Cîțu, după ce Iohannis a spus că vaccinarea trebuie să fie obligatorie pentru anumite categorii: Propunerile trebuie să vină de la experţi, nu trebuie să vină doar de la noi, politicienii

713 vizualizări
Sursă foto: Gov.ro
„Propunerile trebuie să vină de la experţi, nu trebuie să vină doar de la noi, politicienii. Nu putem să spunem: vaccinarea obligatorie”, a declarat astăzi premierul Florin Cîțu, despre necesitatea de a discuta cu experții, în legătură cu posibilitatea vaccinării obligatorii a anumitor categorii de personal, potrivit Agerpres. Precizările au fost făcute în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că vaccinarea anti-COVID-19 va trebui să devină obligatorie pentru anumite categorii din domenii esenţiale.

Acesta a menționat că susţine în continuare ca angajaţii din domeniul sanitar neimunizaţi să plătească pentru testare.

„Trebuie să gândim toţi paşii, dacă ceva devine obligatoriu. De aceea, eu eram adeptul acelei testări, pentru că orice pacient care merge la un spital se testează pe banii lui. Mi se pare normal ca şi în partea cealaltă, medicul, dacă nu vrea să se vaccineze, să se testeze tot pe banii lui, pentru a nu îmbolnăvi un pacient care s-a testat pe banii lui”, a spus Florin Cîțu.

Astfel, referitor la discuția cu specialiștii, premierul a subliniat faptul că propunerile „nu trebuie să vină doar de la noi, politicienii”, ci de la experți.

„Discuţia despre vaccinarea obligatorie, daţi-mi voie să o am cu experţii. Dacă o să fie concluzia că aceasta este cea mai bună soluţie, eu sunt de acord”, a precizat Cîţu.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ultima zi în care elevii rromi și cei cu cerințe educaționale speciale pot completa fișele de opțiuni pentru admiterea la liceu 2023 / Repartizarea pe locurile distinct alocate acestora se face pe 13 iulie

În zilele de 10 și 11 iulie, elevii rromi și cei cu cerințe educaționale speciale (CES) pot completa fișele de opțiuni pentru admiterea la liceu 2023, conform calendarului oficial. Repartizarea…
Vezi articolul

Andreas Schleicher, directorul pentru Educație al OCDE: O provocare a educației din România este cea a relevanței, să predai mai puține lucruri, dar mai în profunzime / Să gândești ca un om de știință este mai important decât ceea ce știi la Biologie sau Chimie

România se confruntă cu multe provocări în educație, dar, pe lângă cele cunoscute, precum cele care țin de inegalități, precum decalajul urban-rural, una „care, poate, nu beneficiază de suficientă atenție…
Vezi articolul

Ligia Deca, mesaj pentru elevi, studenți, profesori și inspectori: Noi, autoritățile centrale, trebuie să ne uităm mai mult la rezultatele învățării și poate mai puțin la proces, să avem o abordare mai puțin centralizată. Competențele se pot obține într-o varietate de moduri, varietate care să vă stimuleze și pasiunile, curiozitatea

Competențele elevilor și studenților se pot obține într-o varietate de moduri, a declarat azi ministrul Educației, Ligia Deca, la deschiderea anului universitar 2023-2024. Într-un mesaj transmis profesorilor, elevilor și studenților,…
Vezi articolul