Începe competiția pentru 3 burse totale de studiu la liceu, anul școlar 2022-2023, la Școala Americană Internațională. O bursă acoperă cei patru ani de școlarizare, masa de prânz, activități extrașcolare, excursii, taxe de examene și laptop

4.419 vizualizări
Foto: Facebook.com / AISB
Competiția pentru cele 3 burse acordate pentru anul școlar următor de Școala Americană Internațională din București (AISB) începe pe data de 10 februarie 2022, când va avea loc online o seară de informare, de la 18:00, potrivit unui comunicat de presă.

În anul școlar 2022 – 2023 sunt disponibile un număr maxim de trei burse pentru elevi ce intră în clasa a IX-a. O bursă AISB acoperă cei patru ani de școlarizare, masa de prânz, activități extrașcolare, excursii, taxe de examene și laptop, potrivit comunicatului citat. 

Toți cei interesați de participarea la seara de informare trebuie sa completeze următorul formular pentru înscriere pana joi, 10 februarie ora 10:00. Cei care nu pot participa la evenimentul de joi, dar vor să se înscrie în concurs, pot contacta Directorul de Admiteri al AISB, Cătălina Gărdescu la catalina@goaisb.ro.

Bursele sunt acordate pe criterii academice și financiare. Detalii legate de program se pot găsi pe site-ul scolii, aici. Comisia pentru acordarea burselor este formată din directorul general al școlii, directorul educațional al școlii secundare, directorii de admiteri și financiar, doi profesori și președintele comitetului de părinți. Concursul se va desfășura în trei etape (eliminatorii):

Prima etapă – testare matematică, engleză, examen non-verbal.

A doua etapă – testare matematică, engleză și se vor depune dosare conform indicațiilor primite

A treia etapă – interviuri cu finaliștii – rezultatele examenelor și dosarele vor fi revizuite de toți membrii comisiei de acordare a burselor. 

Decizia finala fi anunțată la finalul lunii mai 2022.

Școala Americană Internațională din București (AISB) a fost înființată în 1962 și educă în prezent 910 elevi din 65 de țări. AISB este o instituție internațională de învățământ ce oferă programa de Bacalaureat Internațional la toate nivelurile de școlarizare. AISB este acreditată de Asociația Școlilor și Colegiilor din New England, Consiliul Școlilor Internaționale, este autorizată de Organizația de Bacalaureat Internațional și recunoscută de Ministerul Educației din România.


1 comment
  1. Și e doar recunoscuta de Men?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Subiectele de admitere la Colegiile Naționale „ar putea să nu fie elaborate de profesorii colegiilor”, spune ministrul Cîmpeanu / Dacă nu avem încredere în profesori, educația nu va face salturi de calitate

Subiectele de admitere la Colegiile Naționale ar putea să nu fie elaborate de profesorii din colegiile respective, după cum a declarat ministrul Educației, în cadrul unei conferințe de presă. Amintim…
Vezi articolul

Ghid de Admitere la liceu 2022. Ce înseamnă fiecare filieră și profil în parte, ce competențe ar trebui să obțină un elev de la specializarea aleasă și ce meserii ar putea alege apoi – recomandările Inspectoratului Școlar Iași

În perioada 4-11 iulie 2022, candidații și părinții lor pot completa fișele pentru admiterea la liceu 2022, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației. Primul pas în alegerea opțiunilor este identificarea…
Vezi articolul