Cine este Alina Paraschiv, noua șefă a ARACIP, agenția care evaluează, autorizează și acreditează toate școlile din România

19.594 de vizualizări
Foto: Facebook.com / Alina Paraschiv
În aceeași zi în care Șerban Iosifescu a fost demis din funcție, ministrul Educației a semnat și numirea în funcție a Alinei Paraschiv, cea care i-a luat locul la șefia Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), instituția care realizează evaluarea externă a calităţii educaţiei oferite de instituţiile de învăţământ preuniversitar şi de alte organizaţii furnizoare de educaţie, precum și autorizarea, acreditarea şi evaluarea periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar. Potrivit ordinului de ministru 4.555 din 3 august 2021, consultat de Edupedu.ro, toate procedurile de selectare, aprobare și numire în această funcție au fost făcute în aceeași zi.

Alina Paraschiv este profesoară de Matematică la Colegiul Național „Elena Cuza” din Sectorul 6, București, unde predă din 2005. Aceasta este „reprezentant Grupă sindicală Spiru Haret” pe site-ul instituției, la Consiliul de Administrație la capitolul „observatori fără drept de vot”.

De asemenea, potrivit declarației de avere, a colaborat și cu școala privată Școala Germană „Hermann Oberth” din Voluntari, județul Ilfov, al cărei director este profesorul Florin Droc, fost inspector școlar general de Sibiu, cel care l-a precedat și succedat pe Klaus Iohannis la șefia inspectoratului școlar al județului.

În perioada 2019-2020, Alina Paraschiv a fost inspector școlar de matematică la Inspectoratul Școlar al Bucureștiului (ISMB), iar potrivit declarației de avere publicată pe site-ul ismb.edu.ro, Paraschiv deține un autoturism Honda fabricat în 2017; în contul curent figurează cu 15.200 de lei și mai figurează cu un venit anual de 52.746 lei încasat de la Colegiul „Elena Cuza” și un alt venit de 14.800 de lei de la Școala Gimnazială „Hermann Oberth”.

Ordinul de numire prevede detașarea pe o perioadă de maximum un an „până la organizarea concursului”, iar pe durata detașării i se rezervă catedra la Colegiul Național „Elena Cuza”.

În CV-ul Alinei Paraschiv, care nu se găsește pe internet, dar a fost publicat de site-ul educatieprivata.ro, scrie că în perioada 2014-2015 a fost director adjunct al Colegiului Național „Grigore Moisil” din București. Între 2001 și 2004 a predat la mai multe unități de învățământ: Liceul Teoretic „Ion Barbu” , Grupul Școlar „Dimitrie Bolintineanu” din Giurgiu, Grupul Școlar „Miron Nicolescu” din Giurgiu și Colegiul Economic Viilor din București.

În perioada 2019-2020 a figurat ca „expert formator de formatori în cadrul proiectului CRED” și „formator CCD al evaluatorilor pentru examenele și concursurile naționale”, iar în 2018-2019 a fost formator CCD la cursul „Evaluator de competențe pentru titularizare”.

 În perioada 2005-2009 a făcut un doctorat în optimizare matematică la Institutul Național de Statistică al Academiei Române, precedat de două mastere, ambele la Universitatea din București, dintre care unul în management educațional și celălalt în statistică aplicată și optimizări, la Facultatea de Matematică. Este licențiată în Matematică în 2001, la facultatea de profil a Universității din București.

Amintim că ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat marțea trecută că, în urma unui control întreprins la ARACIP, au fost constate nereguli “atât de grave, încât depășesc limitele de competență ale Ministerului”. El a spus atunci că, în legătură cu aceste nereguli, a fost sesizat Parchetul și a anunțat că a fost emis ordinul de eliberare din funcție a președintelui ARACIP, Șerban Iosifescu.

