Consiliere psihologică gratuită pentru profesorii, părinții și elevii afectați de suspendarea cursurilor din cauza coronavirusului

2.496 de vizualizări
FOTO: ProActa Edu
Prima linie de consiliere psihologică pe tema COVID-19, gratuită, pentru cadre didactice, părinți și elevi, a fost lansată printr-un parteneriat între ministerul Educației, Asociația Proacta EDU, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.  Proiectul este susținut de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar.

„Pe lângă soluțiile propuse de Ministerul Educației și Cercetării pentru continuarea învățării de acasă, prin intermediul acestui proiect, cadrele didactice, elevii și părinții sunt sprijiniți prin consiliere personalizată online sau telefonic pentru a gestiona mai ușor această perioadă.

Astfel, specialiștii psihologi din cadrul Asociației Proacta EDU vor oferi suport personalului didactic pentru comunicarea cu familiile și pentru a identifica situațiile speciale sau de risc în care se pot afla părinții sau elevii. Aceștia vor beneficia, de asemenea, de consiliere psihologică. În funcție de solicitări, familiile pot primi asistență socială, medicală și juridică”, se arată în comunicat.

 

În acest sens sunt puse la dispoziție două linii telefonice la care cei interesați pot apela – 0771.141.767 și 0771.141.750 sau pot scrie specialiștilor la adresa de e-mail proactaedu@gmail.com.Toate aceste servicii sunt acordate gratuit, respectând măsurile instituite de autorități în această perioadă!

„Prin intermediul acestui proiect, ne-am propus să ajungem la elevii, părinții și la colegii mei, cadre didactice, afectate de suspendarea cursurilor. Este esențial să comunicăm în această perioadă, să ne exprimăm temerile și să încercăm să găsim răspunsuri care să ne ajute. Sănătatea copiilor noștri, din toate punctele de vedere, trebuie să primeze. Iar pentru rezultate școlare bune este esențial să dezvoltăm mai întâi un comportament responsabil, curajos și echilibrat”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.

„Educatorii, învățătorii și diriginții sunt o punte importantă de legătură cu familiile în această perioadă. Prin urmare, vor avea nevoie de sprijin, iar noi asta vrem: să îi sprijinim în rolul pe care îl au. În al doilea rând, prin intermediul acestor mesageri de bună credință, familiile pot fi îndrumate să apeleze la ajutorul nostru, astfel încât să le oferim consultanță psihologică, asistență socială și juridică celor care pot fi în situație de risc”, a declarat psihologul Nicoleta Larisa Albert, președinte Asociația Proacta EDU.

FOTO: Larisa Albert/Proacta EDU


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bursele de excelență, de merit, de reziliență și tehnologică în anul școlar 2024-2025, condiționate de media 10 la purtare sau de calificativul foarte bine, la finalul anului școlar anterior și de numărul de absențe nemotivate

În anul școlar 2024-2025 elevii vor primi burse de excelență, de merit, de reziliență și tehnologică doar dacă au media 10 la purtare la finalul anului școlar anterior, potrivit proiectului…
Vezi articolul

Răzgândiri ale ministrului Educației: Evaluarea Națională nu se mai schimbă în următorii doi ani, cel puțin, iar bursele pentru mame minore ar rămâne în vigoare în același cuantum, dar ca burse sociale/ Asta ar duce la două tipuri de burse sociale

Ministrul Daniel David și-a nuanțat poziția față de schimbarea Evaluării Naționale, într-un interviu la Digi 24. Acesta a declarat că „nu se schimbă nimic în acest an şi cred eu…
Vezi articolul

Peste 100 de liceeni au făcut gărzi de 12 ore alături de medicii de la Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe, în cadrul unui program / Medic: ”Cred că o treime dintre cei care au fost în sala de operație vor alege medicina în viitor”

Programul Shadow, lansat în premieră națională de către Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe și derulat pe perioada vacanței de toamnă (28 octombrie – 1 noiembrie), a fost  primit cu mare…
Vezi articolul