Concurs de fotografie pentru elevi și studenți – Salonul Național de Fotografie “Fotogeografica” / Temele: patrimoniul cultural, patrimoniul natural / Înscrieri până pe 30 iunie

3.375 de vizualizări
Foto: Facebook.com / afiș oficial Fotogeografica
Casa de Cultură a Studenților din București invită elevii, studenții, dar și publicul larg, fără limită de vârstă, să participe la a 25-a ediție a Salonului Național de Fotografie „Fotogeografica”. Temele din acest an sunt patrimoniul cultural și patrimoniul natural al țării, cu accent pe mediul înconjurător, istorie și geografie românească. Cei care doresc să înscrie fotografii proprii o pot face în acest formular de înscriere până la finalul lunii iunie.

Concursul își propune să aducă mai aproape tinerii de natură și de pământul românesc, fie el surprins în port național, în munți de zăpadă sau în sărbătoare de 1 Decembrie. Fotografiile trebuie să fie legate, pe de o parte, de patrimoniul cultural: așezări, gospodării, construcții, muzee, opere de artă, ocupații tradiționale, meșteșuguri, datini și obiceiuri.

Pe de altă parte, pot fi legate de patrimoniul natural – peisaj: substrat geologic, relief, vegetație, apă, sol, faună, fenomene naturale și wildlife: aspecte de viață sălbatică; specii faunistice în habitatul natural. Sunt excluse fotografiile cu animale în captivitate.

Cei care doresc să participe trebuie să încarce, în formularul de înscriere, maxim 6 fotografii, câte 3 pentru fiecare categorie despre patrimoniu. Acestea vor fi încărcate sub formă de link spre Google Drive, MyAirBridge, Dropbox, WeTransfer, OneDrive etc., setate cu distribuire publică pentru a nu apărea probleme în vizualizarea lor de către juriu.

Fotografiile trebuie denumite astfel: Nume-Prenume_Titlu-Lucrare_localizarea_categorie.jpg. Exemplu: Ionut-Popescu_Apus-la-mare(Vama Veche,jud.Constanța)_peisaj.jpg

Latura mare a unei poze trebuie să fie de minim 3500 px.

Foto: fotogeografica.ro / captură formular de înscriere
Jurizare și premii

„Jurizarea lucrărilor se realizează între 1 – 15 iulie 2021, iar anunțarea rezultatelor se va face în data de 1 august 2021 cu ocazia vernisajului Salonului Fotogeografica ce va avea loc la Teatrul Național “I.L. Caragiale” București sau/și online – live stream.

Expoziția cu cele mai valoroase lucrări va putea fi vizionată în perioada 1 – 15 august 2021. Concomitent, vor avea loc o serie de evenimente complementare cu teme din domeniul științei, culturii sau sportului, ateliere foto și activități de conștientizare publică. (…)

Se vor acorda câte trei premii pentru fiecare dintre cele două secțiuni, pe categoriile menționate. Acestea constau în programe și tabere tematice (Romania Student Tour), workshop-uri în arii protejate”, menționează organizatorii într-o postare pe Facebook.

Se apreciază creațiile nealterate de procedee de modificare a fotografiilor (ex. Photoshop), care să surprindă într-o manieră originală cadre naturale.

Vezi galeria și pozele câștigătoare din edițiile anterioare aici.

Despre concurs

„Fotogeografica” este un brand consacrat și are, până în prezent, un palmares impresionant, fiind una dintre cele mai longevive acțiuni cultural-educative din România. Este cea mai importantă manifestare la nivel național din domeniul concursurilor de fotografie pentru tineret, având ca tematică promovarea valorilor naturii, a culturii și tradițiilor românești.

Foto: Facebook.com / afiș oficial Fotogeografica

Citește și:
EduacCES: Concurs de resurse educaționale pentru copiii cu CES / “Schimbarea începe în clasa mea”, materiale așteptate până pe 18 iunie
Ce spune despre elevii români TIMSS 2019, testarea care a arătat că România are cel mai mare analfabetism științific funcțional din UE: Multe exerciții teoretice și prea puține experimente, mulți elevi care merg înfometați la școală, inegalități / Recomandările Raportului de țară
60 de elevi de clasa a VII-a cu medii peste 7 și maximum 30 de absențe vor fi susținuți la școală de Fundația Universității din București / Înscrieri până pe 5 iulie în programul SEED


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liderii sindicali ai FSLI și FSE, care au stabilit de facto grilele de salarizare, îi anunță pe profesori și pe angajații din școli: „suntem în grafic în ceea ce privește salarizarea”

Schimbare de perspectivă a sindicatelor din Educație. Liderii celor două federații care reprezinta angajații din învățământul preuniversitar, Simion Hăncescu de la FSLI și Marius Nistor de la FSE „Spiru Haret”,…
Vezi articolul

Daniela Orășanu, directoarea Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani: În România încă ne întrebăm care e rolul educației, care rolul școlii, cât de importantă este școala astăzi în formarea unui copil / Școala nu este o fabrică unde las copilul și îl scot după 6 ore gata educat

Directoarea Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani, Daniela Orășanu spune că în România „încă ne întrebăm care e rolul școlii și al educației”. Invitată la InfoEdu la TVR…
Vezi articolul