Cel mai bine plătiți rectori și decani ai universităților de medicină activi ca „medici polivalenți” – anchetă Libertatea. Unul „primește 10 salarii din 10 funcții”

13.529 de vizualizări
Foto © Kaphoto | Dreamstime.com
Situația liderilor universitari din domeniul medical, oameni care acumulează salarii dintr-o multitudine de funcții, dar și din activități independente, este trecută în revistă într-o anchetă publicată luni de Libertatea: “Un medic lucrează și în spital, și la UMF, și în Senatul României, și la Colegiul Medicilor din județ. Altul primește salarii din 10 locuri și le adaugă venituri substanțiale din activități independente”, exemplifică publicația citată. 

Libertatea prezintă cazuri pe care le descrie drept “extreme”, comparativ cu veniturile câștigate de cei mai mulți medici din România, venituri evaluate la “2.500-4.000 de euro net pe lună”. În acest sens, publicația a trecut în revistă declarațiile de avere pe anul trecut ale rectorilor, decanilor la medicină și prorectorilor de la universitățile de medicină și farmacie din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.

Printre cazurile semnalate de Libertatea:

  • Georgeta Liliana Foia, prorector la UMF Iași, care a declarat venituri de 23.000 de euro din meditații pe parcursul anului trecut, la care se adaugă venituri din activitățile de profesor/prorector și medic la 2 spitale
  • Adrian Covic, prorector la Iași, care acumulează “bani din douăsprezece surse, dintre care 10 sunt salarii”, totalizând 18.600 de euro pe lună
  • Leonard Azamfirei, senator, rector la Tg. Mureș, medic, autor, vicepreședinte al Colegiului Medicilor Mureș: 10.400 euro pe lună
Vezi lista completă.

Foto: © Kaphoto | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


7 comments
  1. acesta situație, în rândul personalului cu funcții, exista în toate instituțiile bugetare. angajații de rând fac rapoarte de activitate pentru a-și primi salariile, iar cei cu funcții doar semnează statele de plată. CIne să-i întrebe dacă și-au îndeplinit atribuțiile doar pentru una din funcții? Peștele de la cap se impute! Trăiască România educată! 🤣

  2. Cum respecta legea angajatorii acestor personalitati?

    Art. 119 din Codul Muncii
    „(1) Angajatorul are obligaţia de a ţine la locul de muncă definit potrivit art. 16¹ evidenţa
    orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orelor de începere şi de sfârşit ale programului de lucru, şi de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidenţă, ori de câte ori se solicită acest lucru.

    Art. 35 (1) din Codul Muncii, modificat prin Legea nr. 283 din 17 octombrie 2022
    „Orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiţi sau la acelaşi angajator, în baza
    unor contracte individuale de muncă, fără suprapunerea programului de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea. Niciun angajator nu poate aplica un tratament nefavorabil salariatului care îşi exercită acest drept”.

  3. Asta e „România educată” a lui Johannis, a lui Câmpeanu, Ion, Szekely și alți câțiva parașutiști prin minister! Bani mulți, clar necuveniți. Oare cum pot „munci” în 10 locuri deodată??? Ba își mai „produc” și doctorate ca să mai ia un bonus de 15 % la fiecare salariu!

  4. Ăștia sunt extratereștrii se pot teleporta și pot fi prezenți în mai multe locuri în același timp,intr un singur loc sunt prezenți clar și anume când scot banii ăștia nemunciti din cont.

  5. La toate instituțiile este la fel, sunt cu contracte 100% în mai multe locuri( unități de învățământ)dar culmea imposturii și localități la distanță. Educație ptr buzunarele personale și nimic mai mult împreună 👎💋

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sumele Gauss, scrierea în baza 10, factorul comun, metoda comparației, cel mai mare divizor comun și calculul sumelor de puteri – printre cele mai căutate lecții de Matematică pe o platformă online: noțiunile abstracte din programa școlară sunt cel mai greu de asimilat

Noțiunile abstracte din programa școlară, cel mai greu de asimilat de către elevii români, potrivit unui comunicat de presă al reprezentanților unei platforme cu lecții de aprofundare și învățare a…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă din partea unei profesoare suplinitoare calificate către ministrul Daniel David: Regândiți structura deciziilor luate, pentru că, în cele din urmă, nu poți vorbi despre reformă reală dacă primul pas este excluderea celor competenți

„Ce model transmitem copiilor dacă tocmai cei care își asumă responsabilitatea educației fără statutul protejat al titularului sunt excluși în tăcere?” – este întrebarea care deschide apelul public lansat de…
Vezi articolul

Școlile de aplicație în care se desfășoară practica pedagogică vor fi alese prin apel al Ministerului Educației, nu la cererea acestora – proiect / Rețeaua națională va fi aprobată anual prin ordin de ministru până pe 31 august

Școlile de aplicație vor fi alese pe baza unui apel lansat de minister, potrivit proiectului privind înființarea, organizarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități de aplicație…
Vezi articolul

Un sistem de alegeri simulate pentru elevii de 10-15 ani și un curriculum național la liceu adaptat care să crească gradul de conștientizare privind alegerile – propuneri în cadrul unei dezbateri privind introducerea votului de la 16 ani și în România

Autoritatea Electorală Permanentă împreună cu autoritățile locale ar trebui să implementeze un sistem de alegeri simulate (mock elections) pentru elevii între 10 și 15 ani, prin care aceștia să aibă…
Vezi articolul