Concursuri de știință prin experimente, interviuri cu cercetători sau propuneri pentru o misiune spațială, lansate pentru elevi și profesori în programul „Noaptea cercetătorilor” – ReCoNnect 2024. Înscrieri până pe 30 martie

2.300 de vizualizări
Foto: ICHO 2023 via Flickr Album
Elevii de gimnaziu și de liceu se pot înscrie până pe 30 martie într-o serie de „misiuni” dedicate promovării științei, anunță organizatorii Concursului Național de Știință ReCoNnect 2023 – 2024 într-o postare pe Facebook. Copiii și tinerii vor avea ocazia să descopere știința într-un mod interactiv, să cunoască cercetători sau să propună activități pe care le-ar iniția dacă ar lucra dintr-o asemenea poziție, potrivit sursei citate.

Elevii pot participa individual sau în echipă, în funcție de secțiunea concursului. Participanții se pot înscrie și trimite rezultatele la una sau mai multe „misiuni”, evaluarea rezultatelor făcându-se independent de către echipe diferite, transmit organizatorii.

O secțiune este dedicată și profesorilor în acest an. Câștigătorii, pe lângă premii, care ar urma să fie anunțate pe 15 aprilie, vor putea primi ocazia să se întâlnească cu oameni de știință în cadrul unor evenimente dedicate.

Cele 5 secțiuni propuse pentru ediția 2023-2024 sunt, potrivit paginii dedicate concursului:

  • „Vânătorii” de cutremure, Science@Home – construiește un seismometru – elevi, individual sau echipă
  • Cunoaște calitatea apei de băut, Citizen Science – profesori
  • Explorează lumea subatomică, Experimente în laborator – propune un experiment la un accelerator de particule – elevi de liceu, echipă
  • Propune o misiune spațială, Creativitate științifică – elevi, individual sau echipă
  • Descoperă un om de știință, Jurnalism științific – realizează un interviu cu un om de știință – elevi, individual

„Aveți astfel posibilitatea să cunoașteți meseria de cercetător alegând dintr-o listă de misiuni ce vă oferă ocazia să desfășurați acțiuni concrete, individual sau în echipă, fiecare ilustrând o ipostază din activitatea unui cercetător.

Misiunile propuse sunt menite să stimuleze gândirea și activitatea științifică, creativitatea, lucrul în echipă, dar și abilitățile de sinteză și de comunicare a rezultatelor”, scriu coordonatorii programului în formularul de înscriere

„Pentru fiecare din misiuni vor fi acordate cinci premii a câte 800 de lei fiecare sub formă de produse, tichete, bonuri valorice sau servicii ce vor fi anunțate la momentul desemnării câștigătorilor.

Fondul de premiere va putea fi suplimentat separat pentru fiecare misiune. Participanții, elevi și profesori coordonatori, vor primi diplome de participare la concurs”, conform aceleiași surse.

DOCUMENT DESCARCĂ Regulamentul de participare, actualizat pe 6 ianuarie 2024:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Național al Elevilor nu mai servește intereselor reale ale acestora, susțin foști și actuali membri, după ce organizația reglementată și finanțată de Ministerul Educației nu a mai avut nicio poziție publică de la apariția Legii Bolojan. Un raport intern al Comisiei de Etică constată o „pregătire tot mai slabă” a președinților CNE / Președintele CNE, Vlad Iordache: Consider că punctele slab evidențiate în respectivul raport nu reprezintă neapărat un obstacol

Mai multe voci din interiorul Consiliului Național al Elevilor (CNE) critică lipsa de atitudine a organizației după adoptarea legii 141/2025 care prevede modificări esențiale în învățământ cu impact direct asupra…
Vezi articolul

Anularea examenului de Titularizare şi ocuparea posturilor pentru anul şcolar următor prin suplinire, solicitate de sindicatele FSLI ministrului Educaţiei

Anularea examenului naţional de Titularizare şi ocuparea posturilor pentru anul şcolar următor prin suplinire, solicitate de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ ministrului Educaţiei, Monica Anisie, potrivit documentelor obţinute de Edupedu.ro.…
Vezi articolul

O „săptămână verde” pentru conștientizarea schimbărilor climatice ar putea fi introdusă în structura anului școlar. Cîmpeanu: „Găsesc că este o idee foarte bună și susțin această propunere”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că susține propunerea introducerii în structura anului școlar a unei săptămâni verzi, pentru ca elevii să conștientizeze efectele schimbărilor climatice. Săptămâna verde s-ar asemăna…
Vezi articolul

Înscrierea la clasa pregătitoare 2019: Școala de circumscripție trebuie respectată și întreruptă ideea de rezidență la un prieten – Ecaterina Andronescu

„Școala de cartier este școala de cartier, copilul acolo trebuie să meargă, în circumscripția lui de domiciliu”, a declarat ministrul Educației. Ecaterina Andronescu a anunțat, într-o emisiune la Digi 24,…
Vezi articolul