Cercetătorii sud-coreeni susţin că au descoperit „Sfântul Graal” al supraconductorilor, ceea ce a generat o frenezie în lumea investitorilor. Oamenii de ştiinţă sunt însă sceptici / Ce este „LK-99”

3.680 de vizualizări
Foto: © Rokas Tenys | Dreamstime.com
Săptămâna trecută, două lucrări ale unor cercetători sud-coreeni au făcut o afirmaţie extraordinară, care a stârnit o frenezie pe reţelele sociale şi a ridicat valoarea unor acţiuni în China şi Coreea de Sud: descoperirea unui supraconductor practic, care poate funcţiona la temperatura camerei, ceea ce de mult timp este considerat un adevărat „Sfânt Graal” pentru oamenii de ştiinţă din domeniu, relatează Reuters, citată de News.ro.

Supraconductorii sunt materiale care permit curentului electric să circule fără rezistenţă, o proprietate care ar putea revoluţiona reţelele electrice în care energia se pierde în timpul transmiterii, şi ar putea determina, de asemenea, progrese revoluţionare în domenii precum cipurile pentru calculatoare, unde rezistenţa electrică acţionează ca o limită de viteză.

Cele două lucrări, care au apărut pe un site web folosit de oamenii de ştiinţă pentru a-şi împărtăşi cercetările înainte de revizuirea de către colegi şi publicarea lor oficială, i-au făcut pe cercetătorii din întreaga lume – inclusiv pe cei de la cel puţin două laboratoare naţionale din SUA şi trei universităţi chineze – să se uite mai atent la materialul propus.

Materialele supraconductoare există deja în aparatele RMN, de pildă, pentru imagistică medicală, şi în unele computere cuantice, dar îşi manifestă proprietăţile supraconductoare doar la temperaturi extrem de scăzute, ceea ce le face impracticabile pentru o utilizare pe scară largă.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.

Foto: © Rokas Tenys | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Componența CNATDCU pentru mandatul 2020-2024 a fost modificată: istoricul Ioan Bolovan a fost schimbat atât în Consiliul general, cât și la conducerea panelului de Științe umaniste / Motivul plecării: „supraîncărcarea cu alte sarcini”

Componența Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), pentru mandatul 2020-2024, a fost modificată, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Istoricul Ioan Bolovan, profesor la Universitatea…
Vezi articolul

Daniel David: Agresivitatea în public trebuie refuzată pur și simplu din jurul tău, chiar dacă „lovește în ceva care și pe tine te deranjează”, fiindcă „se va întoarce și împotriva ta”. Nu trebuie susținută în poziții de putere fiindcă este periculoasă

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării și profesor de științe cognitive clinice a spus despre agresivitatea în public că: „Trebuie să o refuzăm, să nu o acceptăm în jurul nostru,…
Vezi articolul

EXCLUSIV Ministerul Educației vrea din nou teste grilă la Evaluarea Națională și BAC-ul din 2020. Precedenta tentativă a declanșat un scandal major

Testele grilă revin în planurile Ministerului Educației pentru examenele naționale. “În vederea pilotării unei noi structuri posibile a subiectelor pentru Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a din anul școlar…
Vezi articolul

Doar 1 din 3 elevi de clasa a VIII-a din județul Bihor a vorbit cu un consilier de orientare școlară înainte de a alege liceul, potrivit unui studiu sociologic realizat de Universitatea din Oradea / Aproape jumătate dintre elevii de clasa a VIII-a privesc viitorul cu îngrijorare, iar 1 din 10 a fost victimă a hărțuirii

Elevii de clasa a VIII-a din școlile publice din județul Bihor iau decizii privind viitorul lor școlar fără sprijin adecvat: doar o treime au discutat cu un consilier de carieră,…
Vezi articolul

Gabriel Vrînceanu, șef-serviciu Curriculum: Până acum învățământul profesional era rupt de liceu, eticheta a fost una negativă, ca o nereușită. Faptul că nu mai e rută separată, ci integrată în învățământul obligatoriu, dă o șansă suplimentară

„Până acum învățământul profesional era rupt de liceu, eticheta a fost una negativă, ca o nereușită. Faptul că nu mai e rută separată, ci rută integrată în învățământul obligatoriu, dă…
Vezi articolul

Proteste de stradă ale sindicatelor profesorilor, în Constanța, marți, iar de miercuri în alte 6 județe. Reprezentanții angajaților din învățământ cer soluții urgente de la Guvern, amenințând cu greva generală în luna mai

Angajaţii din educaţie pichetează, marți, sediul prefecturii Constanța, potrivit unui comunicat de presă. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” anunţă organizarea mai multor acţiuni…
Vezi articolul