Cercetătorul Sergiu Pașca va primi titlul onorific de Doctor Honoris Causa al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca

977 de vizualizări
Sergiu Pașca / Foto: schizophreniaresearchsociety.org
Sergiu Pașca va primi titlul onorific de Doctor Honoris Causa al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca în data de 28 aprilie, ora 17:00, potrivit comunicatului Universității. Evenimentul se va desfășura în Aula ”Iuliu Hațieganu”, Str. Gh. Marinescu nr. 23 și intrarea este deschisă tuturor celor interesați.

„Sergiu Pașca este alumnus de excepție al universității noastre, om de știință, medic și profesor de psihiatrie și științe comportamentale la Universitatea Stanford din Statele Unite ale Americii. Cercetările sale s-au impus ca fiind printre cele mai relevante 10 performanțe științifice ale anului 2022 și a fost inclus de cotidianul The New York Times pe lista sa de vizionari în Medicină și Științe.

Vom avea oportunitatea de a afla, din discursul domnului profesor Pașca, detalii despre realizările sale profesionale și ce presupune activitatea de cercetător, atât în perioada studenției, cât și în cadrul unei universități de prestigiu precum Universitatea Stanford.

Intrarea este deschisă tuturor celor interesați”, se precizează în comunicat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Alocația zilnică pentru participanții la olimpiadele naționale școlare a fost dublată de Guvern, la 200 de lei, anunță ministrul Educației, care spune că și premiile pentru olimpicii naționali au fost majorate până la 1.000 de lei

Alocația zilnică pentru participanții la olimpiadele naționale era de 100 de lei, dar prin Ordonanță de Urgență Guvernul a majorat-o la 200 de lei, a anunțat în urmă cu puțin…
Vezi articolul

Marilen Pirtea, despre acuzațiile de plagiat aduse lui Bode: Lucrurile cu cât trenează mai mult cu atât fac rău tuturor, inclusiv României în acest context legat de Schengen. Forurile abilitate să îşi facă datoria. Avem și în România acea legislaţie care spune că un om este nevinovat până când un for abilitat îi declară vinovăţia

Deputatul Marilen Pirtea (PNL), care este și rector al Universităţii de Vest din Timişoara, a declarat joi, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că lucrurile trebuie clarificate…
Vezi articolul

Profesorii aleg manualele pentru anul școlar 2023-2024, inclusiv dintre cele 11 ale Editurii Booklet / Profesoara Andreea Coroian Goldiș, coordonatoarea manualului de Limba și literatura română, clasa a VI-a: Pentru niciun profesor nu e ușor să aleagă un manual, este vorba de un sprijin pentru tot anul școlar (P)

Anul școlar 2023-2024 începe cu manuale noi! Editura Booklet s-a numărat printre cei 22 de participanți la licitația publică pentru manuale organizată de Ministerul Educației. Toate cele 11 manuale Booklet…
Vezi articolul

EXCLUSIV Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, a anunțat în 2022 o colaborare cu compania chineză de cryptomonede Binance, deși firma era investigată în SUA pentru presupusă spălare de bani

În 20 septembrie 2022, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a anunțat lansarea unei colaborări cu compania chineză de cryptomonede Binance printr-un comunicat ce a trecut relativ neobservat la…
Vezi articolul