Concurs de ilustrații de carte pentru elevii de gimnaziu și liceu – înscrieri deschise la Ilustriada 2024. Cele 5 cărți pentru care elevii pot face desene de mână sau digital și regulile de concurs

2.259 de vizualizări
Foto: © Olena Zhuchkova | Dreamstime.com
Elevii de gimnaziu și de liceu se pot înscrie la a treia ediție a concursului Ilustriada, de ilustrat cărți, atât în format tradițional, cât și digital, potrivit organizatorilor. Concursul este desfășurat de Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani care organizează și festivalul de trailere după cărți Boovie.

Până duminică, 5 mai, elevii se pot înscrie în concurs și au la alegere 5 romane – 2 la gimnaziu și 3 la liceu. Lista acestora și calendarul, mai jos în articol.

Ilustriada este un concurs de ilustrație de carte, ce își propune să ofere un cadru de expunere tinerilor cititori, cu talent în domeniul desenului și al graficii, aplicat pe ilustrația de carte.

Concursul presupune realizarea unor lucrări inspirate după lista de romane propusă de către organizatori, ce vor fi expuse în municipiul Focșani, județul Vrancea, în perioada 13-20 Iunie 2024”, conform regulamentului, care poate fi descărcat mai jos din articol.

„Concursul propriu-zis se va desfășura fizic în perioada 15-16 Iunie 2024, unele evenimente urmând a fi transmise online pentru participanții din afara județului”, potrivit sursei citate.

Categoriile concursului

„Concursul cuprinde două categorii de vârstă (gimnaziu și liceu), fiecare împărțită la două subcategorii (artă digitală și artă tradițională):

  1. Ilustriada Gimnaziu — pentru elevi de gimnaziu. Ilustrațiile vor fi realizate pe baza cărților menționate la punctul 1.2. destinate categoriei de vârstă. Secțiunea este împărțită în două subsecțiuni:

a. Ilustrație de carte în tehnică tradițională — lucrările vor fi realizate în creioane colorate/cerate/pasteluri, tempera, acuarele, guașe, ulei, colaj din mai multe materiale, la alegere.

b. Ilustrație de carte în tehnică digitală — lucrările vor fi realizate cu mâna liberă pe un device electronic sau în tehnică vectorială. Poate fi utilizat orice software la alegere.

2. Ilustriada Liceu — pentru elevi de liceu. Ilustrațiile vor fi realizate pe baza cărților menționate la punctul 1.2. destinate categoriei de vârstă. Secțiunea este împărțită în două subsecțiuni:

a. Ilustrație de carte în tehnică tradițională — lucrările vor fi realizate în creioane colorate/cerate/pasteluri, tempera, acuarele, guașe, ulei, colaj din mai multe materiale, la alegere.

b. Ilustrație de carte în tehnică digitală — lucrările vor fi realizate cu mâna liberă pe un device electronic sau în tehnică vectorială. Poate fi utilizat orice software la alegere.

1.2. Ilustrația trebuie să fie o lucrare grafică originală pe baza unei cărți din lista următoare:

I. Ilustriada Gimnaziu (clasele V-VIII)

  • Amari și frații nopții, de B. B. Alston
  • Ale și sufletul cărților, de Alex Donovici

II. Ilustriada Liceu (clasele IX-XII)

  • Fata care a căzut în adâncurile mării, de Axie Oh
  • Dicționarul cuvintelor pierdute, de Pip Williams
  • Cele zece mii de uși ale lui January, de Alix E. Harrow

1.3. Participanții se pot înscrie la categoria specifică vârstei sale, cu o excepție – elevii de gimnaziu pot ilustra atât cărțile de la categoria Gimnaziu, cât și pe cele de la categoria Liceu”, scrie în regulament.

„Ilustrația de carte poate fi făcută atât color, cât și alb-negru și trebuie să conțină un personaj sau o scenă semnificativă din oricare carte din lista dată. La trimiterea lucrării, participantul trebuie să indice fragmentul/intervalul de pagini după care s-a inspirat. Dimensiunea lucrării este la alegerea participantului, nu mai mică de A3 și nu mai mare de A1”, conform sursei citate.

Calendarul Ilustriada 2024
  • Etapa de înscriere în concurs — participanții trebuie să se înscrie completând formularul pus la dispoziție de Organizator pe aplicația web https://app.ilustriada.ro până la data de 5 Mai 2024.
  • Etapa de trimitere a lucrărilor în format electronic — ilustrațiile trebuie să fie scanate sau fotografiate cât mai clar (fundal alb, la lumină naturală), apoi încărcate pe platforma https://app.ilustriada.ro până la data de 25 Mai 2024, ora 23.59.
  • Etapa de trimitere a lucrărilor originale în format fizic — participanții au obligația de a trimite lucrările în original până la data de 3 Iunie 2024, prin poștă sau curier la adresa specificată de Organizator, ulterior. În cazul lucrărilor în format digital, acestea trebuie imprimate la o rezoluție cât mai clară și trimise până la aceeași dată.
  • Lucrările plastice înscrise, trimise până la 3 Iunie 2024, vor participa la o expoziție în perioada 13.06.2024 – 20.06.2024”.
DOCUMENT DESCARCĂ Regulamentul Ilustriada 2024:

Foto: © Olena Zhuchkova | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut în programul Dove - Ai încredere în tine

Cum se construiește încrederea copiilor în ei înșiși. Psihologul Domnica Petrovai: Trebuie să se simtă înțeleși, acceptați și să învețe să aibă grijă de ei

Preadolescența este perioada cea mai vulnerabilă, zona de 10-14 ani. Apoi, degeaba critici un adolescent că se uită la telefon, pentru că ăsta este doar un mecanism de protecție, spune…
Vezi articolul

Administrația Trump vrea să taie 12 miliarde de dolari din Bugetul Educației și comasează programele de tip after-school. 1,4 milioane de elevi din medii dezavantajate ar putea rămâne fără sprijin educațional și masă după școală

Administrația Trump propune reducerea bugetului educației cu 12 miliarde de dolari în 2026, de la cele circa 80 de miliarde de dolari alocate în anul fiscal 2025 pentru Departamentul de…
Vezi articolul

După aceste măsuri iresponsabile, sunt foarte mulți profesori care au părăsit sistemul, spune liderul sindical Simion Hăncescu: Din cei calificați, estimăm că până la 1.000 de profesori deja nu mai sunt

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a vorbit despre profesorii care au părăsit sistemul de învățământ, din cauza prevederilor din Legea Bolojan. „Acum, după aceste măsuri iresponsabile,…
Vezi articolul