Cercetătorii Ad Astra îi cer ministrului Hurduc să publice declarațiile de avere ale tuturor directorilor generali de institute de cercetare

757 de vizualizări
SURSA: freepik.com
Cercetătorii îi cer ministrului Hurduc să facă publice declarațiile de avere ale tuturor directorilor generali de institute naționale de cercetare care au contract de management cu Ministerul. Într-o scrisoare deschisă, Asociația Ad Astra îi solicită lui Nicolae Hurduc și să publice concluziile controlului pe care l-a început la cele 48 de institute de cercetare aflate în coordonarea sa.

Hurduc a anunțat că a demarat acest control, după ce cercetătorii Lucian Ancu, Mihai Miclăuș și Octavian Micu au scris pe blogul comun Doi Mici și un Anc că, în bugetul de venituri şi cheltuieli publicat în Monitorul Oficial, conducerea Institutului de Cercetare în Silvicultură “Marin Drăcea” din Voluntari, Ilfov, figurează cu drepturi salariale de 1,9 milioane de lei în acest an. Într-un drept la replică, Institutul spune că în acea sumă intră prime de până la 12 remunerații brute lunare pentru cel puțin un director general.

Cea mai cunoscută asociație a cercetătorilor români, Ad Astra îi cere ministrului Cercetării să publice metodologia în baza căreia sunt evaluate performanțele manageriale ale directorilor de institute și să explice „cum este evitat conflictul de interes al membrilor CA dacă aceștia decid mărirea salariului brut al DG, indemnizația lunară fiindu-le calculată ca procent din salariul DG”.

Scrisoare deschisă a cercetătorilor Ad Astra – text integral

„Stimate dle ministru, Prof Nicolae Hurduc,

Vă adresăm prezenta scrisoare în contextul informațiilor prezentate de mass-media referitoare la drepturile salariale ale directorilor generali (DGi) ai Institutelor Naționale de Cercetare-Dezvoltare (INCD).

  • Din interviul acordat de către dvs. pentru stiripesurse.ro în data de 16.07.2019 (accesibil aici), Asociația Ad Astra a luat la cunoștință decizia dvs. de a trimite corpul de control la toate INCDurile din subordinea Ministerului Cercetării și Inovării (MCI). În același interviu ați declarat că salariul brut al unui DG de INCD este stabilit, prin contractul de management, la 16.000 lei brut lunar, adică 192.000 lei anual. OM 337/2019 prevede însă drepturi salariale substanțial mărite pentru majoritatea DGi, cu discrepanțe evidente între INCDuri. Constatăm de asemenea existența unor prime de până la 12 remunerații brute lunare pentru cel puțin un DG, așa cum reiese de aici.
  • Având în vedere statutul de funcționar public al DGi, numiți în funcție prin OM, observăm că majoritatea dintre aceștia nu se conformează prevederilor legale care impun completarea și publicarea declarațiilor de venit, respectiv de interes.
  • Consiliile de administrație (CA) ale INCDurilor sunt formate din 7 sau 9 membri, MCI având cel puțin un reprezentant în acestea. Indemnizația lunară a membrilor se calculează ca procent din salariul de bază al DG.

În baza celor de mai sus, membrii Asociației Ad Astra vă solicită:

Publicarea rapoartelor ce vor rezulta în urma acțiunii de control la INCDurile din subordinea MCI;

Să explicați opiniei publice mecanismele legale prin care salariul brut al unui DG este crescut la sumele incluse în OM 337/2019 și care sunt motivele ce generează discrepanțele dintre INCDuri;

Să publicați pe site-ul MCI, centralizat, declarațiile de avere ale tuturor DGi care au contract de management cu ministerul (pentru toți anii acoperiți de aceste contracte);

Să publicați metodologia în baza căreia sunt evaluate performanțele manageriale (inclusiv competențele celor care fac evaluarea) ale DGi și care pot genera acele prime de performanță pentru aceștia;

Să explicați cum este evitat conflictul de interes al membrilor CA dacă aceștia decid mărirea salariului brut al DG, indemnizația lunară fiindu-le calculată ca procent din salariul DG.

De asemenea, în contextul în care DG are un contract de management cu normă întreagă cu MCI, vă solicităm să explicați dacă și cum este posibil ca acesta să ia parte și în activități de cercetare în cadrul INCDului pe care-l conduce. Cine semnează, cu evitarea conflictelor de interese, pentru norma adițională aferentă activității de cercetare?

Vă mulțumim anticipat.

Cu respect,
Membrii Asociației Ad Astra”

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca, mesaj pentru toți profesorii: Absența la oră nu este mijloc de pedeapsă / Reacția vine după ce aproape jumătate dintre elevii incluși în raportul pentru respectarea drepturilor lor spun că au fost sancționați cel puțin o dată cu absență, deși erau prezenți la oră

Ministrul Educației, Ligia Deca, a adresat un mesaj către profesori, în cadrul prezentării Raportului privind Implementarea Statutul Elevilor 2021-2022: „absența nu ar trebui să constituie un instrument punitiv al profesorului”.…
Vezi articolul

FOTO Greșeli gramaticale în biletele de la Ministerul Educației pentru proba orală de limba engleză Bacalaureat 2024. Verbul „a deveni”, conjugat greșit într-o cerință / Întârzieri la primirea subiectelor – surse

Cel puțin două greșeli gramaticale apar în întrebările formulate pentru candidați pe biletele de la proba orală a Bacalaureatului 2024 la Limba engleză, după cum se arată în documente obținute…
Vezi articolul

Universitatea Babeș-Bolyai, condusă până la preluarea mandatului de ministru de Daniel David, transmite printr-un comunicat că susține dezbaterile pe tema planurilor-cadru, descrise drept „demers autentic de structurare și rafinare participativă a proiectului de curriculum”

„Un exercițiu democratic care, în sine, este deosebit de semnificativ și inedit pentru sistemul educațional românesc” – așa este descrisă consultarea publică pe tema proiectelor de planuri-cadru pentru liceu într-un…
Vezi articolul