CNATDCU îi retrage titlul de doctor fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog

1.794 de vizualizări
Foto: gov.ro

Fostul ministru al Sănătății Florian Bodog rămâne fără titlul de doctor în Management după ce Consiliul Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a dat verdictul că acesta și-a plagiat teza de doctorat, anunță PressOne.

Consiliul General al CNATDCU a votat retragerea titlului științific de doctor în Management deținut de Bodog în unanimitate, cu 37 de voturi „pentru” din totalul celor 37 de membri  prezenți.

Decizia CNATDCU a fost dată în ședința din data de 18 iulie.

Publicația PressOne a dezvăluit, în octombrie 2017, că Florian Bodog și-a plagiat teza de doctorat, intitulată „Managementul și marketingul unităților sanitare”.

Cu un an înainte de verdictul CNATDCU, pe 18 iulie 2018, Comisia de Etică a Universității de Vest (UVT) din Timișoara, acolo unde Bodog a obținut titlul științific de doctor, a dat primul verdict de plagiat în acest caz.

Florian Bodog este în prezent senator PSD. El a ocupat în trecut funcțiile de ministrul al Sănătății, secretar de stat în Ministerul Sănătății, senator, profesor universitar şi decan.

Acesta mai deține un titlu de doctor în Științe Medicale, obținut în anul 2001 la Universitatea din Oradea.


2 comments
  1. Asa ar trebui facut pentru toate plagiatele in doctorat si sa nu se mai plateasca15% pentru acest titlu.

  2. Pe vremea ailaltă munceai la un doctorat cel puțin CINCI ani!… Cu sesiuni de cercetare și altele asemenea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Limitarea normei didactice a directorilor la cel mult 14 ore, comasări de școli doar prin absorbție, protejarea claselor existente și a celor care au elevi cu CES, excluderea obligației de a face ore remediale pentru directorii-învățători – propuneri trimise de asociația directorilor de școli CEMS la Ministerul Educației

Modificări urgente în aplicarea noii legi a învățământului, solicitate Ministerului Educației de asociația directorilor de școli CEMS – Comunitatea pentru excelență în management școlar, potrivit unui comunicat al organizației primit…
Vezi articolul

Profesorul Liviu Papadima: Pentru unii crucial este ca elevii să știe despre cronicari, curentele culturale. Pentru ceilalți, lucrul cel mai important este de a forma elevi capabili să citească și să înțeleagă scrieri literare cât mai variate

Liviu Papadima, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București, este de părere că „pentru unii crucial este ca elevii ”să știe despre…” (cronicari, curentele culturale / literare, Școala…
Vezi articolul