Potrivit ordinului de numire în funcție a Alinei Paraschiv, apar toate documentele care stau la baza acestei proceduri și care sunt toate datate pe 3 august 2021. Acestea sunt:

  • Ordinul pentru demiterea lui Șerban Iosifescu
  • Acordul de detașare de la Colegiul Elena Cuza
  • Referatul pentru aprobarea detașării Alinei Paraschiv

La rândul său, Iosifescu a declarat pentru Edupedu.ro că eliberarea sa din funcție a fost făcută într-o manieră ilegală și, drept urmare, o va contesta în instanță. El a afirmat „nu știe dacă mai e o miză” revenirea sa în funcție, dar „problema e de legalitate”, pentru că, dacă noul președinte (ARACIP – n.r.) a fost numit în baza unui ordin ilegal, atunci documentele pe care le va semna acesta vor deveni nule de drept. Acesta a făcut, în ultimele zile, pe Facebook, o serie de comentarii pe tema controlului la agenția pe care a condus-o și pe cea a demiterii sale.

Potrivit lui Șerban Iosifescu, ordinul demiterii “produce efecte, asta să fie clar (…). Problema este de legalitate, pentru că dacă noul președinte a fost numit în baza unui ordin ilegal, atunci orice semnează, inclusiv ordine de ministru care vor fi propuse Ministerului Educației pentru autorizare și acreditare, vor deveni nule de drept”.

Șerban Iosifescu a mai făcut trimitere și presupuse motive de natură politică în cazul verificărilor făcute de minister la ARACIP: „Controalele respective în general și atitudinea ministerului față de ARACIP au fost determinate, hai să spunem așa, de nesupunerea la presiuni politice în favoarea unor unități de învățământ sau unor anumiți petenți. De asta sunt convins.”

Citește și:
Președintele demis al ARACIP, Șerban Iosifescu, anunță că va contesta în instanță ordinul eliberării sale din funcție, pe care îl consideră ilegal
BREAKING Parchetul, sesizat în legătură cu nereguli la ARACIP, anunță ministrul Educației. Președintele agenției, Șerban Iosifescu, a fost eliberat din funcție
Extinderea perioadei de evaluare a unităților de învățământ, revizuirea mai multor registre și analiza situației evaluatorilor-colaboratori externi – măsuri dispuse după controlul Ministerului Educației la ARACIP


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației a fost dat în judecată de Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități, pentru refuzul de a-i aloca unei fetițe de clasa a II-a profesor de sprijin la clasă

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități anunță că a dat în judecată Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Covasna, pentru refuzul de a-i aloca unei eleve cu dizabilități un…
Vezi articolul

Cîmpeanu nu înțelege de ce a demisionat de la Educație, în plin scandal de plagiat: Propria demisie e „nedreaptă, generată de către cei care înțeleg mult prea puțin specificul învățământului superior”

Rectorul Sorin Cîmpeanu spune că propria demisie de la șefia Ministerului Educației este „nedreaptă”. Afirmația vine la 4 zile după ce Cîmpeanu a anunțat că a demisionat „din proprie inițiativă”,…
Vezi articolul

Competențele pe care trebuie să le aibă liceenii la Fizică, în programa școlară lansată în dezbatere, s-au stabilit pornind de la cele trei competențe ştiințifice de bază definite de PISA, pe care ar trebui să le aibă un elev de 15 ani ca să fie „alfabetizat științific”, potrivit CEAE

Programa de fizică propusă pentru liceu de Ministerul Educației conține competențe „aliniate competențelor științifice fundamentale definite de OECD pentru testarea PISA”, scriu reprezentanții Centrului pentru Evaluare și Analize Educaționale într-un…
Vezi articolul

Un elev de clasa a III-a din județul Dâmbovița, mutat la trei școli pe motiv că ar fi agresiv, învață singur în actuala școală / Părinții elevilor protestează și refuză să își aducă la școală copiii de câteva zile

Cazul unui elev de clasa a III-a din județul Dâmbovița, acuzat că ar avea un comportament agresiv față de colegi dar și față de profesori, mutat la a treia școală,…
Vezi articolul