Consiliul Județean Prahova solicită 150 milioane lei prin PNRR pentru un campus modern pentru învățământul dual. Campusul ar urma să includă locuri de cazare, bază sportivă, laboratoare și locuri de relaxare

216 vizualizări
Foto: © ​Mooshny | Dreamstime.com
Consiliul Judeţean (CJ) Prahova a depus spre finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) un proiect în valoare de aproape 150 de milioane de lei care vizează realizarea unui campus modern pentru învăţământul dual, informează, marţi, biroul de presă al instituţiei, potrivit Agerpres.

Proiectul „Consorţiu Academic Mehedinţeanu Petroleum – PH01CAMP” va fi implementat de Consiliul Judeţean Prahova, care este lider de proiect, Universitatea Petrol – Gaze Ploieşti, Liceul Tehnologic Lazăr Edeleanu Ploieşti şi OMV Petrom SA.

Campusul ar urma să fie realizat în localitatea Tătărani, aflată în imediata apropiere a municipiului Ploieşti, şi va include locuri de cazare, bază sportivă, locuri de relaxare şi agrement, laboratoare cu dotări ultramoderne şi clădiri administrative.

„Investiţiile în construirea campusurilor profesionale integrate pentru învăţământul profesional şi tehnic, pentru acces la educaţia bazată pe inovaţie, creativitate şi specializare inteligentă, vor conduce la întărirea legăturii cu mediul economic şi social. Astfel, vor fi impulsionate şi diversificate tipurile duale de formare profesională. Totodată, investiţiile vor contribui atât la dezvoltarea cadrului de formare profesională în campus şi în întreprinderile partenere, cât şi la valorificarea în parteneriat a resurselor. Ecosistemele industriale locale şi regionale vor fi sprijinite cu viitorii angajaţi, absolvenţi sau persoane recalificate, care vor deţine competenţe relevante pentru noile tendinţe de pe piaţa forţei de muncă. În plus, prin intermediul granturilor de care vor beneficia Consorţiile nou constituite vor fi disponibile măsuri de sprijin, pentru atragerea în special a elevilor şi studenţilor care au oportunităţi economice reduse şi care, datorită ofertei constând într-un parcurs flexibil şi continuu, vor putea să obţină o calificare şi acces la o instituţie de învăţământ superior”, arată CJ.

Bugetul proiectului este de 149.352.292 lei, iar durata de implementare va fi până la 30 iunie 2026.

Foto: © ​Mooshny | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Aproape jumătate dintre elevii aflați în situații medicale au fost respinși la admiterea la liceu la rezolvarea cazurilor speciale, în București, pentru că nu se încadrau cu media de la Evaluarea Națională / Cazul unui elev, cu media 8.50, diagnosticat cu o formă gravă de diabet care va merge 10 stații de metrou până la liceul la care a fost repartizat

Jumătate dintre cei 48 de elevi din București care au depus cerere de a fi repartizați din nou la admitere la un alt liceu decât la cel inițial, din motive…
Vezi articolul

Daniel David, la ultima dezbatere națională pe proiectele de planuri-cadru pentru liceu: Civilizația noastră s-a fondat pe cei doi piloni, știință și religie. Mai e nevoie de componenta de cultură națională și de disciplinele care pregătesc elevii pentru viață / Mitropolitul Banatului, către ministru: Thanks! că l-ați păstrat pe Hristos în școală

Noile planuri-cadru pentru liceu trebuie să asigure un echilibru între patru componente fundamentale ale educației: știința, religia, cultura națională și disciplinele care pregătesc elevii pentru viață, a afirmat ministrul Educației…
Vezi articolul

O formulă de „abordare salarială unitară și echitabilă pentru sectorul educației”, analizată de Guvern. După întâlnirea cu sindicatele, premierul Ciucă anunță „cea mai mare sumă din ultimii 30 de ani pentru anul următor”, în fiecare an fiind cea mai mare sumă din ultimii 30

Marți a avut loc la Guvern o întâlnire între premierul Nicolae Ciucă, ministrul Educației și sindicatele din învățământ, pe tema majorării salariilor profesorilor, așa cum a anunțat ministrul Ligia Deca.…
Vezi articolul

Ministrul interimar al educației, despre slujbele religioase la începerea anului școlar: Nu putem să spunem că această slujbă este ilegală. Nu este obligatorie/ Aţi văzut vreo reacţie negativă din partea părinţilor, astăzi?

Ministrul interimar al Educaţiei, Valer-Daniel Breaz, a afirmat luni că slujbele religioase oficiate la ceremoniile de începere a noului an şcolar nu sunt obligatorii, rămânând la latitudinea unităţilor de învăţământ…
Vezi articolul