Concurs online de eseuri despre Ziua Unirii Principatelor Române, pentru elevi de gimnaziu și liceu, organizat de Muzeul Țării Crișurilor din Oradea / Lucrările se trimit până pe 27 ianuarie

3.078 de vizualizări
Foto: © ActionGP | Dreamstime.com
Elevii de gimnaziu şi liceenii sunt invitaţi de Muzeul Ţării Crişurilor Oradea să participe la o nouă ediţie a concursului naţional online de eseuri istorice, având că temă „24 ianuarie din perspectiva mea istorică”, transmite Agerpres.

„Consider că trebuie să acordăm importanţă fiecărei date istorice şi personalităţilor care au legătură cu aceasta. Prin acest concurs dorim să încurajăm tinerii să descopere frumuseţea istoriei, să le dezvoltăm creativitatea şi capacitatea de sinteză în vederea scrierii unor eseuri istorice originale, având ca subiect semnificaţia datei de 24 ianuarie 1859”, a declarat luni, pentru Agerpres, muzeografa psiholog Lavinia Ungureanu, iniţiatoarea acestui concurs.

Lucrările trebuie să conţină maxim două pagini, redactate la calculator (Times New Roman, font 12, la 1,5 rânduri şi aliniere Justified) şi ar trebui să înceapă cu aceste cuvinte: „De ce ar trebui să îţi mulţumim ţie, Alexandru Ioan Cuza?”.

La finalul lor, tinerii sunt rugaţi să îşi scrie numele complet, vârsta, clasa, şcoala, localitatea, respectiv judeţul de unde provin. Lucrările vor fi trimise în perioada 9 – 27 ianuarie 2023, pe adresa de email pedagogiemuzeala@mtariicrisurilor.ro, conform sursei citate.

Vor fi acordate două premii, unul pentru gimnaziu, celălalt pentru liceu, constând în cărţi şi o vizită gratuită la întreg complexul muzeal al Ţării Crişurilor. Se vor acorda, de asemenea, două premii speciale pentru originalitatea lucrărilor. Rezultatele pentru fiecare secţiune vor fi anunţate pe pagina de Facebook a instituţiei.

La ediţia din anul trecut au participat 97 de elevi, din care 56 de gimnaziu şi 41 de liceeni. Unul din premii a fost câştigat de o elevă din Bistriţa.

Această a treia ediţie a concursului naţional este organizată de Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor, Primăria Municipiului Oradea şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.

Foto: © ActionGP | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. cum mă pot înscrie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Când elevului i se dă o notă proastă, mai mult se demotivează și mai mult se adâncește în rana mentalității că nu poate și că nu e bun, spune profesorul Flavian Georgescu: Trebuie să știm că elevii au nevoie de reușite mici și dese

Profesorul Flavian Georgescu a declarat, referitor la cum poate fi crescută încrederea elevilor, că ei „au nevoie de reușite mici și dese”. „Dacă acum 30 de ani, unui elev i…
Vezi articolul

Apel pentru actualizarea urgentă a sistemului de educație din România, în contextul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale, lansat de Coaliția pentru Educație / Organizația cere autorităților, pentru prima dată în mandatul ministrului Ligiei Deca, „să accelereze reformele curriculare”, deși ministra blochează noile planuri-cadru de cel puțin 6 luni

„Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale ne arată cât de urgentă este actualizarea sistemului de educație din România”, susține Coaliția pentru Educație într-un comunicat de presă în care face apel la…
Vezi articolul

Opt elevi din Odessa învață deja la Școala Gimnazială “Al. S. Pușkin” din Brăila / Copiii erau puțin speriați în prima zi, dar s-au împrietenit cu elevii noștri români, care s-au străduit să vorbească în limba rusă cât de corect pot ei, spune directoarea școlii

8 elevi ucraineni, veniți din Odessa, merg la Școala Gimnazială “Al. S. Pușkin” din județul Brăila, unde majoritatea elevilor sunt din comunitatea ruso-lipoveană. Unii profesori vorbesc limba rusă, și predau…
Vezi articolul