Concurs de povești inspirate din personalitățile istorice care au marcat România, lansat pentru elevi de Muzeul Județean de Istorie Prahova. Textele pot fi trimise până pe 10 noiembrie

942 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Elevii de clasele primare, gimnaziu și liceu se pot înscrie într-un concurs de povești inspirate din viața personalităților istorice care au marcat România, anunță într-o postare pe Facebook Muzeul Județean de Istorie din Prahova. Elevii pot trimite textele din 2 octombrie până pe 10 noiembrie.

Concursul „are ca scop stimularea interesului pentru istorie, precum și dezvoltarea creativității și imaginației tinerei generații. Cei pasionați de scris pot trimite creațiile în perioada 2 octombrie – 10 noiembrie 2023, la adresa: vreausapovestesc@yahoo.com”, potrivit organizatorilor.

„Concursul are ca obiectiv scrierea unor scurte povestiri, având ca inspirație personalitățile și momentele istorice ce au marcat istoria României.

Participanții pot înscrie în competiție o singură povestire, creație originală, alături de datele de identificare (nume, prenume, clasă, școală/liceu), precum și numele, prenumele și numărul de telefon al unui părinte sau tutore legal. Menționăm că nu sunt acceptate biografii de personalități, cronologii și povești inspirate din texte publicate”, mai scrie în anunț.

Potrivit organizatorilor, „juriul este format din cinci persoane: Ștefania Dinu, director adjunct la Muzeul Național Cotroceni din București, profesorul Dumitru Botoș din Târgu Mureș, Elena Butunoi, profesoară dr. psiholog la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești, Aurelia Mihaela Banu, profesoară la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Ploiești și Amalia Daniela Nicoară, șef Birou Istorie la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova”.

Premiile pe care le primesc elevii cu cele mai bune texte sunt cărți și acces gratuit la peste 10 muzee din județul Prahova pentru câștigători și familiile lor pe tot parcursul anului 2024, dar și produse personalizate din partea sponsorilor, se arată în regulament – documentul poate fi consultat și descărcat de mai jos din articol.

„Organizatorul va anunța câștigătorii pe data de 07.12.2023 prin canalele de social-media ale muzeului și prin intermediul partenerilor media.

Participanții își asumă răspunderea pentru textele și ideile prezentate în povestirile înscrise în cadrul concursului, în concordanță cu legile privind drepturile de autor și de proprietate intelectuală”, conform anunțului muzeului.

FOTO DOCUMENT Regulamentul de participare la „Vreau să povestesc” 2023:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Prime pentru toți angajații din învățământ și cercetare din Republica Moldova, anunțate „în ajun de ziua Profesorului“ de ministrul Dan Perciun. Câte 5.000 de lei moldovenești, echivalentul a 1.200 de lei românești pentru profesori, iar pentru personalul auxiliar – câte 780 de lei

Toți angajații din Învățământ din Republica Moldova vor primi un spor de câte 5000 de lei (n. red. este vorba despre lei moldovenești, echivalentul a 1200 de lei românești), iar…
Vezi articolul

BAC 2025. Marian Șuță, șeful instituției care face subiectele de examen: Facem o simulare tehnică, pentru a nu avea vreo surpriză în zilele de examen ca în vreuna dintre școli să nu funcționeze comunicarea subiectelor

Marian Șuță, director general al Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație, a declarat, pentru Radio România Actualități, că simularea tehnică din toate liceele în care se vor organiza…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă din partea unei profesoare suplinitoare calificate către ministrul Daniel David: Regândiți structura deciziilor luate, pentru că, în cele din urmă, nu poți vorbi despre reformă reală dacă primul pas este excluderea celor competenți

„Ce model transmitem copiilor dacă tocmai cei care își asumă responsabilitatea educației fără statutul protejat al titularului sunt excluși în tăcere?” – este întrebarea care deschide apelul public lansat de…
Vezi articolul