Cîmpeanu anunță o regândire a sistemului de plată a cadrelor didactice, astfel încât să fie motivate pentru a preda în mediul rural. „E o creștere pe care am susținut-o și sunt convins că va exista această susținere în buget”

[jp_post_view]
Foto: Edupedu.ro
„Am o prioritate deosebită în a mă concentra. Este vorba despre o regândire a sistemului de plată a cadrelor didactice, astfel încât să fie motivate pentru a preda în mediul rural”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, marți seară la B1TV. Acesta a vorbit despre faptul că „diferențele între urban și rural sunt inadmisibile, sunt foarte mari”.

Ministrul a adus câteva argumente pentru care, în opinia sa, o soluție ar fi salarii mai mari pentru profesorii și învățătorii care predau la școlile din mediul rural.

„Discrepanțele sunt enorme. Echitatea e principala problemă. Echitatea cu privire la accesul la educație e, încă, o problemă și mai importantă decât performanța. 

Diferențele între urban și rural sunt inadmisibile, sunt foarte mari. Asta generează și o rată crescută de abandon școlar și o parte dintre rezultatele proaste la testările internaționale precum PISA. E un element asupra căruia eu, personal, am o prioritate deosebită în a mă concentra. În același timp, e o problemă cronică ce nu a apărut anul acesta, ci trenează de foarte mult timp. Nu e tocmai ușor ca pe timp de criză să repari și problemele cronice.

E vorba de o regândire a sistemului de plată, dacă vreți, a cadrelor didactice, astfel încât să fie motivate pentru a preda în mediul rural. E o creștere pe care am susținut-o și sunt convins că va exista această susținere în buget”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Câmpeanu a insistat că această plată suplimentară se va aloca prin bugetul din acest an.

La insistențele moderatorului, care i-a spus că Premierul a anunțat înghețarea salariilor în sectorul bugetar, ministrul și-a nuanțat declarațiile.

A vorbit din nou despre costul standard per elev, componenta pentru cheltuielile materiale, despre care a spus că trebuie să crească cu 50% și cu acești bani să fie mai bine plătiți profesorii din mediul rural: „Acea creștere sper să existe anul ăsta. Cu asta trebuie începută această creștere și să fie mult mai accentuată în rural decât urban”.

Foto: Edupedu.ro


1 comment
  1. La sat sau oraș performanta trebuie apreciată.Nu e nimic măsurabil in sistemul de învățământ și nu numai.Am auzit că se plătesc ore suplimentare. Daca nu poți in timpul programului sigur n- ai sa poți niciodată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Definitivat 2024. Programele de examen pentru educatorii și puericultorii din creșele și grădinițele cu predare în limba maternă au fost publicate în Monitorul Oficial. Descarcă bibliografia pe care o au de pregătit candidații

Programele de examen pentru candidații la sesiunea 2024 a Definitivatului, educatori-puericultori – predare în limbile materne, au fost publicate în Monitorul Oficial, printre alte 25 de programe pentru discipline dintr-o listă…
Vezi articolul

Numărul de ore nu mai este alocat unor discipline de către minister, ci au un cuvânt mai important de spus și școala și elevul, susține ministrul Daniel David după publicarea proiectelor de planuri-cadru pentru liceu: Prin această descentralizare încurajăm performanța

Noile proiecte de planuri-cadru pentru liceu permit pentru prima dată o descentralizare curriculară, anunță ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. În mesajul publicat cu ocazia punerii în dezbatere a documentelor,…
Vezi articolul

Liderul sindical Marius Nistor, despre evaluarea profesorilor: Poate să apară acea goană nebună după note / Dacă am o relație foarte proastă cu directorul, care va fi feedback-ul, ținând cont de modul în care sunt numiți unii manageri?

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a spus, referitor la evaluarea profesorilor, că „nu este neapărat împotrivă”, însă „ce anume evaluăm și cum anume îi recompensăm pe…
Vezi articolul