Cel puțin șapte copii au murit și alți 26 au fost răniți în India, în urma prăbușirii unei școli

[jp_post_view]
Foto © Libin Jose | Dreamstime.com
Cel puţin şapte copii au murit şi 26 au fost răniţi vineri dimineaţă, după prăbuşirea unei părţi a unei şcoli publice în vestul Indiei, a anunţat poliţia locală, conform AFP, preluat de Agerpres.

Accidentul s-a produs în timp ce elevii erau la ore, potrivit lui Nand Kishore, un oficial de poliţie din statul Rajasthan. Aproximativ şaizeci de elevi, profesori şi membri ai personalului se aflau în interiorul şcolii când o parte a acoperişului şi a clădirii s-a prăbuşit, a relatat presa locală.

Sătenii s-au grăbit la locul accidentului pentru a salva victimele, care au fost transportate la unităţi medicale din districtul Jhalawar, la 322 de kilometri de Jaipur, capitala statului Rajasthan.

Citând surse anonime, agenţiile media au relatat că locuitorii s-au plâns în ultimele luni de starea clădirii şcolii. Zona a fost, de asemenea, afectată de ploile abundente din ultimele zile.

Ministrul Educaţiei din Rajasthan, Madan Dilawar, a anunţat deschiderea unei ‘anchete la nivel înalt pentru a determina cauzele acestui incident’ şi a indicat că autorităţile locale ‘vor lua măsuri pentru a îngriji’ elevii răniţi.

Şcolile publice din India se confruntă cu lipsuri cronice de finanţare. Părinţii şi elevii se plâng de starea proastă a multor şcoli, de lipsa profesorilor şi a facilităţilor de bază, cum ar fi toaletele şi apa potabilă.

În ultimii ani, condiţiile s-au îmbunătăţit în zonele urbane, dar progresul în zonele rurale rămâne lent.

Foto © Libin Jose | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dacian Dolean, despre temele la clasele primare: Este foarte important ca părintele și profesorul să lucreze împreună iar părintele să mai lucreze acasă cu copilul, dar în același timp, trebuie să înțelegem că și părintele are o viață

Psihologul educațional Dacian Dolean spune că temele au mai multe roluri, iar părinții trebuie să se implice în clasele primare, să lucreze împreună cu copilul. Însă în același timp, „tema…
Vezi articolul
Consiliul Rectorilor

Mai mulți parlamentari USR îi cer ministrului Sorin Cîmpeanu să să iasă public pentru a “opri legea plagiatorilor” și să “ceară prioritar analiza propriei teze de doctorat”, în contextul tentativelor parlamentare de amnistiere a plagiatorilor

Un grup de parlamentari USR îi cer ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, să dea dovadă de “integritate” și “să iasă public și să delimiteze ferm sistemul de învățământ românesc de tentativele…
Vezi articolul

Cardurile pentru prima de carieră profesională din Bihor și Prahova au început să fie livrate abia pe 18 ianuarie, anunță Poșta Română, fără să precizeze motivul întârzierii / Cardurile ar fi trebuit să poată fi folosite în octombrie anul trecut

Livrarea cardurilor pentru prima de carieră profesională, în valoare de 500 de lei, din județele Bihor și Prahova a început abia pe 18 ianuarie, anunță Poșta Română într-un răspuns pentru…
Vezi articolul

BREAKING Școlile și grădinițele private pot primi copiii și elevii fizic la cursuri, legal, de mâine, în timp ce în tot sistemul de stat e vacanță forțată. Hotărârea Guvernului, care aplică hotărârea CNSU, prevede că școlile sunt deschise de luni și desfășoară activități didactice

Școlile și grădinițele private pot face cursuri și activități cu prezență fizică, legal, de luni, potrivit Hotărârii de Guvern care aprobă măsurile propuse prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de…
Vezi articolul