Chestionar pentru profesori referitor la selecția școlilor în Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, lansat de 250 de organizații neguvernamentale

[jp_post_view]
Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com
Un sondaj în legătură cu selecția școlilor în Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) a fost lansat de 250 de organizații neguvernamentale, pentru profesorii și directorii de instituții de învățământ. Chestionarul vine după ce „la dezbaterea organizată de Ministerul Educației în data de 24.02.2022, am constatat nemulțumirea a numeroși participanți cu privire la încadrarea școlii în gradul de vulnerabilitate/ prioritate: ridicată, medie sau scăzută”, se arată în descrierea sondajului.

Amintim că Ministerul Educației a organizat săptămâna trecută o dezbatere pe tema Ghidului aplicantului pentru schema de granturi a Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS). Evenimentul s-a desfășurat online și au putut participa profesori, directori, părinți și organizații non-guvernamentale.

„Întrebările participanților adresate reprezentanților ministerului privind selecția, au primit răspunsuri vagi, fără a aduce clarificările de care aveau nevoie școlile”, potrivit descrierii chestionarului.

Cei interesați vor completa sondajul în mod anonim. Răspunsurile colectate vor fi transmise „Ministerului Educației, MIPE, celor două Comisii de Învățământ din Parlament, instituțiilor europene și presei – cu scopul de a convinge Ministerul Educației să ia în considerare opiniile și recomandările” personalelor ce au completat chestionarul.

Iată ce întrebări cuprinde chestionarul: 
  • Școala pe care o reprezint dorește să beneficieze de finanțare PNRAS;
  • Școala pe care o reprezint a fost încadrată corect în categoria de prioritate: ridicată, medie, scăzută;
  • Analizând documentele cu privire la PNRAS și comunicările ministerului de până în prezent, ne este clar ce avem de făcut în continuare pentru a beneficia de finanțare;
  • Anticipați că selecția școlilor finanțate va fi una corectă, fiind alese spre a fi finanțate școlile care au cea mai mare nevoie de sprijin? Justificați răspunsul.
  • Cu privire la PNRAS, aș dori să transmit Ministerului Educației…;
  • Consider că cele mai importante 3 măsuri pentru reducerea abandonului școlar în țara noastră sunt…;

Sondajul poate fi completat aici.

Informații de context

Săptămâna trecută, Ministerul Educației a pus în dezbatere publică Ghidului Solicitantului – condiții specifice de accesare a Schemei de Granturi (runda 1) Potrivit draftului, în prima rundă de finanțare sunt prioritizate 1.019 unități de învățământ care îndeplinesc mai multe criterii. Vezi aici mai multe detalii

Conform Ministerului Educației, „Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar vizează implementarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE) prin acordarea de granturi, în două runde, unităților de învățământ de stat de nivel gimnazial, cu risc mediu și crescut de abandon școlar, identificate prin proiectul ‘Dezvoltarea unui sistem integrat de prevenire, intervenție și compensare pentru a crește participarea școlară'”.

Astfel, MATE (Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație) face parte din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) care este primul proiect finanțat din PNRR, și care are o valoare de 543 milioane euro, nerambursabilă.

Dezbaterea organizată de Ministerul Educației:
https://www.facebook.com/watch/?extid=CL-UNK-UNK-UNK-IOS_GK0T-GK1C&v=320770940071485

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Granturi pentru combaterea abandonului școlar 2022. Ghidul solicitantului, publicat în dezbatere la aproape două luni de la lansarea programului / Care sunt condițiile de eligibilitate și activitățile decontate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Profesorilor le va fi interzis prin lege să facă meditații cu elevii de la clasă. Cîmpeanu: Prevederea ar putea intra în vigoare încă din anul școlar 2022-2023. Vom introduce obligația ca profesorii să depună eforturi în vederea eliminării pregătirii suplimentare

Ministrul Educației a anunțat că propune introducerea în Legea Educației a interdicției ca profesorii de la clasă să facă meditații cu elevii lor. Sorin Cîmpeanu a spus la Digi24 că…
Vezi articolul

„Am primit sfaturi de la mulți profesori din facultate, dacă totuși vrem să intrăm în învățământ, să o facem în afară, ceea ce mi se pare lipsit de speranță” – mesajul unei studente care vrea să fie profesoară, prezentă la protest

„Eu vreau să fiu profesoară și situația profesorilor este absolut jenantă. Suntem din ce în ce mai puțini tocmai pentru că suntem descurajați de condițiile din învățământ. Am primit chiar…
Vezi articolul
Klaus Iohannis, Romania Educata / Foto: INQUAM Photos - George Calin

Recorder: Președintele Iohannis ține blocat un post de profesor de fizică de peste 25 de ani, la colegiul din Sibiu la care este titular / Alți 1.500 de parlamentari, primari, sindicaliști sau funcționari, pe lista catedrelor ocupate

Aproape 1.500 de profesori din învățământul preuniversitar și-au blocat catedrele în timp ce ocupă poziții de parlamentari, primari, viceprimari, funcționari în ministere, inspectori, prefecți, subprefecți sau lideri de sindicat, potrivit…
Vezi articolul