Consiliul Local din Sectorul 1 a aprobat acordarea de stimulente între 3000 și 10.000 lei pentru elevii cu rezultate la olimpiade şi concursuri naţionale şi internaţionale

[jp_post_view]
Foto: © Hossein Lohinejadian | Dreamstime.com
Elevii din Sectorul 1 cu rezultate la olimpiade şi concursuri naţionale şi internaţionale în anul şcolar 2024-2025 care frecventează cursurile de zi din învăţământul preuniversitar de stat vor primi stimulente financiare după ce Consiliul Local a aprobat în şedinţa de joi un proiect de hotărâre în acest sens, transmite Agerpres, citat de G4Media.ro.

Stimulentele de excelenţă olimpică se acordă elevilor care frecventează cursurile de zi din învăţământul preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 1 şi au obţinut premii la competiţiile internaţionale recunoscute de o federaţie naţională, cu excepţia unităţilor de învăţământ vocaţionale, pentru care nu este necesară avizarea din partea vreunei federaţii, altele decât cele cuprinse în calendarele aprobate de Ministerul Educaţiei, obţinute în anul şcolar 2024-2025, acordate din bugetul local, după cum urmează: locul I – 10.000 de lei/elev, locul II – 8.000 de lei/elev, locul III – 6.000 de lei/elev.

Un amendament mai stipulează că se acordă stimulente financiare pentru elevii care frecventează cursurile de zi din învăţământul preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 1 şi care au obţinut premiul II şi III la etapele naţionale ale concursurilor şcolare şi extraşcolare recunoscute şi finanţate de Ministerul Educaţiei.

Măsura a fost aprobată într-o ședință marcată de tensiuni electorale, cu acuzații PNL la adresa primarului Clotilde Armand.

Citește articolul complet pe G4Media.ro

Foto: © Hossein Lohinejadian | Dreamstime.com Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Ion, Ministerul Educației: Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a și-a cam pierdut sensul. În fiecare an, în mediul educațional, aud „admiterea era bună, că noi am dat admitere pe vremea noastră“

Secretarul de stat în Ministerul Educației Sorin Ion a spus în comisia de învățământ din Senat, vineri, că Evaluarea Națională și-a pierdut din sens și asta a dus la „derapaje…
Vezi articolul

Educaţia juridică este un modul de bază în ceea ce dorim să fie educaţia pentru viaţă, pentru că prea mulţi se pricep la prea multe fără să aibă competenţele necesare, spune ministrul Educației la finalul unui proiect iniţiat de Uniunea Naţională a Barourilor din România

Educaţia juridică este „un modul de bază” în cadrul educaţiei pentru viaţă şi poate avea o contribuţie esenţială la dezvoltarea societăţii, a declarat, joi, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care a…
Vezi articolul

Dezbatere online World Vision România - Edupedu.ro

VIDEO Dezbaterea Viitorul este al copiilor – Raluca Turcan: 36,3% dintre copii sunt în risc sever de sărăcie, rata deprivării materiale a crescut / Mihaela Nabăr, World Vision: 54% dintre copii ne spun că nu au fost consultați deloc privind deciziile luate în pandemie

Care este realitatea în România în ceea ce privește implicarea copiilor în luarea deciziilor care îi privesc? Care sunt rezultatele celei mai noi analize cu privire la participarea elevilor în…
Vezi articolul