Cercetătorul Cristian Presură, despre semnalele radio venite dintr-o galaxie foarte îndepărtată: Pot fi semnale care au de-a face cu gaura neagră supermasivă din centrul galaxiei

[jp_post_view]
Un grup de radioastronomi canadieni a detectat emisii radio rapide, cu frecvențe de sute de MHz. „Foarte puține astfel de evenimente au fost detectate până acum de astronomi, peste tot în univers, deci vă dați seama că interesul este mare. Mai mult, cele mai multe semnale până acum nu s-au repetat”, explică pe pagina sa de Facebook cercetătorul Cristian Presură, care precizează că, „din punct de vedere științific, este un rezultat remarcabil”.

„Pot fi semnale care au de-a face cu gaura neagră supermasivă din centrul galaxiei, dar și cu explozii de supernovă sau cu pepiniere de noi stele”, continuă fizicianul.

Cercetător la compania Philips, în Olanda, și autor al volumului “Fizica Povestită”, Cristian Presură vorbește și despre referirile la extratereștri apărute în presă. Însă atrage atenția că, după „cum arată semnalele originale, ele sunt puțin deasupra zgomotului și fără formă specială, ceea ce mă face să cred cu atât mai mult că e vorba despre un fenomen pur fizic, care așteaptă să fie descifrat”.

Fizicianul Cristian Presură – explicația integrală:

„Umblă zvonul că am fi detectat semnale radio de la extratereștri! Este interesant că nici BBC nu se abține să menționeze extratereștrii în articolul lor.

Da, este adevarat, un grup de radioastronomi canadieni, folosind antenele din imagine, a detectat din nou ‘fast radio burst’, adică emisii radio rapide (deși ‘în ropote’ pare o traducere mai potrivită) cu frecvențe de sute de MHz. Vin de la o galaxie aflată la 1,5 miliarde de ani lumină, deci trebuie să fie puternice.

Foarte puține astfel de evenimente au fost detectate până acum de astronomi, peste tot în univers, deci vă dați seama că interesul este mare. Mai mult, cele mai multe semnale până acum nu s-au repetat, pe când în cazul de față șase dintre ele s-au repetat. Din punct de vedere științific, este un rezultat remarcabil, nu e de mirare că articolul a apărut în revista ‘Nature’.

Pe de altă parte, astronomii nu știu ce sunt, și aici intervine povestea cu extratereștrii. Pot fi semnale care au de-a face cu gaura neagră supermasivă din centrul galaxiei, dar și cu explozii de supernovă sau cu pepiniere de noi stele. Asta nu e mai e așa de spectaculos, nu? Așa încât jurnaliștii se referă la un posibil semnal al unei civilizații extraterestre, folosind firul ‘astronomii nu știu ce sunt și s-au gândit chiar la extratereștri!’.

Acum, s-or fi gândit ei, dar am verificat articolul original din Nature și acolo sunt rezonabili, nu menționează deloc extratereștrii. Și, după cât văd cum arată semnalele originale, ele sunt puțin deasupra zgomotului și fără formă specială, ceea ce mă face să cred cu atât mai mult că e vorba despre un fenomen pur fizic, care așteaptă să fie descifrat”.

Despre Cristian Presură

Cristian Presură s-a născut în 1971, la Voineasa, şi a urmat studiile facultăţilor de electrotehnică şi fizică. A lucrat la Institutul de Fizică Atomică, unde s-a ocupat de instalaţii electrice şi a studiat proprietăţile laserilor cu medii active solide. În 2002 a obţinut doctoratul în fizică la Universitatea Groningen, Olanda, unde a caracterizat proprietăţile optice ale sistemelor corelate de electroni, iar rezultatele sale s-au concretizat în lucrări publicate în reviste de specialitate precum Physical Review B, Physical Review Letters şi Science.

În prezent, este cercetător la compania Philips, Olanda, unde s-a specializat în domeniul senzorilor medicali, iar împreună cu echipa sa a inventat şi introdus pe piaţă primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici.

A publicat zeci de lucrări și brevete, una dintre cele mai cunoscute fiind volumul „Fizica povestită”, distinsă cu Premiul Academiei Române în domeniul științelor fizice. De curând, fizicianul a primit și Medalia de Onoare a Societății de Științe Matematice pentru contribuții la popularizarea matematicii ca instrument esențial în fizica.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Baza de date cu elevii care trebuie să primească tichete educaționale de 500 de lei a fost pusă la dispoziția STS din 9 noiembrie, conform Ministerului Educației / Potrivit ordonanței 83, Serviciul de Telecomunicații Speciale ar fi trebuit să dea lista cu beneficiarii Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene care să facă plățile, lucru care nu s-a întâmplat

De peste o lună Ministerul Educației a pus la dispoziția Serviciului de Telecomunicați Speciale baza de date din care instituția trebuia să extragă cei aproape 500.000 de beneficiari de tichete…
Vezi articolul

Pregătire gratuită la Matematică, organizată în aer liber de un tânăr profesor din Mureș pentru elevii aflați în dificultate sau cu nevoi speciale. David Baratoși: Vreau să fie cât mai nonformală această activitate, să dau exemple din natură

Un tânăr absolvent al Facultăţii de Matematică a Universităţii de Vest din Timişoara, David Baratoşi, a început, joi, în Cetatea Târgu Mureş, să predea lecţii gratuite de matematică, în aer…
Vezi articolul

Peste 2600 de candidați prezenți la concursul de Titularizare 2023 s-au retras după ce au văzut subiectele, iar 26 au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Rata de participare a fost de peste 83%, anunță Ministerul Educației

Peste 2600 de candidați prezenți în sala de concurs la Titularizare 2023 s-au retras de la proba scrisă desfășurată miercuri, 12 iulie, anunță ministerul Educației într-o informare trimisă jurnaliștilor. Rata…
Vezi articolul

Cîmpeanu: Cred că este corect din partea autorităților să pună condiția ca cei care intră în sală să supravegheze elevii la Bacalaureat și Evaluarea Națională să fie doar cei vaccinați / Tariful plătit, comparabil cu cel pentru orele remediale

Autoritățile ar trebui să impună condiția de vaccinare profesorilor care vor intra la supraveghere la examenele naționale, a anunțat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu la Digi24. Aceasta a precizat că pentru…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Campania de vaccinare în școli este blocată. Nicio școală nu a solicitat echipe mobile pentru că „sunt neclarități cu privire la bază legală a formularului” prin care școlile pot solicita intenția de vaccinare, anunță ministrul Educației

Școlile nu au solicitat echipe mobile de vaccinare după prima săptămână de școală, potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, care a denunțat într-o declarație la AlephTV existența unui blocaj legat de…
Vezi articolul