„Chestiunea cu Harvard e o problemă de politică internă americană. România, oricât și-ar dori, nu poate interveni” – declară președintele Dan / Ministrul Educației: Deocamdată monitorizăm ceea ce se întâmplă

Universitatea Harvard / Foto: news.harvard.edu

„Chestiunea cu Harvard e o problemă de politică internă americană. România, oricât și-ar dori, nu poate interveni”, a declarat președintele Nicușor Dan. Acesta s-a referit la situația din Statele Unite, unde administrația Trump a interzis prestigioasei universități Harvard să mai primească studenți străini.

Universitatea Harvard a precizat, la solicitarea Edupedu.ro, că 38 de studenți și cercetători originari din România și Republica Moldova sunt în prezent la prestigioasa instituție aflată în în centrul unui conflict cu administrația Trump. 34 dintre aceștia provin din România și 4 din Republica Moldova, în anul universitar 2024-2025.

Și Daniel David a făcut precizări pe subiect, sâmbătă dimineață, la Congresul Studenților din România (CSR):

„Am vorbit și cu ambasadorul, cine poate face cel mai mult pentru situația de acolo este ambasada României în Statele Unite. Dacă noi putem să ne implicăm cu ceva, mă anunță și vom fi acolo. Deocamdată suntem în legătură, monitorizăm ceea ce se întâmplă. Știți că ordinul a fost suspendat și vom vedea ce se întâmplă până când suspendarea va ajunge la termenul limită. Sunt optimist, dar v-am spus, suntem în legătură cu ambasada. Mai mult nu am ce să vă mai spun, fiindcă sunt alte autorități implicate”.

Într-un mesaj adresat comunității academice, indicat de reprezentanții instituției de învățământ superior pentru Edupedu.ro, președintele Harvard, Alan M. Garber, a transmis un apel de solidaritate:

Potrivit lui Garber, această decizie este parte a unei serii de măsuri represive, motivate de refuzul universității de a ceda controlul asupra programei, facultății și studenților către autoritățile federale. Harvard a inițiat deja o acțiune juridică și a depus o plângere, urmând să solicite și un ordin temporar de restricție.

Citește și:
Sunt 38 de studenți și cercetători din România și Republica Moldova la Harvard, universitate atacată de administrația Trump / Președintele Alan Garber: Sunteți membri vitali din comunitate, colegii și mentorii noștri. Vă sprijinim și rămânem deschiși lumii
Ministerul Educației și Cercetării din România reacționează pentru prima dată public în sprijinul studenților români de la Universitatea Harvard, potențial afectați de decizia Administrației Trump de a interzice studenții străini la această instituție de prestigiu

Exit mobile version