Sunt convins că vom adopta zi liberă, luni, 29 noiembrie, în ședința de Guvern de la ora 12, spune ministrul Educației

[jp_post_view]
Sorin Cîmpeanu / Foto: gov.ro
„La ora 12.00, în ședința de guvern, sunt convins că vom adopta HG de acordare la nivel național a unei zile libere – luni, 29 noiembrie”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, jurnaliștilor acreditați. Mesajul vine după ce în ședința de joi seara Executivul a amânat adoptarea proiectului de hotărâre de guvern, iar precedentele două ședințe programate nu au mai avut loc fiind anulate.

Pe ordinea de zi a ședinței din 23 noiembrie s-a aflat și hotărârea propusă de Ministerul Muncii care prevede că „Pentru personalul instituţiilor şi autorităţilor publice, ziua de 29 noiembrie 2021 se stabilește ca zi liberă”.

Textul actului normativ:

„Pentru personalul instituţiilor şi autorităţilor publice, ziua de 29 noiembrie 2021 se stabilește
ca zi liberă.

Pentru recuperarea zilei de muncă stabilită ca zi liberă potrivit alin. (1), instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 decembrie 2021 potrivit planificărilor stabilite.

Pentru munca prestată potrivit alin. (2) nu se acordă timp liber corespunzător.”

Dacă se va adopta propunerea, atunci elevii și profesorii nu vor mai merge la ore pe 29 noiembrie, având astfel trei zile fără școală în intervalul 29 noiembrie – 1 decembrie.

Articol în curs de actualizare


4 comments
  1. Numai in Romania hotararile astea se iau de pe o zi pe alta. Oare nu stiu guvernantii calendarul pe anul urmator?
    Ce fac parintii care merg la serviciu si nu pot anunta de pe o zi pe alta (cum fac guverantii nostri) ca isi iau liber? Ce fac cu copiii? Cei ce lucreaza in privat se lasa de serviciu?
    Nu era frumos sa se stie din timp, sa poata oamenii sa-si programeze concediile, sa duca copii la bunici sau sa angajeze bone, din timp? Nu toata lumea are bunicii langa casa.
    Ganditi, ca nu costa!

  2. Ceva injuraturi ,jigniri,pentru Campeanu?acest ministru incompetent (!?)de care se zice ca nu apleaca urechea la adevaratele probleme (ignorate in pandemie)din educatie…ha ,ha,ha

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

Educația nu apare în topul domeniilor cu cele mai mari salarii nete din România, declarate de angajați pe o platformă de căutare de locuri de muncă / INS: Salariul mediu net în Învățământ a fost de 3.700 de lei în noiembrie 2021

Educația nu se află în topul salariilor din România, potrivit unui index salarial eJobs pentru luna ianuarie 2022. Domeniul cu cele mai mari salarii medii nete este IT Software. Menționăm…
Vezi articolul

OFICIAL Inspecțiile pentru Definitivat 2023 se pot susține „până la finalul cursurilor școlare” / Modificări și la inspecțiile pentru grade didactice, în condițiile grevei generale din școli

Inspecțiile pentru Definitivat 2023 se pot susține „până la finalizarea cursurilor școlare, conform structurii anului școlar”, potrivit unui ordin de ministru al Educației, publicat în Monitorul Oficial miercuri, 31 mai.…
Vezi articolul

Transportul elevilor în anul școlar 2024-2025. Până vineri, 6 septembrie, părinții sau elevii majori trebuie să facă o solicitare la școală pentru gratuitate la transportul județean, conform cadrului legislativ

Pentru gratuitatea elevilor la transportul județean, părinții sau elevii majori depun o solicitare la școală în primele 5 zile lucrătoare de la începutul anului școlar, conform normelor metodologice din 8…
Vezi articolul