ChatGPT lansează un „mod de studiu pentru utilizare responsabilă” în mediul academic / Instrumentul oferă ghidare pas cu pas, în loc să livreze eseuri sau răspunsuri complete

651 de vizualizări
Foto: © Wanan Yossingkum | Dreamstime.com
Studenții au la dispoziție un „mod de studiu” (Study Mode) în ChatGPT, care oferă ghidare în loc de răspunsuri complete, lansat cu scopul „de a încuraja utilizarea responsabilă a chatbotului în scopuri academice”, în contextul în care au crescut cazurile de utilizare „necorespunzătoare” a instrumentelor de inteligență artificială în universități, anunță platforma.

Funcția poate fi accesată prin butonul „Tools” (instrumente) al ChatGPT, iar utilizatorii primesc ghidaj prin subiecte complexe într-un format asemănător unei lecții academice.

Într-un exemplu oferit de dezvoltatorul ChatGPT, OpenAI, chatbotului i se cere să explice teorema lui Bayes – o formulă matematică – iar el întreabă întâi utilizatorul ce nivel de matematică are și care este scopul său.

Modul de studiu „nu oferă doar soluții fără a ajuta studenții să le înțeleagă”, spun dezvoltatorii. Totuși, studenții vor putea în continuare să sară peste procesul de învățare, dacă aleg să nu folosească acest mod de studiu.

Potrivit OpenAI, peste o treime dintre tinerii americani de vârstă universitară folosesc ChatGPT, iar aproximativ un sfert dintre mesajele trimise chatbotului se referă la învățare, meditații sau teme școlare.

Modul de studiu este lansat într-un moment în care comunitățile academice semnalează problema „utilizării greșite” a inteligenței artificiale în acest mediu și a fost creat în ideea de a încuraja studenții să se implice în subiecte și probleme, în loc să primească un răspuns direct: „Noi cu siguranță nu credem că aceste instrumente ar trebui să fie utilizate greșit, iar acesta este un pas în direcția corectă”, a declarat Jayna Devani, responsabilă pentru educația internațională la OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT din SUA.

Devani a adăugat că pentru a se evita copiatul în mediul academic va fi nevoie de „o conversație la nivelul întregii industrii” despre schimbarea modului de evaluare și stabilirea unor „ghiduri foarte clare privind ceea ce constituie o utilizare responsabilă a AI”.

Modul poate interacționa și cu imagini, iar la dezvoltarea sa OpenAI a declarat că a colaborat cu profesori, oameni de știință și experți în educație, dar a avertizat că pot apărea „comportamente inconsistente și greșeli în conversații”.

Foto: © Wanan Yossingkum | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. deci s a terminat cu invatatul.
    toata lumea copie raspunsul
    niciodată nu vor recunoaște ca au creat instrumentul perfect de distrugere și înlocuire a mintii umane.
    mai e nevoie doar de brațe . sparanghel și capsuni are Germania tot inainte.
    restul o sa fumeze iarba sa le treacă de amar.

  2. nu mai conteaza, copilot e mai bun, faci orice tema cu el. se potriveste perfect la facultate si la scoala in general.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tudorel Toader, contestat de profesori ai Universității din Iași: voi scoate o monografie în care voi scrie ce am făcut și ce n-am făcut la Justiție / Reprezentantul studenților îi cere să facă un pas în spate: Capul dacă este corupt nu poate susține viața trupului. Voiesc să fie o astfel de exorcizare – SURSE

Discuție cu reproșuri între rectorul Universității Cuza din Iași, care vrea să candideze pentru al doilea mandat de rector, și câțiva profesori și studenți. “Cât ați fost ministru, iarăși este…
Vezi articolul

Universitățile americane după un an din al doilea mandat Trump: impactul tăierilor a fost mai redus decât se estima în șocul inițial, dar pagubele sunt serioase, iar nesiguranța are efecte majore – analiză Times Higher Education

Multe dintre cele mai dure tăieri anunțate de Administrația SUA în ceea ce privește universitățile în primele luni din cel de-al doilea mandat Donald Trump, au fost în mare parte…
Vezi articolul

Universitatea parlamentară Valahia: La Târgoviște rectorul, președintele senatului universitar, cel puțin un vicepreședinte și un fost decan influent vor candida în alegerile legislative, toți pe listele PSD

Controlul politic asupra unor instituții de învățământ superior din România, consfințit de legile Deca-Iohannis, se distinge cel mai bine în actualul moment electoral prin situația de la Universitatea Valahia din…
Vezi articolul