Colegiile şi liceele s-au redeschis în Afganistan numai pentru băieţi

[jp_post_view]
Foto: © Andrei Moldovan | Dreamstime.com
Numai băieţii au primit permisiunea să se întoarcă sâmbătă la şcoală în colegiile şi liceele din Afganistan, o măsură deplânsă de UNICEF, care a îndemnat noul regim taliban „să nu lase fetele deoparte”, relatează AFP, potrivit Agerpres.

La zece zile după redeschiderea universităţilor private din ţară, Ministerul Educaţiei a anunţat vineri că „toţi profesorii bărbaţi şi elevii” din ciclul secundar îşi vor începe activitatea, fără a spune nimic despre fete.

  • „UNICEF îşi exprimă satisfacţia pentru redeschiderea şcolilor secundare în Afganistan, dar subliniază că fetele nu trebuie lăsate deoparte”, a reacţionat vineri directoarea executivă a agenţiei ONU, Henrietta Fore.

De la revenirea lor la putere, talibanii au încercat să liniştească comunitatea internaţională, dând asigurări între altele că drepturile femeilor vor fi respectate. Dar aceste afirmaţii au fost fragilizate în ultimele săptămâni de mai multe decizii luate de noul executiv afgan.

Femeile îşi păstrează, de pildă, dreptul de a merge să studieze la universitate, dar ele trebuie să poarte abaya şi hijab, iar cursurile se desfăşoară, în măsura posibilităţilor, separat faţă de bărbaţi, mai spune sursa citată.

Foto: © Andrei Moldovan | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil. Pentru școli, elevi și studenți Dreamstime.com oferă 50% reducere la toate planurile, până la sfârșitul lunii septembrie.

Citește și:
8 septembrie 2021: Anul universitar din Afganistan începe cu schimbări impuse de talibani: fetele și băieții vor fi separați printr-o draperie, în sălile de curs, profesorii femeilor pot fi doar persoane de același sex sau „bătrâni”
5 septembrie 2021: Studentele din Afganistan vor purta obligatoriu abaya și niqab negre, care le lasă descoperiți doar ochii / Decizia a fost luată de noul guvern taliban
30 august 2021: Talibanii dau asigurări că femeile din Afganistan vor putea învăța la universitate, dar nu în clase cu bărbați
17 august 2021: Apel World Vision: Lumea trebuie să acționeze imediat în ajutorul copiilor din Afganistan / 8,2 milioane de minori au avut nevoie de asistență umanitară și de protecție în 2021

1 comment
  1. Nu inteleg de ce atata mirare, cand facultatile si peste tot se intra doar cu vaccin? La ce atata mirare, eu nu vad nicio DIFERENTA intre vaccin si DOAR baietii talibani!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Ministerul Educației încearcă să impună profesorilor un anumit număr de note în primele două module, printr-o adresă semnată de un secretar de stat / Recomandarea este ca cel puțin o notă să fie în urma unei evaluări scrise

La disciplinele cu peste 2 ore pe săptămână, elevii vor avea la sfârșitul anului 2023 câte 3 note, potrivit unei adrese a Ministerului Educației către inspectoratele școlare. Dintre acestea, cel…
Vezi articolul

VIDEO Președintele Universității Harvard, mesaj aplaudat în picioare de mii de studenți la absolvirea 2025, în plin conflict cu Trump: „Certitudinea absolută și ignoranța voită sunt fețe ale unei monede fără valoare, dar cu un cost incalculabil”

Președintele Universității Harvard, Alan M. Garber, le-a transmis absolvenților 2025 un mesaj puternic despre pericolele gândirii „comode” și importanța curiozității, în contextul tensiunilor dintre administrația Trump și instituția de învățământ…
Vezi articolul