Cîțu: Singurii oameni care au rămas în funcție de peste 30 de ani sunt liderii de sindicate / Să discutăm despre această lege: Este ok ca acele cotizații să fie făcute automat din conturile oamenilor?

4.849 de vizualizări
Foto: gov.ro
Premierul Florin Cîțu a amintit astăzi la Parlament, în legătură cu protestele sindicaliștilor de săptămâna aceasta, că „singurii oameni care au rămas în funcție de peste 30 de ani sunt liderii de sindicate”. El a spus că este cazul să se discute despre legislația care reglementează finanțarea acestora, dacă este bine ca respectivele cotizații să se facă automat din conturile oamenilor.

„În 2021, veniturile din sectorul bugetar rămân la nivelul anului 2020, adică cu acea creștere din anul 2020, cu inflație în scădere. Nu înțeleg rostul acestor proteste, deci veniturile rămân la nivelul anului 2020, asta a fost decizia. Sectorul privat spune foarte clar: în 2021 nu vor exista creșteri salariale pentru că în continuare este o criză economică. Mi se pare necinstit față de ceea ce se întâmplă în sectorul privat, unde avem oameni care plătesc taxele, plătesc salariile, au trecut printr-o perioadă dificilă și totuși merg mai departe. Aici cred că trebuie să avem o discuție onestă noi în societate: singurii oameni care au rămas în funcție 30 de ani de zile sunt liderii de sindicat. Este ok în timp ce în restul societății se mai fac schimbări? Haideți să mai discutăm și despre această lege, să vedem cum ajung acele cotizații, sunt automat făcute din conturile oamenilor, este ok să se ia automat din conturile oamenilor?”, a spus Florin Cîțu.

Amintim că singurul ministru care a ridicat această problemă și a făcut ceva în acest sens a fost Daniel Funeriu. În 2011, el a dat un ordin de ministru prin care profesorilor nu le mai era reținută automat cotizația din salariu. Pentru prima dată, cadrele didactice aveau posibilitatea să aleagă cum doresc să efectueze respectiva cotizație și către ce sindicat.

Mai exact, pe 1 noiembrie 2011, a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul „privind validarea fluxurilor financiare pentru cheltuielile de personal în învățământul preuniversitar de stat”, ordin comun al ministrului Educației, Daniel Funeriu, ministrului Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu, și ministrului Internelor, Traian Igaș. Sistemul informatic EDUSAL de calcul al drepturilor salariale la care făcea referire ordinul nu prevedea, însă, nicio modalitate prin care de pe statele de plată să mai poată fi reținute automat cotizațiile sindicale. În plus, ordinul prezenta și noi formate ale statelor de plată a salariilor pe care nu mai erau prevăzute rubrici pentru cotizația pentru sindicat sau pentru ratele la Casa de Ajutor Reciproc (C.A.R.).

Surse din sistem au declarat atunci pentru Hotnews ca ordinul de ministru duce la pierderi de peste 10 milioane de euro, anual, pentru sindicate. Astfel, în octombrie 2011, înainte de apariția acestui ordin, sindicatele au primit cotizații de la aproximativ 250.000 de angajați dintr-un total de aproximativ 280.000 de profesori câți erau în preuniversitar la vremea aceea. După publicarea ordinului comun de ministru în Monitorul Oficial, doar 23.000 de persoane au cotizat, potrivit surselor Hotnews. Cotizația la sindicat era de 1% din salariul brut, ceea ce însemna că în cazul unui profesor cu un salariu de 1.500 de lei, cotizația lunară acum 10 ani era de 15 lei.

În 2012, ministrul interimar al Educației Liviu Pop a decis să rețină din nou cotizațiile sindicale direct de pe statele de plata ale profesorilor membri de sindicat.

Liviu Pop a fost președintele Sindicatului Liber din Învățământ Maramureș și secretar general al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) din 2007 până la numirea în funcția de ministru, pe 15 mai 2012. De altfel, după ce Pop a luat decizia de revenire la reținerea automată a cotizațiilor din buzunarele profesorilor, Agenția Națională de Integritate (ANI) a declanșat o procedură de evaluare privind nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese în perioada exercitării funcției de demnitar public, relata Hotnews la vremea aceea.

Sursă foto: gov.ro

Citește și:
UPDATE Funeriu: Un sindicat m-a dat în judecată pentru că am spus că sunt “structuri cvasi-mafiote”. Am cerut instanței să pună la dispoziția mea toate veniturile și sindicatul a renunțat la judecată / USLIP Iași anunță că va redeschide acțiunea
Sindicaliștii din Iași îi amenință pe Funeriu și Miclea cu instanța, după ce au vorbit despre interesele ilegitime ale sindicaliștilor din educație: Schimbarea, din păcate, se va face prin conflict. Partea mediocră va utiliza toate pârghiile ca să împiedice reforma
Daniel Funeriu îi solicită premierului Ludovic Orban să ia decizia politică de a nu le acorda sindicaliștilor din educație degrevări în această perioadă de criză: lideri de sindicat nu predau, dar iau salariul plin


1 comment
  1. Mai aveti de așteptat până ajunge unul ca Chiț-Chiț sa ne prostească.Amarnica specie de politurci avem.
    Sa isi ascundă ghearele de lingau de partid si sa lase glumele,încă suntem generația care știm ca s-a vărsat sânge pentru a avea dreptul la sindicate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Șefii Centrului Național de Evaluare și ai Comisiei Naționale de Bacalaureat invitați să dea explicații la comisia de învățământ din Senat, marțea viitoare, în cazurile de suspiciune a scurgerilor de subiecte de examen, anunță senatorul USR Ștefan Pălărie

Șefii Centrului Național de Evaluare și ai Comisiei Naționale de Bacalaureat invitați să dea explicații la comisia de învățământ din Senat, marțea viitoare, în cazurile de suspiciune a scurgerilor de…
Vezi articolul

Doar elevii cu 10 pe linie vor putea să promoveze doi ani de studii într-un an școlar, deși în prezent se cere măcar media 9. Dacă vor lua sub media 9 la evaluările de la finalul modulului doi, programul este întrerupt – proiect de metodologie

Accesul elevilor la programul de finalizare a doi ani de studii într-un an școlar va fi permis doar pentru cei cu media 10 la toate materiile, arată un nou proiect…
Vezi articolul

Admitere liceu 2023. Testările de limbă străină pentru clasele de bilingv și probele de aptitudini pentru liceele vocaționale încep pe 17 mai / Elevii se înscriu pe 15-16 mai cu documentele de la secretariatele școlilor

Elevii de clasa a VIII-a care vor să susțină proba de verificarea a cunoștințelor de limbă modernă, pentru admiterea în clasa a IX-a într-o clasă cu regim bilingv, dar și…
Vezi articolul

Demisie în bloc a directorilor Colegiului German Goethe din București, după ce ministrul Educației a trimis acolo corpul de control. Profesorii și personalul nedidactic protestează în semn de solidaritate cu conducerea școlii

Demisie în bloc a celor trei directori ai Colegiului German Goethe din București, ca reacție la atitudinea „umilitoare” la care au fost supuși de Corpul de Control al Ministerului Educației,…
Vezi articolul