Comasarea a două şcoli din Buzău, suspendată de instanţă; peste 420 de elevi ar trebui mutaţi înapoi la şcoala unde s-au înscris, în 72 de ore

1.126 de vizualizări
școli din București
Școală / Foto: Pexels.com
Hotărârile prin care două şcoli din municipiul Buzău au fost comasate au fost suspendate, în urma unei decizii a Curţii de Apel Ploieşti, până la soluţionarea pe fond a dosarului, în care sindicaliştii au cerut anularea acestor decizii, potrivit News.ro. Ei spun că sentinţa este executorie, astfel că peste 420 de elevi trebuie mutaţi înapoi la şcoala la care s-au înscris iniţial, în termen de 72 de ore.

Sindicaliştii de la Şcoala generală nr. 6 din municipiul Buzău s-au adresat instanţei în această toamnă după ce Inspectoratul Şcolar şi Consiliul Local Municipal, cu acordul Ministerului Educaţiei, au decis comasarea a două unităţi de învăţământ. Mai exact, cei 426 de copii de la Şcoala nr. 6 au fost mutaţi la şcoala nr. 16, în unitatea de învăţământ rămasă goală autorităţile intenţionând să amenajeze o grădiniţă.

Mutarea copiilor dintr-o şcoală în alta a produs un val de nemulţumire de ambele părţi, atât din partea copiilor, părinţilor şi profesorilor de la Şcoala 6, cât şi din partea celor de la Şcoala 16.

După ce sindicaliştii au mers în instanţă, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au decis suspendarea executării hotărârilor de comasare a celor două instituţii de învăţământ. Este vorba despre hotărârea Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar, hotărârea Consiliului Local, plus suspendarea a două ordine de ministru. Suspendarea este valabilă până la soluţionarea definitivă a cererii de anulare a acestora.

Decizia poate fi atacată cu recurs, însă potrivit instanţei de contencios administrativ, comasarea celor două şcoli este suspendată până la finalizarea procesului

FOTO: pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației anunță că inventariază toate aparatele de testare pentru coronavirus, „din cadrul universităților și institutelor de cercetare, pentru a le pune la dispoziția Ministerului Sănătății”

„Vreau să vă anunț că am luat măsura să inventariez toate PCR-urile [aparate cu care se fac testele pentru COVID-19] din cadrul universităților și institutelor de cercetare, pentru a le…
Vezi articolul

BAC 2025 Modele de subiecte pentru proba orală la limba română, română pentru candidații maghiari, secțiile germane și alte limbi ale minorităților naționale, publicate de Ministerul Educației – DESCARCĂ Bilete competențe lingvistice

Modelele de subiecte pentru proba orală la limba română și limbile materne ale minorităților, pentru BAC 2025 – Competențe lingvistice au fost publicate de Ministerul Educației, pe 1 noiembrie, pe…
Vezi articolul

A sta în bancă opt ore și a scrie de pe tablă nu cred că mai este suficient. Trebuie cât mai multă interacțiune, iar digitalul vine și rezolvă această problemă / Să îndrăznim noi ca primari să gândim proiecte educaționale în care să avem această competență, în care să introducem digitalul – Sergiu Arsene, primarul comunei Bod, județul Brașov

„Dacă nu vom construi conținut multimedia, vom avea o digitalizare doar cu numele. A avea niște device-uri, niște unelte, niște echipamente prin care ne vedem așa cum facem noi acum,…
Vezi articolul