Administrația Trump retrage dreptul Universității Harvard de a primi studenți internaționali, anunță Departamentul de Securitate Internă: Aceștia trebuie să se transfere sau își pierd statutul legal

1.674 de vizualizări
Foto: © Marcos Souza | Dreamstime.com
Administrația Trump a retras joi dreptul Universității Harvard de a mai înscrie studenți internaționali, într-o escaladare semnificativă a conflictului dintre celebra instituție Ivy League și autoritățile federale americane, scrie CNN.
  • „Harvard nu mai poate înscrie studenți străini, iar studenții internaționali existenți trebuie să se transfere sau își pierd statutul legal”, a anunțat Departamentul pentru Securitate Internă al SUA (Department of Homeland Security – DHS) într-un comunicat oficial, potrivit sursei citate.

Secretara pentru Securitate Internă, Kristi Noem, a dispus revocarea certificării Harvard pentru programul „Student and Exchange Visitor Program” (SEVP), punând astfel în aplicare un ultimatum lansat luna trecută. Atunci, Noem ceruse universității să furnizeze „documente detaliate privind activitățile ilegale și violente ale studenților săi internaționali” până la 30 aprilie, sub amenințarea pierderii acreditării SEVP.

Kristi Noem susține că Harvard își poate recăpăta dreptul de a primi studenți străini dacă, în termen de 3 zile, pregătește și transmite un set amplu de documente privind activitatea acestora. Solicitarea vizează toate înregistrările, inclusiv audio și video, ale studenților internaționali care au participat la proteste sau la activități considerate periculoase în campus.

„Această administrație trage Harvard la răspundere pentru că a încurajat violența, antisemitismul și pentru că a colaborat cu Partidul Comunist Chinez în cadrul campusului său”, a declarat Kristi Noem în comunicatul citat.

  • Potrivit datelor oficiale ale universității, Harvard are o populație academică internațională de 9.970 de persoane. Datele de înscriere pentru anul universitar 2024-2025 arată că 6.793 de studenți internaționali reprezintă 27,2% din totalul celor înscriși, mai arată sursa citată.

Universitatea Harvard a condamnat ferm decizia, calificând-o drept „ilegală”, mai notează CNN. Într-un comunicat publicat joi, instituția a transmis că este „pe deplin angajată în menținerea capacității Harvard de a găzdui studenți și cercetători internaționali, care provin din peste 140 de țări și îmbogățesc inestimabil Universitatea – și această națiune”.

„Lucrăm rapid pentru a oferi sprijin și îndrumare membrilor comunității noastre. Această acțiune represivă amenință să producă prejudicii grave comunității Harvard și țării noastre și subminează misiunea academică și de cercetare a universității”, a declarat purtătorul de cuvânt al Harvard, Jason Newton.

Foto: © Marcos Souza | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Și de la ăștia ne luăm noi indicii despre cum să fim o democrație… Ăștia ne dau nouă lecții despre ce înseamnă să fii o țară liberă?

    Ne-am dus pe copcă, tovarăși 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Facultățile de Matematică și Informatică din opt universități îi cer ministrului David licența cu dublă specializare și pentru studenții lor: Solicităm introducerea specializărilor Matematică-Informatică, Matematică-Fizică, Matematică-Biologie, Matematică-Finanțe și Bănci pentru viitorii profesori de liceu

Facultățile de Matematică și Informatică din opt universități membre ale Consorțiului Universitaria îi cer ministrului Educației, Daniel David, printr-un memoriu, măsuri urgente pentru consolidarea domeniului Matematică în învățământul superior și…
Vezi articolul

Admitere la Arhitectură 2025. Proba portofoliului ar putea fi eliminată, spune rectorul Universității „Ion Mincu” din București. Marian Moiceanu: Nu putem controla originea lucrărilor. Fără a face procese de intenție, vedem că există o industrie a portofoliilor cumpărate

Proba portofoliului de desene și schițe, care în acest an a avut o pondere de 10% în calculul mediei de admitere la Facultatea de Arhitectură a Universității de Arhitectură și…
Vezi articolul

Universitățile tehnice critică felul cum sunt elaborate, la CNATDCU, standardele minimale pentru acordarea titlurilor de conferențiar și profesor universitar, a atestatului de abilitare și a diplomei de doctor, pe noua lege / Standardele urmează să fie finalizate până la sfârșitul anului și adoptate la începutul lui 2024

Procedurile prin care sunt stabilite standardele minimale pentru conferirea titlurilor de conferențiar și profesor universitar, a atestatului de abilitare și a diplomei de doctor, conform noii legi a învățământului superior,…
Vezi articolul