Cinci tipuri de admitere la Universitatea București, în sesiunea din iulie 2023 / Reapar examane de admitere la mai multe facultăți

[jp_post_view]
CIVIS Open Lab
UniBuc / Foto: Universitatea din București
În cele două sesiuni de admitere din iulie-septembrie 2023, Universitatea București a stabilit cinci tipuri de admitere la cele 19 facultăți. Potrivit site-urilor facultăților, reapar examene pentru intrare la instituțiile de învățământ superior, în 2023, pentru ciclurile de licență. Este vorba despre cele pentru facultățile de limbi străine, de exemplu, și cele de la Psihologie și Științele Educației, unde vor fi aplicate teste standardizate de gândire critică.
  • Pentru sesiunea din iulie, înscrierea la facultăţile Universităţii din Bucureşti se va putea face atât online, cât şi fizic, în perioada 3-26 iulie 2023, iar data limită de afişare a rezultatelor finale este 29 iulie 2023.

La facultatea de Limbi și Literaturi Străine, de exemplu, tinerii sunt atenționați că „începând din 2023 se va organiza examen de admitere (la o singură limbă) pentru unele specializări”. Pe site-ul instituției potențialii candidați găsesc tematica și bibliografia orientativă pentru examen.

Pe site-ul Facultății de Psihologie și Științele Educației, scrie că „începând din vara anului 2023, programele de psihologie din Universitatea din București urmează consecvent acest model pentru întreaga admitere: evaluarea gândirii critice a candidaților, prin itemi standardizați”.

Candidații sunt anunțați că „exemple de astfel de itemi vor fi publicate în scurt timp pe site-ul facultății”.

Cât despre ce au de învățat pentru acest test standardizat, reprezentanții facultății scriu că „această modalitate de admitere nu presupune cunoștințe anterioare în domeniul psihologiei, evaluând exclusiv abilitățile candidaților de raționament analitic și înțelegere a unui text (de exemplu, identificarea unei premise sau presupoziții dintr-un argument,  identificarea principalului punct de vedere susținut într-un argument,  inferențe –  itemi care testează abilitatea de a identifica concluzia unui argument etc.). Considerăm această abordare mai ancorată în cerințele și nevoile de formare specifice profesioniștilor în domeniu”.

Pentru sesiunile din acest an de admitere la cele 19 facultăți, Universitatea din Bucureşti a stabili cinci forme de admitere:

  • Admitere pe baza mediei/a notelor de la bacalaureat în cazul Facultăţii de Administraţie şi Afaceri, al Facultăţii de Biologie, al Facultăţii de Chimie, al Facultăţii de Geologie şi Geofizică, al Facultăţii de Litere, al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine (pentru o parte din specializări);
  • Admitere pe baza mediei de la bacalaureat şi a unui eseu motivaţional/ scrisoare de motivaţie în cazul Facultăţii de Geografie, al Facultăţii de Istorie, al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, al Facultăţii de Ştiinţe Politice, precum şi al Facultăţii de Teologie Baptistă;
  • Admitere pe bază de examen în cazul Facultăţii de Drept;
  • Admitere pe baza unei formule mixte în cazul Facultăţii de Administraţie şi Afaceri (Business Administration), al Facultăţii de Filosofie, al Facultăţii de Fizică al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine (pentru o parte din specializări), al Facultăţii de Matematică şi Informatică, al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, precum şi al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică

Formula mixtă de admitere poate cuprinde, după caz, media de la examenul de bacalaureat, examen scris/ oral, chestionar notat cu admis/ respins, rezultate la olimpiade şi concursuri şcolare, probe de aptitudini.

Totodată, în ceea ce priveşte programele de masterat oferite de cele 19 facultăţi ale Universităţii din Bucureşti, se pot distinge următoarele modalităţi de admitere:

  • Media de la examenul de licenţă: Facultatea de Geologie şi Geofizică;
  • Media generală de absolvire a studiilor de licenţă, eseu şi interviu – Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială;
  • Media anilor de studii şi media examenului de licenţă: Facultatea de Administraţie şi Afaceri (în cazul specializărilor în limbi străine vor exista şi probe eliminatorii de verificare a competenţelor lingvistice), Geografie, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (pentru unele programe);
  • Interviu la Facultatea de Teologie Baptistă;
  • Interviu şi concurs de dosare la Facultatea de Teologie Romano-Catolică;
  • Interviu şi media studiilor de licenţă la Facultatea de Chimie (în cazul specializărilor în limbi străine vor exista şi probe eliminatorii de verificare a competenţelor lingvistice) şi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”;
  • Interviu/ prezentarea proiectului de cercetare/ a proiectului de carieră: Facultatea de Ştiinţe Politice (în cazul specializărilor în limbi străine vor exista şi probe eliminatorii de verificare a competenţelor lingvistice);
  • Formă mixtă l a Facultatea de Filosofie, Facultatea de Litere, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (pentru unele programe);
  • Concurs de dosare la Facultatea de Drept (în cazul specializărilor în limbi străine vor exista şi probe eliminatorii de verificare a competenţelor lingvistice), Facultatea de Matematică şi Informatică (se va susţine şi o probă orală);
  • Proiect şi susţinerea proiectului: Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării;
  • Scrisoare de intenţie şi interviu: Facultatea de Istorie;
  • Examen oral: Facultatea de Fizică;
  • Examen scris şi interviu: Facultatea de Biologie.

„Candidaţii la admiterea 2023 care vor opta pentru programele de masterat didactic oferite de Facultăţile de Biologie, Chimie, Fizică, Filosofie, Geografie, Istorie, Litere şi Limbi şi Literaturi Străine vor avea de redactat o scrisoare de intenţie (notată cu admis/ respins) şi vor fi evaluaţi pornind de la media examenului de finalizare a studiilor universitare de licenţă”, se arată în comunicat.


1 comment
  1. mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Lista școlilor din București cu scenariile schimbate duminică: 8 școli au trecut din scenariul galben în scenariul roșu, iar 5 – din roșu în galben / Activitate suspendată la o grădiniță și un colegiu

Prefectura București anunță într-un comunicat de presă emis duminică seară că a desfășurat ședința extraordinară a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, în urma căreia prezintă lista școlilor din…
Vezi articolul

Universitatea Babeș-Bolyai reacționează după ce România a rămas nereprezentată în reputatul clasament global al universităților Shanghai – ARWU, în 2023: „Erori și indecizii majore în politicile academice naționale”, pe care UBB nu le-a mai putut „compensa singură”

Universitatea Babeș-Bolyai acuză „erori și indecizii majore în politicile academice naționale”, în urma cărora „România nu mai are nicio universitate în Top 1000 în clasamentul internațional Shanghai (ARWU) din 2023”,…
Vezi articolul
repartizare liceu 2020

Inspecții an școlar 2024-2025. Creșterea numărului inspecțiilor de specialitate la disciplinele de examen – măsură propusă de Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara

Creșterea numărului inspecțiilor de specialitate la disciplinele de examen este una din măsurile propuse de Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara. Măsura se află în raportul privind starea învățământului preuniversitar din județul…
Vezi articolul

Maraton al dezbaterilor pe legile Educației, în Parlament. Marți, 11 aprilie, discuțiile cu toate organizațiile încep la ora 10 și se încheie la 19. Ministra Ligia Deca participă la dezbateri în ambele zile

Marți și miercuri sunt organizate dezbateri în privința celor două proiecte de legi ale Educației, legea învățământului preuniversitar și legea învățământului superior, în Parlamentul României, potrivit ordinii de zi a…
Vezi articolul