spre aprobare statul de funcții valabil de la data de 1 iulie 2024 – document

Domeniul economic şi administrativ din organigrama inspectoratelor școlare va fi organizat astfel încât persoanele/ compartimentul/ serviciul cu atribuții de salarizare vor/va funcționa, obligatoriu, în subordinea contabilului şef, potrivit unui document…
Vezi articolul

Radu Szekely, secretar de stat în Ministerul Educației: „Nu ne dăm demisia, așteptăm să fim demiși” / USR-PLUS a depus moțiunea de cenzură / Barna a anunțat că miniștrii USR-PLUS vor demisiona la începutul săptămânii viitoare

Secretarii de stat numiți de URS PLUS nu vor demisiona din funcții, a anunțat în această seară Radu Szekely, secretar de stat în Ministerul Eudcației, scrie Turnul Sfatului. „Nouă ni s-a…
Vezi articolul
Deschiderea școlilor

Scenariile pentru redeschiderea anului școlar, în septembrie, propuse Guvernului de Federația Părinților: Prezență normală la școală, 50% la şcoală-50% online, 100% online / La clasele pregătitoare – a II-a, prezența fizică la școală indiferent de scenariu

Grupul interministerial care dezbate condițiile în care vor fi redeschise în toamnă școlile din România a primit de la Federația Națională a Asociațiilor de Părinți trei scenarii, în funcție de…
Vezi articolul