Concurs de povești pentru adolescenții de peste 14 ani / Poveștile câștigătoare primesc premii în bani și sunt transformate în spectacole de teatru prezentate în școli / Înscrieri până pe 15 septembrie

2.449 de vizualizări
Foto: © Petro | Dreamstime.com
Adolescenții de peste 14 ani pot să participe la Concursul național de povești pentru copii „Știu ce simt” 2025, dedicat dezvoltării educației emoționale prin literatură și teatru. Cei pasionați de scris vor crea poveștile pentru copii mai mici, cu vârste între 6-12 ani, pe teme precum recunoașterea și gestionarea emoțiilor, combaterea bullying-ului și construirea relațiilor sănătoase. Creațiile pot fi trimise până pe 15 septembrie, vor exista 3 premii de câte 4.000 de lei (sume brute), iar poveștile câștigătoare vor fi transformate în spectacole de teatru prezentate în școli.
  • Perioada de înscriere este 15 august – 15 septembrie 2025, ora 12:00, transmit organizatorii.

„Concursul vine ca răspuns la o problemă acută din sistemul educațional
românesc: lipsa educației emoționale integrate în curriculum. Conform datelor recente,
România se situează pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la indicatorii privind
calitatea educației emoționale, iar peste 23.000 de elevi renunță anual la studii, cauzele
incluzând și problemele de natură emoțională”, este menționat în comunicatul de presă.

Poveștile trebuie să fie centrate pe teme precum:

  • Recunoașterea și numirea emoțiilor
  • Gestionarea conflictelor interpersonale
  • Dezvoltarea empatiei
  • Combaterea comportamentelor agresive
  • Construirea relațiilor sănătoase

Cerințe pentru participare

Poveștile trebuie trimise la adresa eoksanustii@gmail.com, însoțite de datele autorului și o scurtă biografie. Textele trebuie să fie nepublicate și să respecte cerințele tehnice specificate în regulament, mai exact:

  • Lungimea: minimum 1.500 cuvinte, maximum 3.000 cuvinte
  • Grupul țintă: copii cu vârste între 6-12 ani
  • Limba: română
  • Conținutul trebuie să fie potrivit pentru vârsta țintă, fără elemente de violență excesivă, limbaj vulgar sau conținut inadecvat
  • Format fișier: .doc, .docx sau .pdf
  • Font: Times New Roman, dimensiunea 12
  • Spațiere: 1,15 puncte
  • Fără spațiere înainte sau după paragraf
  • Marginile: 2,5 cm pe toate laturile

Rezultatele vor fi anunțate pe 30 septembrie 2025.

Trei câștigători vor primi fiecare câte 4.000 RON (sume brute), iar poveștile lor vor fi transformate în spectacole de storytelling care vor fi reprezentate în 24 de școli din județele Cluj, Sibiu, Mureș și Sălaj, unde vor ajunge la peste 3.600 de copii, iar minimum 12 școli vor fi din mediul rural. De asemenea, reprezentațiile vor fi înregistrate și distribuite gratuit online, extinzând impactul la nivel național către încă 6.000 de copii. Se va crea și un ghid metodologic care va fi distribuit către 50 de instituții educaționale din țară pentru replicarea modelului, mai arată organizatorii.

Foto: © Petro | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. O să fie publicată o carte cu povești de adormit copiii… doar din comunicate ale ministerului, guvernului și președinției României, pe subiectul importanței educației pentru politicieni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de BCR

VIDEO Fișe cu secvențe de lecție aplicate la clasă, la Limba și literatura română, Matematică și Informatică, Limba engleză sau Psihologie, explicate de profesorii care au făcut din acestea experiențe de învățare și de viață pentru elevii lor

Educația financiară poate deveni o componentă firească și relevantă în procesul de predare, indiferent de disciplină, au arătat asta profesorii, directorii și inspectorii școlari prezenți la evenimentul regional de lansare…
Vezi articolul

În noile planuri de învățământ, implementate începând cu septembrie 2023, vom avea o nouă disciplină, Educație pentru viață, care va fi predată modular, adaptat la vârsta elevilor de gimnaziu și liceu, anunță ministrul Sorin Cîmpeanu

O nouă disciplină, Educație pentru viață, va fi introdusă în noile planuri de învățământ, anunță ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, într-o conferință de lansare…
Vezi articolul

Program național de reducere a analfabetismului funcțional, de importanță strategică, cu școli pilot, platformă de teste și formare pentru profesori, într-un apel de 41,5 milioane de euro, la care doar Ministerul Educației poate depune proiect până pe 16 decembrie

Timp de 4 ani, Ministerul Educației va dezvolta alfabetizarea funcționala a elevilor din învățământul primar și gimnazial la literație, matematică, științe, media, digitală și socială, cu scoli pilot, platforma de…
Vezi articolul