Rezolvarea adecvată a problemelor complexe de scară medie și mare necesită cunoaștere adecvată, resursă umană capabilă să o folosească și să o producă și, pentru problemele rare și unice, capabilitatea de a produce rapid cunoaștere de unică folosință. În acest moment, România nu are cadrul instituțional necesar pentru rezolvarea adecvată a problemelor complexe de scară mare, iar cel pentru rezolvarea problemelor complexe de scară medie este precar. În acest text sugerez un model.
Să numim în mod convențional ‘cunoaștere’ orice reprezentare care poate fi folosită la rezolvarea unei probleme decizionale. Este rezonabil să credem că prin evoluție biologică și culturală a avut loc dezvoltarea cunoașterii în acest sens de la simplă la complexă, astfel încât să poată fi rezolvate probleme de nivel individual, micro- și macro- social de diferite scări. Tabelul 1 prezintă o reconstrucție simplistă a relațiilor dintre trei mari domenii ale cunoașterii în sensul conventional folosit.
Tabelul 1 – Reprezentare simplistă a relațiilor dintre domenii ale cunoașterii.
Observații:
- Sistemul de educație preuniversitară din România formează îndeosebi gândirea mono-disciplinară. Evoluția către altceva e blocată prin instituționalizarea intereselor mono-disciplinare.
- În universități nu este instituționalizată formarea în multiple domenii. Simplul contact cu elemente din alte domenii nu asigură nivelul pentru o abordare interdisciplinară în sens propriu. Nu este finanțată și încurajată deliberat cariera cu acțiune simultană în mai multe domenii.
- În cercetare, parteneriatele sunt de cele mai multe ori pseudo-interdisciplinare, nu există nici competența, nici rezultatele care să permită rezolvarea problemelor de complexitate mică și medie. Programele respective sunt folosite ca umbrelă pentru atragerea în comun a unor resurse care sunt deturnate ulterior de le scopul interdisciplinar. În cel mai bun caz, programele susțin formarea unor rețele sociale de interese.
- Abordarea transdisciplinară e limitată de modul de formare a publicului larg, care în cel mai bun caz gândește mono-disciplinar ca rezultat al sistemului de educație transdisciplinar.
Putem înțelege de ce în mod necesar reacțiile la situația pandemică, o problemă de mare complexitate, nu puteau fi decât inadecvate. Nici măcar formularea corectă a problemei nu putea fi făcută în stadiul actual.
Recomandări:
- Reformă sistemică a universităților, cu diferențierea unui corp de elită în care să existe unități funcționale inter-disciplinare capabile să formeze resursa umană necesară.
- Reformă a sistemului de cercetare cu diferențierea misiunilor între institute și crearea unor unități de elită inter-disciplinare.
- Alocarea resurselor de cercetare diferențiat pentru probleme mono- și inter-disciplinare. Limitarea accesului la resurse interdisciplinare în funcție de resursa umană formată inter-disciplinar existent în proiecte. Descurajarea pseudo-interdiscplinarității. Universitățile și institutele care nu sunt de elită pot face cercetare mono-disciplinară unde există nuclee de acest fel performante și pot numai participa, fără să coordoneze, la cercetări inter-discplinare.
- Dezvoltarea unui modul pentru înțelegerea naturii interdisciplinarității în masteratele didactice și adaptarea programelor analitice din preuniversitar pentru a micșora competiția distructivă dintre reprezentări asupra lumii.
- Crearea cadrului instituțional pentru apariția adaptativă a unor unități de asistare a deciziilor pentru probleme complexe rare și unice, făcând apel la resursa umană din unități funcționale interdisciplinare ale universităților și din institutele relevante. În primă etapă cu implicare limitată a publicului, iar pe măsură ce gândirea inter-disciplinară devine monedă curentă, cu implicare tot mai mare, diferențiată geografic ca ritm în funcție de informațiile concrete cu privire la stadiul de dezvoltare.
Note:
- Conținut elaborat în cadrul proiectului mono-disciplinar, inter-disciplinar și trans-disciplinar 34 PCCDI/2018 INTER-ASPA “Radu Lăcătușu”. Raportul final al proiectului poate fi descărcat de aici.
- Material publicat inițial pe blogul autorului aici.
__________
Despre autor:
Virgil Iordache predă și cercetează la Universitatea din București – Facultatea de Biologie, din 1993; este licențiat în biologie specializarea biochimie, doctor în ecologie pe probleme de ecotoxicologie și licențiat și în filosofie pe probleme de evoluția instituțiilor. Este autorul a numeroase cărți și articole, este directorul Centrului de Cercetare pentru Servicii Ecologice din Universitatea București. Membru al CNECSDTI și al Consiliului de administrație al INCD pentru Ecologie Industrială.
Mihai Peticilă
Redacția
Diana Ghimiși
G4Media.ro
R.P.