Conducerea SNSPA reverifică legalitea angajării lui Alexandru Cumpănaşu

241 de vizualizări
SNSPA / Foto: snspa.ro
Conducerea SNSPA a decis reverificarea legalității procedurilor privind angajarea domnului Alexandru Cumpănașu, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.

Decizia vine după ce Cumpănaşu şi-a completat declaraţia de avere, potrivit legii, la depunerea candidaturii pentru alegerile prezidenţiale, iar în document era trecută suma de 66.000 de lei, primită de la SNSPA. Universitatea a anunţat că banii ar fi fost obţinuţi  în cadrul proiectului „Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și sprijinirea dezvoltării la nivel local” (SIPOCA 9).

„Deși acest proiect a făcut obiectul mai multor verificări interne și externe (Curtea de Conturi, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene etc.), în conformitate cu procedurile legale, conducerea SNSPA a decis această nouă verificare internă pentru a clarifica situația privind studiile absolvite de domnul Alexandru Cumpănașu. Precizăm că, la angajare, domnul Cumpănașu a semnat olograf un document prin care certifică îndeplinirea condițiilor legale de exercitare a responsabilităților specifice unui post de expert, nivel de încadrare studii superioare.

În funcție de rezultatele verificărilor interne, se vor lua măsurile legale care se impun”, scriu reprezentanţii SNSPA în comunicat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Candidații nevoiți să își rescrie lucrarea la examen „în situații obiective” pot primi timp de lucru suplimentar de o oră la decizia comisiei, prevede metodologia de organizare a Bacalaureatului 2024 / Dispozitivele IoT sunt interzise

Candidații de la examenul de Bacalaureat 2024 care sunt nevoiți să își rescrie lucrarea la examen din motive care nu țin de ei, precum erori ale comisiei de examen din…
Vezi articolul
Etapa specială a Bacalaureatului

Proiect de lege: evaluarea anuală a funcționarilor publici să se facă prin verificarea, în scris, a cunoştinţelor teoretice legislative. Notele vor fi între 1 și 5, iar cei care iau sub 3 vor primi calificativul nesatisfăcător

Mai mulţi parlamentari PSD şi ai minorităţilor naţionale propun, printr-o iniţiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici să cuprindă şi verificarea, în scris,…
Vezi articolul

România are aproape 60 de milioane de euro de plătit către Agenția Spațială Europeană – ESA, inclusiv datorii de aproape 30 de milioane de euro pe 2024 și pierde iar dreptul de vot în cadrul instituției

România are contribuțiile obligatorii plătite la zi către Agenția Spațială Europeană (ESA), dar pentru contribuția la programele opționale ale acesteia pe anul 2025 nu s-a făcut nicio plată, iar pentru…
Vezi articolul

Nu poți face reformă cu aceiași profesori care nu sunt ei înșiși reformați prin cheltuiala sistemului. Profesorii se formează an de an pe cheltuială proprie: își cumpără din propriii bani resursele, cărțile, accesează cursurile, spune profesoara Mona Coțofan / Statul, dacă vrea profesori performanți, trebuie să-și asume formarea lor

„Profesorii se formează an de an pe cheltuială proprie: își cumpără din propriii bani resursele, cărțile, accesează cursurile”, a afirmat Mona Coțofan, profesoară de Limba și literatura română la Colegiul…
Vezi articolul