Comisia pentru finanțarea învățământului superior – CNFIS va fi coordonată de o direcție a Ministerului Educației, va avea atribuții suplimentare, dar mai puțini membri – proiect

833 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), forul care recomandă felul în care să fie finanțate universitățile din România, devine Comisie aflată sub coordonarea unei direcții a Ministerului Educației, va avea atribuții suplimentare privind propunerile de alocări de fonduri, iar numărul de membri ai forului va fi diminuat, potrivit unui proiect de Ordin pus în consultare publică de Minister.

Proiectul introduce noul “Regulament de organizare și funcționare a Comisiei Naționale pentru Finanțarea Învățământului Superior”, ce înlocuiește vechiul regulament de funcționare a CNFIS, din 2015, în conformitate cu prevederile noii Legi a învățământului superior. Documentul reia în mare parte prevederile vechiului Regulament, dar introduce o serie de modificări impuse de noua lege.

Astfel, noul proiect de regulament prevede explicit că forul ce recomandă felul în care să fie alocați banii pentru universități este coordonat direct de Minister:

  • Art. 2 (2) Activitatea CNFIS este coordonată de Direcția Generală care gestionează învățământul superior din cadrul Ministerului Educației, conform art.154, alin. (9) din Legea nr. 199/2023. 

Totodată, la capitolul Atribuții, noul regulament extinde lista domeniilor pentru care CNFIS emite propuneri în vederea alocării de fonduri, în atribuțiile sale intrând acum recomandări privind alocările de fonduri pentru granturi doctorale, dar și pentru subvențiile de transport local al studenților.

Ce propuneri poate face CNFIS, potrivit noului Regulament:

  • “Art. 4 CNFIS propune Ministerului Educației alocarea, pe bază de contract, conform metodologiilor aprobate prin ordin al ministrului educației, după caz, a sumelor pentru finanțarea de bază, finanțarea suplimentară, alocarea pe bază competițională a fondurilor pentru dezvoltare instituțională, alocarea fondurilor pentru granturi doctorale, fondurilor pentru situații speciale , fondurilor pentru incluziune, burse și protecția socială a studenților, subvențiilor pentru transportul local în comun al studenților, finanțarea și a altor cheltuieli de natura investițiilor și finanțarea complementară, potrivit art. 149 alin. (3) din Legea nr. 199/2023. UEFISCDI, prin Direcția de Învățământ Superior, asigură expertiză de specialitate în implementarea metodologiilor și întocmește documentația suport, în conformitate cu decizia CNFIS.”

Altre atribuții ale CNFIS:

  • Stabilește anual și costul mediu per student, acum și pentru învățământul superior dual (Art. 5)
  • Popune Ministerului Educației spre aprobare criteriile și standardele de calitate pentru alocarea către instituțiile de învățământ superior a finanțării suplimentare destinate stimulării excelenței instituțiilor și a programelor de studii din universități (Art. 6.1).
  • Asigură verificarea încrucișată de către instituțiile de învățământ superior a datelor raportate de instituțiile de învățământ superior pentru indicatorii de calitate (Art. 6.2).
  • Publică anual datele statistice pe baza cărora s-a alocat finanțarea suplimentară pentru toate istituțiile de învățământ superior, precum și valorile statistice medii și mediane pentru toți indicatorii de calitate, inclusiv pe ramuri de știință și grade didactice (Art. 6.3). 
  • Propune modalitatea de finanțare suplimentară pentru programele de studii de masterat și doctorat în științe și tehnologii avansate, cele care se desfășoară în limbi de circulație internațională, precum și programele de studii comune cu diplomă dublă sau multiplă, inclusiv doctoratele în cotutelă, cu instituții de învățământ superior de prestigiu din străinătate (Art. 6.4). 

Componența Comisiei

Noul regulament prevede, totodată, că CNFIS este format din 23 de membri, în scădere de la 29 de membri cât avea acest for în temeiul vechiului Regulement. Se păstrează, însă, structura de conducere – un președinte și 3 vicepreședinți, plus un Birou executiv format din  membri.

E prevăzută și stabilirea unui registru de experți care să intervină atunci când pot apărea conflicte de interese în cazul unor membri sau când e nevoie de expertiză specifică.

  • Art. 16: CNFIS constituie un registru de experți, care au rolul de a oferi puncte de vedere tehnice, în cazurile generate de conflictele de interese ale unora dintre membrii CNFIS, sau expertiză specifică în cazul în care a fost identificată această nevoie în cadrul CNFIS, conform art. 154, alin. (10) din Legea nr. 199/2023. 

Iar regulamentul stabilește restricții privind persoanele care pot fi membri ai Comisiei, precum:

  • Nu pot fi membri CNFIS rectorii în funcție rectorii în funcție, demitarii și deținătorii de poziții în structurile de conducere a partidelor politice.
  • Membrii CNFIS nu pot fi membri în alte consilii consultative ale Ministerului Educației, cu excepția comisiilor și consiliilor la care se solicită desemnarea de reprezentanți de către CNFIS. 

Proiectul de Ordin, integral:

Foto: © Tero VesalainenDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației: 7069 de elevi au lipsit la proba scrisă de limba română la Evaluarea Națională 2024, număr similar cu cel de anul trecut / Un singur elev a fost eliminat din examen pentru tentativă de copiat

La proba scrisă de limba și literatura română la Evaluarea Națională 2024 nu s-au prezentat 7069 de elevi de clasa a VIII-a, adică 4,4% din totalul elevilor înscriși, anunță Ministerul…
Vezi articolul

Ministrul Finanțelor anunță o majorare salarială de 4,6 miliarde de lei pentru profesori și vorbește despre un „mecanism de ajustare și de indexare sau majorare a salariilor profesorilor“ care ar urma „să se convină“ în zilele următoare / Bugetul pentru 2024 va fi aprobat de Parlament pe 22 decembrie – deputat

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a anunţat, luni, că a discutat cu deputaţii liberali liniile mari ale bugetului de stat pe 2024, menţionând că sunt cuprinse şi cheltuielile cu majorarea pensiilor,…
Vezi articolul

Inventar al mobilierului școlar stricat sau neadecvat, cumpărat prin PNRR, cerut de Inspectoratul Școlar Arad în toate școlile din județ, după ce sute de scaune și bănci s-au deteriorat în doar câteva săptămâni de utilizare, iar mobilierul e prea mic pentru elevii de liceu / Primăria susține că dimensiunile sunt cele oficiale date de Ministerul Educaţiei

Mobilierul şcolar cumpărat de Primăria municipiului Arad cu finanţare prin PNRR, ar fi de calitate slabă, după cum au sesizat mai multe şcoli la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), iar după…
Vezi articolul

Paradoxul de la Școala Centrală, unde spațiul lipsește, dar este suficient. Primarul Radu Mihaiu: Domnul director spune că nu are nevoie de spațiu suplimentar, dar că elevii din ani terminali vor să-și ia o precauție suplimentară și să nu vină la școală

Școala Centrală din București este terenul unor premiere în învățământul din Capitală: în prima săptămână de redeschidere a tuturor școlilor i-a ținut acasă pe elevii care nu sunt în clase…
Vezi articolul